Evreii în spațiul românesc în perioada 1878—1919: de la marginalizare la emancipare

Marginalizarea evreilor

• 1866: adoptarea Constituției -> articolul 7 prevede că doar străinii care sunt creștini pot dobândi cetățenia română
• evreii aveau numeroase interdicții:
  • nu aveau voie să dețină sau să arendeze terenuri agricole sau viticole
  • nu puteau realiza tranzacții financiare ca intermediari
  • nu aveau voie să practice comerțul ambulant
  • nu puteau ocupa posturi în instituții de stat (profesori, avocați, medici etc.)
  • evreii erau obligați să facă armată, însă ei nu puteau fi avansați ca ofițeri
• unele țări în care evreii au fost naturalizați (Germania, Austro-Ungaria, Grecia) au protestat față de situația acestora din țară
• Alianța Israelită Universală a intervenit și a luptat pentru emanciparea evreilor

Emigrarea evreilor

• 1881: primul Congres Sionist de la Focșani
  • au fost înființate două colonii agricole ale evreilor români în Palestina: Roș Pinah și Zichron Iacov
• 1881-1914: aproximativ 75.000 de evrei au migrat în străinătate

Emanciparea evreilor

• 1877-1878: Războiul de Independență
  • 1878: Congresul de la Berlin -> independența României era condiționată de modificarea articolului 7 din constituție
    • 9 iunie 1878: Alianța Israelită Universală a trimis un memoriu Congresului prin care susținea emanciparea evreilor din România
    • articolul 7 a fost modificat, însă existau câteva condiții pentru obținerea cetățeniei române:
      • solicitantul trebuia să precizeze averea, profesia, tipul de investiție pe care urma să o facă și intenția de a se stabili în țară
      • solicitantul trebuia să locuiască zece ani în țară pentru a dovedi că e demn de cetățenie
        • excepții: persoanele născute și crescute în România, care nu dețineau cetățenia altei țări, veteranii de război, investitorii în comerț și industrie



• până la Primul Război Mondial au fost naturalizați individual câteva sute de evrei
  • excepție: 888 de evrei care au luptat pentru România în timpul Război de Independență au obținut naturalizarea în bloc
• 1909: a luat ființă, la București, Uniunea Evreilor Pământeni, condusă de avocatul Adolphe Stern
  • a luptat pentru emanciparea evreilor, ziarul uniunii, „Înfrățirea” fiind intens distribuit



• 7 mai 1918: Tratatul de la București -> confesiunea religioasă nu putea fi un obstacol în calea obținerii cetățeniei române
• 27 mai 1918: Guvernul Marghiloman a adoptat o lege specială prin care străinii născuți în țară au fost naturalizați
  • erau naturalizați următoarele categorii de evrei
    • cei care s-au născut în România din părinți născuți și ei în țară
    • cei care au participat la Al Doilea Război Balcanic, respectiv în Primul Război Mondial
      • au primit cetățenie și familiile acestora
• 1919: Tratatul minorităților (inclus în Tratatul de pace) a obligat România să acorde drepturi depline minorităților, inclusiv evreilor
  • Ionel Brătianu, prim-ministrul României, a refuzat să semneze acest tratat, deoarece considera că acesta reprezenta o încălcare a suveranității țării
  • tratatul a fost semnat de un alt premier, Alexandru Vaida-Voevod
• 1923: adoptarea Constituției -> articolul 7 din Constituția din 1866 a fost revizuit și a devenit articolul 133
  • evreii căpătau drepturi civile și politice egale cu cele ale românilor