Elaborați, în aproximativ două pagini, un eseu despre România în perioada postbelică, având în vedere:
– precizarea unei acțiuni politice desfășurate în România, în perioada 1946-1947;
– menționarea a două practici politice utilizate în România, în perioada stalinismului și a câte unui aspect referitor la fiecare dintre acestea;
– prezentarea unui fapt istoric prin care România participă la relațiile internaționale din perioada Războiului rece;
– formularea unui punct de vedere referitor la schimbarea regimului politic din România la sfârșitul secolului al XX-lea și susținerea acestuia printr-un argument istoric.
Notă! Se punctează şi utilizarea limbajului istoric adecvat, structurarea prezentării, evidenţierea relaţiei cauză-efect, elaborarea argumentului istoric (prezentarea unui fapt istoric relevant și utilizarea conectorilor care exprimă cauzalitatea şi concluzia), respectarea succesiunii cronologice/logice a faptelor istorice şi încadrarea eseului în limita de spaţiu precizată.
După încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial, în numeroase țări din Europa Centrală și de Est a fost instaurat regimul comunist. În ceea ce privește România, instaurarea comunismului s-a realizat etapizat, cele mai importante etape fiind: falsificarea alegerilor legislative din noiembrie 1946, eliminarea opoziției democratice în vara anului 1947 și abdicarea regelui Mihai la 30 decembrie 1947.
Regimul comunist din România a fost, la început, de tip stalinist. În 1948 au fost luate o serie de măsuri de consolidare a regimului comunist, precum adoptarea unei noi constituții, care era inspirată din constituția sovietică din 1936 și avea rolul de a legitima noul regim. De asemenea, a fost creată Direcția Generală a Securității Poporului, care a fost principalul element al represiunii, vizându-i pe cei care se opuneau regimului. Pe plan economic, comuniștii au naționalizat principalele mijloace de producție, au instituit controlul asupra economiei, care a fost centrată pe dezvoltarea industriei, au început colectivizarea agriculturii, proces care s-a desfășurat între anii 1949-1962.
În timpul regimului stalinist, politica externă a României era subordonată Moscovei. În anul 1956, în calitate de membru al Pactului de la Varșovia, România a participat la înfrângerea revoluției din Ungaria. În urma acestui eveniment, în 1958, trupele sovietice s-au retras din România, fapt ce a însemnat începutul procesului de desovietizare a țării noastre.
În primăvara anului 1965, la conducerea țării a venit Nicolae Ceaușescu, care a continuat politica de distanțare față de URSS. A adoptat o nouă constituție care schimba numele țării, din Republica Populară Română în Republica Socialistă România, a criticat abuzurile Securității din anii ’40 și ’50, a modificat numele partidului unic, care revenea la vechea titulatură, Partidul Comunist Român.
Momentul de apogeu al politicii de distanțare față de Moscova l-a constituit refuzul lui Ceaușescu de a lua parte la invazia trupelor Tratatului de la Varșovia în Cehoslovacia, în 1968. Drept urmare, prestigiul României a crescut, iar Ceaușescu s-a bucurat de vizita unor importanți lideri occidentali, fiind primit în marile capitale occidentale. În urma acestor vizite, România a devenit membru al Fondului Monetar Internațional și al Băncii Mondiale, primind în anul 1975 clauza națiunii celei mai favorizate.
Nicolae Ceaușescu s-a folosit de aceste avantaje economice pentru a face investiții mai mari în industria grea și în proiectele sale megalomane, fapt ce a generat o gravă criză economică. Pentru a redresa situația, Ceaușescu a luat decizia de a plăti integral datoria externă până în anul 1990, instituind un regim de austeritate ce a presupus, printre altele, raționalizarea alimentelor de bază, a energiei electrice etc.. Aceste măsuri au dus la scăderea nivelului de trai.
Din cauza noilor realități sociale, economice și politice, în decembrie 1989 a avut loc revoluția română, care s-a finalizat cu înlăturarea regimului comunist și revenirea României la un regim democratic. Astfel, noul regim s-a consolidat prin adoptarea unei noi constituții, organizarea alegerilor parlamentare și prezidențiale ș.a..
În concluzie, în cea de-a doua jumătate a secolului al XX-lea, România a cunoscut o evoluție sinuoasă, atât pe plan extern, cât și pe plan intern, din cauza regimurilor politice prin care a trecut.