Vineri, 9 octombrie 1942

Dragă Kitty,

Astăzi n-am decât vești sumbre și deprimante. Numeroșii noștri cunoscuți evrei sunt arestați în grupuri. Gestapoul nu se poartă câtuși de puțin blând cu acești oameni. Sunt transportați în vagoane de vite la Westerbork, marele lagăr pentru evrei din Drenthe. Miep ne-a povestit despre cineva care a fugit din Westerbork. Trebuie să fie groaznic acolo. Oamenilor nu li se dă aproape nimic de mâncare, ce să mai vorbim de băutură. N-au decât o oră pe zi apă și o toaletă și o chiuvetă pentru câteva mii de oameni. Dorm toți laolaltă, bărbați și femei, iar femeile și copiii sunt rași în cap. Este aproape imposibil să evadezi. Oamenii sunt stigmatizați de capetele lor rase și, mulți dintre ei, și de trăsăturile fizice specifice evreilor.

Dacă deja în Olanda este așa de rău, cum vor trăi ei în ținuturile îndepărtate și barbare unde sunt trimiși? Bănuim că cei mai mulți vor fi uciși. Radioul englez vorbește despre gazări; poate că asta e, într-adevăr, cea mai rapidă metodă de exterminare.

Sunt complet bulversată. Miep povestește toate ororile astea atât de emoționant, ea însăși fiind extrem de tulburată. Foarte recent, de pildă, o bătrână evreică paralizată a fost adusă în fața ușii ei, fiind nevoită să aștepte acolo Gestapoul care plecase să caute o mașină cu care să o transporte. Sărmana bătrână era așa de speriată de zgomotul puternic al tirurilor de artilerie împotriva avioanelor engleze care zburau pe deasupra și de lumina stridentă a proiectoarelor. Totuși Miep nu a îndrăznit s-o primească înăuntru, nimeni n-ar fi făcut-o. Domnii germani nu se scumpesc la pedepse.

Și Bep e tăcută. Prietenul ei trebuie să plece în Germania. De fiecare dată când avioanele trec pe deasupra caselor noastre, se teme ca nu cumva încărcătura de bombe, care atinge frecvent un milion de kilograme, să nu cadă în capul lui Bertus. Glume cum ar fi ”N-o să cadă chiar tot milionul de kilograme pe el” sau ”O singură bombă este de-ajuns” mi se par cam deplasate. Bertus nu-i nicidecum singurul care trebuie să plece -, în fiecare zi pleacă trenuri pline de bărbați tineri. Pe drum, atunci când se opresc într-o gară neînsemnată, unii se dau jos pe furiș și încearcă să se ascundă. Poate că măcar câțiva dintre ei și reușesc.

Încă nu mi-am terminat tânguielile. Ai auzit vreodată de ostatici? Asta-i acum cea mai nouă dintre metodele folosite pentru a-i pedepsi pe sabotori. Este lucrul cel mai groaznic pe care ți-l poți imagina. Cetățeni nevinovați, în poziții de vază, sunt arestați, așteptând apoi să fie executați. Dacă cineva comite un act de sabotaj și vinovatul nu este prins, Gestapoul pune pur și simplu patru sau cinci ostatici la zid. De multe ori, moartea acestor oameni este anunțată în ziar. ”Accident fatal”, așa numesc ei o asemenea crimă. Frumos popor, germanii ăștia! Și unde mai pui că, de fapt, și eu aparțin acestui popor! Dar nu, Hitler ne-a transformat de mult pe toți în apatrizi. De altminteri, nu există pe lume dușmănie mai mare decât cea dintre germani și evrei.

A ta, Anne

A fost util acest articol?

Lasă un comentariu

Împreună putem face lucruri mai frumoase

error: Vă rugăm să respectați drepturile de autor.