Elaborați, în aproximativ două pagini, un eseu despre evoluția statului român în a doua jumătate a secolului al XIX-lea și în prima jumătate a secolului al XX-lea, având în vedere:
– prezentarea unui motiv al adoptării Constituției din 1866 și menționarea a două prevederi ale acesteia;
– precizarea legii fundamentale adoptate în România, în deceniul trei al secolului al XX-lea și menţionarea a două consecințe ale acesteia;
– formularea unui punct de vedere referitor la rolul Constituției din 1938 pentru viața politică din România şi susţinerea acestuia printr-un argument istoric.
Notă! Se punctează și utilizarea limbajului istoric adecvat, structurarea eseului, evidențierea relației cauză-efect, elaborarea argumentului istoric (prezentarea unui fapt istoric relevant și utilizarea conectorilor care exprimă cauzalitatea și concluzia), respectarea succesiunii cronologice/logice a faptelor istorice și încadrarea eseului în limita de spațiu precizată.
Pentru statul român, perioada cuprinsă între a doua jumătate a secolului al XIX-lea și prima jumătate a veacului următor a coincis cu o evoluție semnificativă pe plan social, politic și economic.
În urma unei domnii de șapte ani, care a modernizat Principatele Române prin numeroase reforme, Alexandru Ioan Cuza a fost obligat să abdice la începutul anului 1866. Ca urmare, a putut fi îndeplinită una dintre principalele revendicări ale rezoluțiilor Adunărilor ad-hoc (1857), aducerea pe tron a unui prinț străin, dintr-o familie domnitoare europeană, în persoana lui Carol I de Hohenzollern-Sigmaringen.
Acesta a fost încoronat la 10 mai 1866 și, la scurt timp după aceea, a adoptat prima constituție a țării, după model belgian. Constituția din 1866 viza consolidarea statului român, printr-o serie de prevederi esențiale: numele statului era România, făcea abstracție de suzeranitatea otomană, prevedea separarea puterilor în stat, precum și drepturi și libertăți cetățenești.
Alături de adoptarea legii fundamentale din 1866, alte măsuri care au contribuit la consolidarea statului român au fost obținerea independenței față de Imperiul Otoman, dar și încheierea de tratate și alianțe. În acest sens, un exemplu relevant îl constituie aderarea României la Tripla Alianță, în 1883.
Astfel, domnia lui Carol I a reprezentat o perioadă de evoluție a politicii românești, atât pe plan intern, cât și pe plan extern.
Moartea regelui, survenită în 1914, a coincis cu izbucnirea Primului Război Mondial. În acest context, Coroana română a fost preluată de către Ferdinand I, în timpul căruia a avut loc Marea Unire de la 1918. La începutul deceniului următor, unul dintre obiectivele clasei politice românești a reprezentat-o integrarea tuturor provinciilor istorice în același sistem legislativ, dar și acordarea de drepturi pentru minoritățile naționale. Pe acest fond, a fost adoptată legea fundamentală din 1923. Aceasta avea la bază constituția din 1866, dar certifica drepturile și libertățile cetățenești ale întregii populații și avea un puternic caracter democratic. Astfel, legea fundamentală adoptată în deceniul al treilea al secolului al XX-lea nu numai că a contribuit la integrarea provinciilor românești unite în 1918, dar a încurajat și practicile politice democratice, precum pluripartidismul și dreptul de vot universal.
Datorită unor asemenea principii de guvernare, restul domniei regelui Ferdinand a însemnat pentru România stabilitate și prosperitate. Cu toate acestea, după anul 1927, situația socio-politică a țării s-a degradat. Criza s-a adâncit după venirea lui Carol al II-lea în țară și preluarea puterii de către acesta și a culminat cu alegerile din 1937, când niciun partid politic nu a obținut 40% din sufragii, conform legii electorale în vigoare. Aproximativ două luni mai târziu, în februarie 1938, Carol al II-lea a dat o lovitură de stat prin care a instaurat un regim autoritar.
Pe acest fond, adoptarea constituției din 1938 a legitimat noul regim politic. Prevederi care vizau puterea sporită a monarhului și erodarea partidelor politice, introducerea pedepsei cu moartea au susținut acest demers, schimbând astfel cursul vieții politice din România.
Așadar, de la venirea pe tron a lui Carol I și până la lovitura de stat organizată de Carol al II-lea, România a cunoscut o evoluție constantă. Constituțiile adoptate de fiecare dintre cei trei monarhi au contribuit la modernizarea, respectiv adaptarea statului român la realitățile vremii.
