Sprijină acest proiect
Dragă cititorule, Acest site este o inițiativă privată. Avem nevoie de ajutorul tău pentru a duce mai departe acest proiect. Îl poți susține prin donații, prin intermediul platformelor de mai jos. Orice ajutor este binevenit. Îți mulțumim în avans!

Începerea mișcării fiind otărîtă, Eliade și Ștefan Golescu plecară tainic la Islaz, în diua de 7 iunie. Acolo veni și maiorul Christian Tell, aflat la Giurgiu cu trupa ce comanda, și în care se găsia și praporgicul Grigore Serurie, cunoscutul mai târdiu cetățen al Bucurescilor.

La Islaz, se mai afla căpitanul Pleșoianu cu compania sa, inițiat și călduros părtinitor al mișcării.

Sosiți la Islaz, în diua de 8 Iunie, delegații comitetului revoluționar se ocupară a pregăti mișcarea; sfatul lor, preoți, poporul săten și locuitorii fără osebire, îl primesc cu bucurie; Pleșoianu trimite preotului Șapcă, pe care-l inițiase, o scrisoare mai dinnainte otărâtă: ”Vino cu crucea și evanghelia, spre a cununa miresa” ceea ce însemna: a bine cuvînta mișcarea.

Preotul sosi și a doua di, Miercuri la 9 Iunie dimineța, se săvârșesce de preotul Șapcă, însoțit de alți doi preoți, slujba religiosă pentru bine-cuvîntarea mișcării și a stindardelor ei, în mijlocul delegaților comitetul revoluționar, al armatei și sătenilor din împrejurimi.

Se citesce proclamația, pe care o publicăm mai jos și toți jură pe evanghelie și pe Constituțiunea coprinsă în proclamațiune.

Să proclamă apoi un guvern provisoriu compus din:
Preotul Șapcă
Stefan Golescu
Chr. Tell
G. Magheru
N. Pleșoianu
I. Eliad

Zarul era aruncat; cel d’întâiu pas se făcuse; atîrna acum de națiune ca să-și croiască o sortă mai bună, susținend revoluțiunea din tote puterile și cu tote ale ei mijloce și… o susținu

Iacă acea proclamație:

În numele poporului român

Dumnedeu e Domnul și s’a arătat noue; bine este cuvîntat cei ce vine întru numele Domnului

Respect către Proprietate – Respect către persone

Fraților Români,

Timpul mântuirii noastre a venit; poporul Român se deșteptă la glasul trâmbiței îngerului mântuirii, și își cunosce dreptul seu de Suveran. Pace voue! pentru că vi se vestesce libertate voue.

Poporul Român se scolă, se armeză, și nu spre a se lupta o clasă asupra alteia, nu spre a rumpe legăturile sale de relații din afară, ci ca să ție în frâu și în respect pe voitorii de reu ai fericirei publice. Strigarea Românilor e strigare de pace, strigare de înfrățire. La acestă mare faptă a mântuirii, tot Românul are dreptul de a fi chemat, nimeni nu este scos afară; tot Românul e un atom al întregei suveranități a Poporului: săten, meseriaș, neguțător, preot, soldat, student, boer, Domn, e fiu al Patriei și după sfînta nostră credință e și mai mult, e fiu al lui Dumnedeu. Toți avem acelaș nume de Român. Acesta ne înfrățește și face să înceteze tote interesele. să se stingă tote urele. Pace dar voue! Libertate voue!

Scularea acesta e pentru binele, pentru fericirea tuturor stărilor societății, fără paguba vre-uneia, fără paguba însuși a nici unei persone. Nu se cuvine a perde cei mai mulți pentru cei mai puțini, căci este nedrept; nu se cuvine iară a perde cei mai puțini pentru cei mai mulți, căci este silnic.

Poporul român, în cât către cele din afară, nu superă pe nimeni, respectă tote puterile și cere a respecta și ele drepturile lui stipulate prin tractaturile lui Mircea și Vlad V, recunoscute de tote tractatele încheiate apoi între I. Portă și Rusia, și protestă asupra ori-cărei fapte ce s’a făcut împotriva acestor tractate. Poporul român voesce cu o voință tare a-și păstra neatîrnarea administrații sale, neatîrnarea legiuirii sale, dreptul seu suveran în cele din năuntru, și remâne în aceleași legături și mai strînse prin luminele vecului cu I. Portă. Acestă voință e legală, e pe credința tractatelor și nu e în paguba nimului.

Poporul român lepedă un Regulament care este în potriva drepturilor sale legislative și în potriva tractatelor ce-i recunosc autonomia. Acestă lepădare este însuși în folosul Inaltei Porți ce va fi arbitră dimpreună cu Franța, Germania și Englitera, cărora Românii le reclamă judecată și ajutor la ori ce asuprire ce li s’ar face.

Poporul român decretă și hotaresce responsabilitatea ministrilor și cu un cuvînt a tutulor funcționarilor publici; și fiind-că neresponsabilitatea nu este drept al nimănui, nici de moștenire, nici de învoire, prin urmare nimeni nu perde nimic și hotărîrea poporului e sfîntă.

Poporul român voiesce o Patrie tare, unită în dragoste, compusă de frați, iar nu de vrăjmași, prin urmare decretă, după vechile sale datine aceleași drepturi civile și politice pentru tot Românul.

Cine nu voiesce acesta e vrăjmaș al fericirei publice, e un alt Kain ucigător de frate în sînul mamei nostre Patrii.

Poporul român va să dea dreptate și dreptatea e a lui Dumnedeu. Dreptatea nu sufere a purta numai săracii sarcinele țării și bogații să fie scutiți. Prin urmare decretă contribuție generală după venitul fie-cărui. Acesta înavuțesce Patria și o Patrie avută e în folosul tutulor și prin urmare în paguba nimănui. Acesta chiamă pe toți la aceleași drepturi și datorii într-o Patrie dreptă, înfloritore și care cu tot dreptul nu va mai putea suferi control străin.

Poporul român dă înapoi la tote stările, dreptul cel vechiu de a avea representanți în generala adunare; decretă de adi înainte alegerea largă, liberă, dreptă, unde tot Românul are dreptul de a fi chiemat și unde numai capacitatea, purtarea, virtuțile și încrederea publică să-i dea dreptul de a fi ales. Acesta pe cei buni, pe cei drepți nu-i păgubesce întru nimic, și Românii au fost tot-deauna buni. O sciu străinii, și o scie proverbul cel vechiu: ”bună țară, rea tocmelă”. Acestă decretare nu e în paguba nimenui, va să schimbe numai tocmela.

Poporul român decretă tipar liber, cuvîntare liberă, adunări libere spre a vorbi, a scrie cele de folos, spre a arăta adeverul. Adeverul, ideile, cunoscințele vin de la Dumnedeu, în folosul general al omenilor, ca sorele, ca aerul, ca apa, și prin urmare sunt proprietatea universală; și dacă se cuvine a fi respectată însuși proprietatea particulară, cu atâta mai vîrtos este sacră și neatinsă proprietatea universală. A îneca adeverul, a stinge luminele, a împedeca folosele, prin împedecarea tiparului, este o vîndare către Patrie, o apostasie către Dumnedeu. Libertatea tiparului nu pote păgubi pe nimeni de cât pe fiii întunerecului.

Poporul român voiesce pace, voiesce tărie, voiesce garanția averilor sale materiale, morale și politice, decretă gvardie națională în care tot Românul se nasce al ei soldat, tot Românul e un gvardian al fericirei publice, un garant al libertăților publice. – Acesta nu păgubește pe nimeni de cât pe conspiratorii asupra drepturilor Patriei.
Poporul român chiamă tote stările la fericire, recunosce facerile de bine ale comerciului, scie că sufletul lui este creditul, care nici o dată n’a vrut să i-l înlesnescă sistema trecută. Decretă dar o bancă națională, însă cu fonduri naționale.

Poporul român, în generositatea și evlavia sa se închină locurilor sfinte și va trimite de acum înainte la sfîntul Mormînt și la alte aședăminte religiose unt-de-lemn, tămâie, făclii și însuși bani spre ținerea de școle, de preoți, spre lauda lui Dumnedeu; și tot spre adeverata laudă a celui ce s’ restignit spre desrobirea celor săraci, decretă ca prisosul veniturilor mănăstiresci să fie al țărei spre desrobirea și ajutorul celor săraci și reclamă moșiile mănăstirilor închinate a le scote de subt ori-ce mâncătorie. Poporul român dă lui Dumnedeu ce este al lui Dumnedeu și ia de la farisei ceea ce nu este al fariseilor ca să dea săracului care e fratele Domnului. Acesta nu e în paguba Românilor, ci spre mântuirea lor și lauda sfintelor locuri.

Poporul român împarte dreptatea de o potrivă la toți, și dreptatea o dă pentru toți și mai vîrtos pentru cei săraci. Săracii, sătenii, plugarii, hrănitorii orașelor, fii Patriei cei adeverați ce au fost defăimați atât în delung cu numele glorios de Român, ce au purtat tote greutățile țărei prin munca lor de atâtea vecuri au lucrat moșiile și le au îmbunătățit, au hrănit pe strămoșii proprietarilor, pe moșii lor, pe părinții lor, pe acești proprietari însuși și au drept înaintea generosității proprietarilor, înaintea dreptății patriei, își cer o părticică de pămînt îndestul pentru hrana familiei și vitelor sale, părticică rescumperată de atâtea vecuri cu sudorile lor. Ei o cer și Patria le-o dă; și Patria iară ca o mumă bună și dreptă va despăgubi pe fie-care proprietar de mica părticică ce o va da săracului ce nu are pămîntul seu, după strigarea dreptății, după glasul Evangheliei, după inima cea frumosă a Românilor, în care au aflat parte străinii în totd’a-una, necum frații lor, hrănitorii lor, tăria lor cea adeverată. Claca dar și acea infamă iobăgie se desființeza; lucrarea la lucru drumurilor se desființeză; sătenul fără pămînt se face proprietar și tărie neînvinsă celor mai avuți în folosul tutulor și în paguba nimenui, vistieria va despăgubi pe toți.

Poporul român, după vechile sale drepturi, voesce ca Domnul în care este personificată suveranitatea acestui popor, să fie tare prin dragostea publică, drept, luminat, voitor de bine patriei, bărbat întreg; și ca să-l potă afla la alegere ast-fel, decretă după vechile sale drepturi, a-l căuta în tote stările societății, în totă nația, iar nu într’un numer mărginit de omeni. Domnia nu e drept de moștenire a nici unei familii, domnia este a Patriei. Ea o dă celui ce va socoti de cuviință dintre fii sei. O asemenea alegere strângere și mai mult legăturele nostre cu I. Portă, pentru că per puținele persone ce se pot influința în paguba I. Porți și a poporului român.

Puterea suverană purcede de la Dumnedeu și în totă țara se află unde-va. In țara Română este în poporul român ce are dreptul de a numi pe capul cel mai înalt al Patriei. Prin urmare, poporul avend dreptul suveran pote revesti cu dînsul pe ori-cine va socoti de cuviință și pe câți ani i-se va părea că-i este mai de folos. Așa dar, decretă ca Domnia să se dea celui ales numai pe cinci ani, spre a se tăia rivalitățile și urele îndestulate, și spre a pune o emulație între cetățeni a fi buni, întregi și folositori Patriei ca să tragă încrederea publică.

Poporul român lepădă de la sine ori-ce titlu ce i s’a introdus prin corupție de la străini în potriva vechilor sale datine. Domnul este ales unul dintre cetățeni și după domnie remâne iară cetățen, fiu al Patriei. Domnul nici nu a fost, nici nu este prinț; domn e tot cetățenul, domn e și capul țărei. Astsa e titlul cunoscut de toți Românii. Vorba de prinț e cunoscută numai de cei ce sciu din limbele Europei. Vorbele de Prea Inălțat, prea luminat sunt nisce traducții din limbagiul fanarioților iubitori de titluri.
La multe trebuințe ce are Patria acum pentru despăgubire și atâtea cheltueli spre înaintarea Patriei, Poporul român nu mai pote da Domnului o listă civilă atât de mare, și mai vîrtos că, și fără acesta, vede că este de neaperată nevoie ca Domnul să dea exemplu mai întâiu de simplitate și de viață cumpetată.

Vorbele: Nobil, Nobilitate, sunt necunoscute între poporul român. Fapta asemenea e și mai necunoscută; căci nimic n’a fost de moștenire în țara acesta, nici rang, nici titluri, de cât proprietatea și numele familiei. Poporul român decretă dar desființarea tuturor rangurilor titulare ce nu au funcții și a căror nume nu aduc aminte de cât nisce timpi de barbarie și de servilitate.

Poporul, protestând asupra măsurelor arbitrare și nelegiuite de a se pune o taxă la învețătură, de la care săracul, orfanul, fiul văduvei e scos afară; protestând asupra relei cugetări de a degrada și a ucide naționalitatea prin scoterea limbei naționale din școle, decretă o învețătură pentru toți egală, progresivă, integrală, pe cât va fi cu putință după facultățile fie-căruia și fără nici o plată; decretă în Bucuresci o școlă politehnică, câte o universitate în Bucuresci și Craiova și câte liceu cum și pensionate pentru amendoue sexele; câte un liceu asemenea și un pensionat în fie-care județ; câte o școlă normală în fie-care plasă și câte o școlă începetore bine întocmită în fie-care sat. Decretă sciințele ca și până acum în limba Patriei și cultura și înflorirea acestei limbe, după natură și după origina ei, cu literele sale, atât în cărțile profane, cât și în cele sacre, cum și introducerea literelor în tote cancelariilor.

Despre acest capitol al învețăturei, guvernul va fi dator sub a sa respundere a pune cea mai activă stăruință, spre a se înființa aședemintele de educație publică; și precum nu se pote lăsa nici un creștin a se nasce și a muri nebotezat, asemenea nici un fiu de cetățen din câți se află adi în vârstă de doi-spre-dece ani și câți se vor nasce de acum înainte, să nu rămâie neîmpărtășit de învețătură; căci pe dînsa se întemeiază viitorul țerii și punerea în lucrare cum și garanția cea adevărată a aședemînturilor Patriei.

Poporul român lepădă de pe sine neomenia și rușinea de a ține robi și declară libertatea Țiganilor celor particulari. Cei ce au suferit până acum rușinea păcatului de a avea robi sunt iertați de poporul român; iar Patria, ca o mumă bună, din vistieria sa, va despăgubi pe ori-cine va reclama că au avut pagubă din acestă faptă creștinescă.
Poporul, decretând o dată drepturile civile și politice ce le-a avut în to-td’auna tot cetățenul, declară că tot Românul e liber, tot Românul e nobil, tot Românul e un domn. Prin urmare, de adi înainte desființeză ori-ce pedepsă cu bătaia și rumpe în obrazul gîzilor ori-ce biciu și ori-ce vargă ce degradă demnitatea cetățenului. Bătaia dar se ardică de la ori-ce dregătorie și cu atâta mai vîrtos din rîndurile soldaților.

Poporul român, de și nu cunosce ființa pedepsei cu morte, însă pentru că adesea prin judecătoriile criminale, judecătorii de sistema cea vechie au cutezat a da afară nisce sentințe de morte, fără să fi putut a se pune în lucrare, Poporul decretă desființarea cu totul a pedepsei cu mortea, atât în lucrea cât și în sentințe.

Poporul român vedend întrerumperile sale de relații cu În. Portă, mai virtos de la 1828 încoce, vedend că representantul seu la Constantinopole e un străin, reclamă a-și avea relațiile de-adreptul cu În. Portă și representant al seu la Constantinopole însuși dintre Români.

Pe scurt, Poporul român, recapitulând, decretă:
1. Indipendința sa administrativă și legislativă pe temeiul tractatelor lui Mircea și Vlad V, și neamestec al nici unei puteri din afară în cele din întru ale sale.
2. Egalitatea drepturilor politice.
3. Contribuție generală.
4. Adunanță generală compusă din representanți ai tutulor stărilor societății.
5. Domnul responsabil ales pe câte cinci ani și căutat în tote stările societății.
6. Impuținarea listei civile – ardicarea de ori-ce mijloc de corupere.
7. Responsabilitatea ministrilor și a tutulor funcționarilor în funcția ce ocupă.
8. Libertatea absolută a tiparului.
9. Ori-ce recompensă să vie de la Patrie, prin representanții sei, iar nu de la Domn.
10. Dreptul fie-căruia județ de a-și alege dregetorii sei, drept care purcede din dreptul poporului întreg de a-și alege Domnul.
11. Gvardie națională;
12. Emancipația mănăstirilor închinate;
13. Emancipația clăcașilor ce se fac proprietari prin despăgubire;
14. Desrobirea țiganilor prin despăgubire.
15. Representant al țărei la Constantinopole dintre Români.
16. Instrucție egală și întregă pentru tot Românul de amândoue sexele.
17. Desființarea rangurilor titulare ce nu au funcții.
18. Desființarea pedepsei dregădătore cu bătaia.
19. Desființarea atât în faptă cât și în vorbă a pedepsei cu mortea.
20. Aședeminte penitenciare unde să se spele cei criminali de păcatele lor și să iasă îmbunătățiți.
21. Emancipația Israeliților și drepturi politice pentru ori-ce compatrioți de altă credință.
22. Convocare îndată a unei adunanțe generale estraordinare constituante alese, spre a representa tote interesele sau meseriile nației, care va fi datore a face Constituția țerei, pe temeiul acestor 21 articole, decretate de Poporul român.

Această adunanță va lăsa în moștenire viitorimei, Constituția acesta, și va fi datore încă a o încheia printr’o legiuire, prin care neapărat la fie-care 15 ani, din dreptul seu să’și alegă poporul deputați extra’ordinari cari, venind în adunanță extra’ordinară să întroducă reformele cerute de spiritul epochei. Cu acesta se împedică d’acum înainte vrednica de plâns nevoie de a se cere reforme cu mâna armată, și vor fi feriți copiii și strănepoții noștri de necesitate în care s’a aflat astă-di poporul român.
Aceste decretări vin din glasul general al țerii; sunt drepturi vechi ale ei, sunt după legi, sunt după tractate. I. Portă, atât în generositatea cât și în interesul seu le primește. Rolul Rusiei este de a ne asigura drepturile când ar fi călcate din afară și mai vîrtos când voim a ne reîntregi într’nsele. Când ea ni se va împotrivi, va dovedi lumii întregi că a avut gând reu asupra nostră și asupra Turciei. Arhipăstorul țerei le va bine-cuvânta, dacă este păstor după legea lui Christos; va suscrie decretul acesta în capul tutulor de va voi să ne mai păstorescă și de va fi pătruns de duhul Evangeliei. – Domnul țerei nu pote sta contra, pentru că este alesul ei, și nu pote împedica acestă faptă fără a’și trage numele de trădător al țerei și rebel către I. Portă.

Boierii n’au nici un cuvînt a nu primi pentru că nu per nimic și mai vîrtos că prin învoirea lor da lumii o dovadă de frumosul suflet ce caracterisă tot-d’auna pe acei mai mari ai țerii. Strămoșii noștri ne-au asigurat cu sângele lor o Patrie. Misiunea boerilor este a statornici dreptatea cerului, dreptatea evangeliei într’însa; misiunea lor de astă-di are și mai mare preț înaintea lui Dumnedeu.

Neguțătorii, meseriașii, sătenii, bine’cuvîntă drecretele acestea; le reclamă, le cer, de și n’au avut până acum glas, le-au cerut cu ochii, cu mâinile, cu tote mișcările, fără a scote o vorbă după cum cere mutul ars de sete, apa, după cum cere cel astupat, cel înnecat, aerul.

Frați Români! Soldați cari sunteți fiii și frații noștri, preveghiați a ține buna orînduială, pentru că datoria vostră acesta este. Nu ascultați însă când voitorii noștri și ai voștri de reu ve vor porunci a da înfrații voștri și a ve întina măinele în cei ce se scolă pentru binele vostru și al părinților voștri. Punerile la cale, legiurile cele noui ale Poporului român ve înalță la trepta de om, desființeză vergele de pe spatele vorstre cu cari erați socotiți în starea vitelor; ve înalță la trepta de a putea și voi a ve face ofițeri, când veți merita; și ușureză, dau drepturi părinților și fraților voștrii. Când veți lăsa pușca din mână, de adi înainte ve așteptă o Patrie, iar nu claca și biciul dorobanțului. Cei ce ve vor da porunci a face foc asupra fraților voștrii, însemnați-i, că aceia nu sunt români; sau de vor fi, sunt vînduți și ve vînd și pe voi ca să mergeți a împlea șanțurile cu trupurile vostre, bătându-ve împotriva voitorilor de bine ai omenirii!

Ofițeri români! Camaradii voștrii din Europa v’au dat exemplul. Europa luminată e cu ochii deschiși asupra vostră. A-ți încins săbiile spre a ține buna orînduială și a ve lupta asupra vrăjmașilor Patriei. Țineți buna orînduială, și voi pricepeți mai bine de cât soldații voștri, și cunosceți pe adeverații vrăjmași ai Patriei. Scoteți săbiile, faceți-le să lucescă înaintea sorelui dreptății și al libertății Patriei. Iată calea cea mai gloriosă în analele Patriei vi se deschide voue. Fericiți-ve că v’ați aflat în capul camaradilor voștri în acesta di mare, ce a venit de la Dumnedeu și care intrând în eternitate, se va înfățișa iar înaintea lui Dumnedeu cu misiunea sa împlinită și cu fruntea încoronată de numele vostre ca de niște stele de mîntuire a Poporului român. Iar dacă capii voștri ve vor comanda asupra fraților voștrii, n’aveți să ascultați de cât de glasul Poporului Suveran.; frângeți-ve săbiile înaintea ori-cărei comande vărsătore de sânge. Niște asemenea comandanți vor fi însuflați de duhul lui Satan. Și el asemenea a fost căpitan în cetele cerești și îngerii păcii și ai dragostii îi smulseră aripele. Smulgeți și voi asemenea spaletele din umerii ori-cărui căpitan trădător, ce va comanda să se verse cea mai mică picătură de sânge.

Cuvioși Egumeni, protopopi, preoți, voi împliniți locul Apostolilor, și astădi se proclamă niște legi pe temeiul Evangeliei. Este sarcina vostră, datoria vostră a eși cu crucea în mână și a pecetlui cu dînsa tunurile și țevile purtătore de morte. Christos a înviat și s’a doborât mortea și robia. Voi trebue să spuneți lumii că este Antichrist tot omul, ce face morte asupra fratelui seu, tot omul ce mai voesce robia, tot omul ce n’are milă de serac, de veduvă și de orfan. Luați vestmintele vostre, armați-ve cu crucea și cântați psalmul 108 împotriva ori-carui vîndetor al Patriei

Boieri, voi ați fost generoși cu străinii, i-ați primit, i-ați hrănit, ia-ți avuțit, ia-ți chiemat a se împărtăși de drepturile nostre și nu veți fi voitori de reu pămîntenilor fraților noștri, nu veți face rușine Patriei în străinătate; nu veți suferi a se pune o pată pe numele vostru; nu veți lăsa un blestem peste copiii voștri, nu-i veți osîndi a se rușina de numele ce le veți lăsa în moștenire. Dați din frumosul vostru suflet fericirea fraților voștri, fără paguba vostră, căci Dumnedeu ve va da însutit și aședămintele cele noui și drepte peste curând vor îndeci veniturile vostre. Cu toții întindeți mâna a închega tote clasele societății într’un singur corp pe care să-l putem numi fără rușine NAȚIE

Cetățeni în general! Preoți, Boieri, Ostași, Neguțători, Meseriași, de ori-ce treptă, de ori-ce nație, de ori-ce religie, ce ve aflați în capitală, și prin orașe, Greci, Sîrbi, Bulgari, Germani, Armeni, Israeliți, armați-ve spre a ține buna orînduială și a ajuta la fapta cea mare. Patria este a nostră și a vostră. Voue ve place a ședea într’însa și ea vă primesce. Sistema cea veche nu va chiemat și pe voi la masa de obști. De adi înainte o masă avem cu toții; un ospeț de frăție ni se întinde; aceleași drepturi vom avea cu toții.

Și voi, o bine-cuvîntați săteni, frați ai lui Christos; munca nostră, pâinea și vinul se prefac în trupul și în sângele Domnului; voi sunteți fiii cerului, fiii păcei și ai tăriei; voi sunteți hrănitorii noștri; voi ați plâns și ve veți bucura, voi ați însătoșat de dreptate și ve veți recori; pe voi v’a fericit Mântuitorul lumii. Fericiți sunteți și în lumea acesta și în cea-l’altă. Stați dar la locul vostru că diua a venit; cătați-ve de câmpurile vostre de vi le dăruiește astă-di Patria, care rîd înaintea vostră și ve chiamă la fericire. Iar pentru că duhul răului, Satana, pote să mai ațîțe ore-care vrăjmași ce ve pismuesc mântuirea și fericirea, trimeteți din fie-care sat câte un preot cuvios și câte trei inși împuterniciți a vă cere dreptatea ce vi se cuvine. Dreptatea v’o dă totă lumea cu mâini pline și cu lacrămile în ochi. Iar preoții vor citi blestemele sfîntului Vasile spre a goni duhul răului din țară.

Măria Ta, Domnule ales al Țerei!

Plânge poporul român cu durere că te pomenesc în urma tutulor și este la M.T. să te pui în cap. Patria te-a ales, te-a avut fiul ei cel mai scump; guvernarea ’ți a fost problematică: te-ai arătat în ochii Patriei și ai lumii ca fiul risipitor din Evanghelie. Vino înapoi și va pune Patria inel în drepta ta și va înjunghia vițelul cel gras. Noi nu-ți cerem cuvînt, pentru că eșt ifratele nostru, ești român. Cuvîntul îl vei da înaintea consciinței M. Tale, înaintea lui Dumnedeu. Nu scim dacă câte ai făcut le-ai făcut de bună voie, ori silit. Acum e timpul să arăți lumei că ai fost și esci român: acum e timpul să faci să se spele cele trecute, și să nu lași fiilor un nume vestejit. Patria te reclamă de fiu, ea își rumpe vestmintele, își bate peptul și alergă și într’o parte și într’alta cerend să nu peră nici unul din fii sei, să nu se verse nici o picătură de sânge de român. Patria uită tot: fii dar al ei, după cum ea voesce să te aibă în cap la acestă mare faptă. Fă o pagină frumosă istoriei române. Nu-ți face copiii a se rușina în sînul Franței de tatăl lor; nu lăsa țara fără cap în asemenea împregiurări în prada intrigei ce ar putea aduce anarchie, căci atunci, vai nouă! și de trei ori vai M. Tale.

Frați Români! Nu vă temeți de nici o putere nepravilnică de din afară, căci s’au dus timpii silei și ai dreptului celui mai tare. Țineți numai buna orînduială în întru. Intrarmați-ve în gvarie națională spre asigurarea drepturilor vostre și spre a forma cruciata înfrățirii claselor în întru, cum și a face parte în cruciata înfrățirii națiilor în afară. Adunați-ve cu toții sub stegurile Patriei. Cele trei culori naționale ve sunt curcubeul speranțelor. Crucea ce e d’asupra lor va aduce aminte Rusiei că e creștină. Crucea se va pune pe hotarul nostru, și Rusul nu va calca în țara nostră fără să calce mai ântîiu crucea la care se închină. De nu se va sfii de semnul acesta, vom trimite înainte-i nu armele ce nu le avem, ci preoții noștri, bătrînii noștrii, mumele nostre, pruncii noșiri, cari însoțiți de îngerul Domnului ce pădesce pe cei ce se scolă în numele lui, vor țipa și se va audi până la marginile pămîntului că Românii nu le-au luat nimic, că ei nu-i vor în țara lor. Vor pune preoții evanghelia pe care se întemeiază legile nostre, o vor pune în calea lor ca să calce pe dânsa și să vie să robescă un popor ce tot d’auna i-a fost voitor de bine, făcetor de bine în resboiele lui. Rusia până acum s’a dis că este chezașe a drepturilor nostre. Noi în strigarea nostră, nu cerem de cât drepturile nostre și protestăm mai dinainte la I. Portă, la Franța, Germania și Englitera asupra ori-cării invazii în pămîntul nostru, ce ne va pismui fericirea și ne va cutropi independența nostră din întru.

Apoi poporul român declară astădi, în fața lui Dumnedeu și a omenilor, că, dacă proclamația sa se vede pretutindeni insuflată de spiritul păcei, dacă ei nu vorbesc într’un ton amenințător și se țin pe drumul legilor și al tractatelor, acesta învedereză caracterul lor cel pravilnic și sufletul lor ce de o potrivă adoră libertatea și a lor și a altor nații, ce voind a se reîntregi în drepturile lor, scie a respecta pe ale altor nații. Acesta îi face a vorbi ast-fel, iar nu frica. Căci sunt o nație mai mult de 8 milione suflete și, la ori-ce invadie din afară ce le va amenința libertățile, fie-care va sci a-și apăra vetrele, și străinul, în cele după urmă, la ori-ce nenorocire va putea cotropi numai pămîntul, dacă va dormi Dumnedeu, iar nu și omenii. Nici un Român nu va mai trăi după mortea independenței Patriei Sale.

Frați Români! respectați proprietatea și personale, adunați-ve cât de mulți, armați-ve cu toții, însă imitați pe frații voștri Transilvani. Vedeți cum se adunară atâtea miriade fără să se facă cea mai mică larmă, cea mai mică neorînduială. N’aveți nici o temere de cât temerea de Dumnedeu și atunci voe cu adeverat vi se va cuveni a striga fără rușine: Că cu noi este Dumnedeu!

Cu noi este Dumnedeu, fraților, în numele lui sculați-ve și îngerul resbunării dumnedeesci va stinge pe tot vrăjmașul și va doborî și cal și călăreți, carele și armele lui vor fi risipite ca pulberea și planurile lui împrăștiate ca fumul.

La arme Români! la armele mântuirii!

Poporul plângea lacrimele bucuriei și mulțumia D-zeirei că-i dedese mântuirea.

Scirea mișcării se respândi repede și fu primită pretutindeni cu mulțumire, cu entusiasm chiar.

Poporul săten, în bucuria lui, făcu și cântecul:

Să trăiască popa Șapcă.
C’a scăpat țara de clacă.

Guvernul provisoriu, numi prefect la Teleorman pe profesorul Constantinescu și cu oștirea ce-l înconjura și cu poporul, porni spre Caracal, după ce puse în cunoscință pe Magheru despre cele întâmplate și adresâ Domnitorului Bibescu o scrisore în care-i cerea să primescă Constituțiunea și să se pună în fruntea poporului.

Pe drum, țeranii îl întâmpinau și-l bine-cuvîntau, pe drum fu întâmpinat și de Magheru, care de și ocârmuitor al județului Romanați, făcea parte din mișcare și fusese proclamat la Islaz membru al guvernului.

A fost util acest articol?

Autor

Profesor de istorie la Școala Gimnazială ”Constantin Popovici” din Buhoci și la Școala Gimnazială ”Ștefan cel Mare” din Buhuși. E-mail: profu@oradeistorie.ro.

Adaugă un comentariu

Cărți de istorie
error: Vă rugăm să respectați drepturile de autor.