România postbelică. Stalinism, național-comunism și disidență anticomunistă. Construcția democrației postdecembriste

Tranziția spre comunism. Impunerea modelului sovietic

• 23 august 1944: a avut loc lovitura de stat de la București: a fost arestat Ion Antonescu, iar România a ieșit din războiul împotriva Națiunilor Unite
  • principalii artizani ai arestării mareșalului Ion Antonescu, în frunte cu regele Mihai și generalul Constantin Sănătescu, mareșalul Palatului, nu aveau cum să ia în calcul ocuparea țării de către Armata Roșie, cu atât mai mult cu cât doi dintre liderii comuniști, Lucrețiu Pătrășcanu și Emil Bodnăraș, au fost la curent cu desfășurarea acțiunii
  • a fost format un nou guvern condus de generalul Constantin Sănătescu
  • din acest guvern făcea parte un singur comunist, Lucrețiu Pătrășcanu
• 30 august 1944: au intrat trupele sovietice în București
• toamna 1944: cu ajutorul ministrului justiției, Lucrețiu Pătrășcanu, a fost elaborată o nouă legislație, în mare parte de inspirație sovietică
  • a facilitat înlăturarea din viața publică a elitei intelectuale
  • a fost dublată de o agresivă campanie de demascare în presă a „elementelor reacționare”
  • s-a urmărit epurarea din viața publică a tuturor celor care se opuneau acaparării puterii de către PCR
  • 4 noiembrie 1944: din al doilea guvern Sănătescu, Frontul Național Democrat (o alianță de mici partide de stânga aflate sub controlul total al comuniștilor) deținea mai multe portofolii, printre care și cel de vicepreședinte al Consiliului de Miniștri (Petru Groza)
• 6 decembrie 1944: a fost format un nou guvern condus de generalul Nicolae Rădescu
  • în acest guvern, comuniștii și aliații lor erau bine reprezentați; mai mult chiar, dețineau unele ministere-cheie (ministerele justiției, muncii, educației naționale, comunicațiilor) și vicepreședinția Consiliului de Miniștri
• obiectivele comuniștilor:
  • crearea unor puternice tensiuni între populație și administrația locală (tensiuni legate de apropiata reformă funciară)
  • înlăturarea prin forță a unor prefecți și primari considerați reacționari
  • organizarea unor „greve spontane” de către sindicatele comuniste (ceferiști, tipografi)
  • lansarea unei campanii de presă îndreptată împotriva a tot ce reprezenta trecutul interbelic
• 6 martie 1945: a fost format un guvern procomunist, condus de Petru Groza
  • Petru Groza a fost numit în fruntea guvernului în urma presiunilor exercitate de comisarul sovietic împotriva regelui Mihai
• 23 august 1945: regele Mihai intră în „greva regală”
  • regele refuză să mai semneze actele emise de guvern, în speranța că va determina astfel înlăturarea acestuia
  • Moscova susținea guvernul Petru Groza și PCR
  • regimul politic a pus în vigoare, fără semnătura regelui, actele legislative emise
  • „greva regală” a avut o singură consecință concretă: condiționarea, de către SUA și Marea Britanie, a includerii în cabinet, până la desfășurarea alegerilor, a doi miniștri din partea opoziției (Emil Hațieganu din partea PNȚ și Mihail Romniceanu din partea PNL)

Mecanismele de preluare a puterii de către Partidul Comunist

• acțiuni diplomatice:
  • înainte de 23 august 1944, Particul Comunist Român era o mică grupare politică (cu mai puțin de 1000 de membri), constrânsă să țină seama de orientările politice hotărâte la Moscova
  • după 23 august 1944, Partidul Comunist Român a devenit un factor influent pe scena politică românească
  • 12 septembrie 1944: semnarea Convenției de armistițiu cu Națiunile Unite (în manual e trecută data de 13 septembrie 1944 – editura Corvin)
    • Stalin a transformat Convenția într-un cadru legal, care să-i asigure interesele politice și economice dominante în România
    • Stalin avea două instrumente satisfăcătoare de urmărire a obiectivelor sale în România
      • un partid comunist, care era acum o parte recunoscută în structura politică a țării
      • un acord cu Aliații, care dădea Armatei Roșii toată libertatea de acțiune de care avea nevoie
  • 9 octombrie 1944: Acordul de la Moscova (a constituit pasul final al sovieticilor în obținerea recunoașterii de către Occident a dominației lor în România
• prezența Armatei Roșii:
  • Armata Roșie a „eliberat” țările est-europene
  • Armata Roșie a jucat rolul principal în instaurarea regimurilor comuniste
  • Armata Roșie a făcut presiuni, a comis abuzuri și violențe asupra populației civile
  • Armata Roșie a îndepărtat unii lideri politici anticomuniști
  • Armata Roșie a concentrat unități de blindate la București și a interzis legătura cu armata română de pe front
  • 28 februarie 1945: Andrei Vîșinski, adjunctul ministrului de externe sovietic, a cerut înlocuirea guvernului Rădescu cu un guvern condus de Petru Groza
  • 6 martie 1945: instaurarea guvernului Petru Groza

  Trupele rusești în România:
  Se semnalează trupe rusești proaspete pe litoral și în special în orașul Constanța unde toate cazărmile sunt ocupate de unități rusești. În toate satele de pe litoral au fost instalate posturi de pândă compuse din 15-20 de soldați cu telefoane, radio și cai.. S-a mai putut afla de asemenea că pentru paza litoralului sunt afectate câteva regimente purtate, întărite cu unități de tancuri de artilerie. (Vestitorul, Nr. 15, martie 1950, [publicație a românilor din exil])

• folosirea Partidului Comunist Român ca element esențial în politica lui Stalin:
  • până la mijlocul lunii octombrie 1944 a prins contur noua coaliție politică (Partidul Comunist Român, Frontul Național Democrat, Partidul Social Democrat, Frontul Plugarilor)
    • Iuliu Maniu (președintele P.N.Ț.) și Constantin I.C. Brătianu (zis și Dinu, președintele P.N.L.) au refuzat să se alăture acestei coaliții
    • comuniștii au urmărit înlăturarea partidelor democratice de la guvernare
  • guvernul prezidat de Petru Groza era un guvern minoritar, impus de către Uniunea Sovietică
    • toate pozițiile cheie erau deținute de comuniști
    • Partidul Național Liberal și Partidul Național Țărănesc nu făceau parte din acest guvern
    • din guvern făceau parte Gheorghe Tătărescu (un liberal dizident, care devenise ministru de externe) și Anton Alexandrescu (un național-țărănist dizident, care devenise ministru al cooperativelor), aceștia reprezentând facțiuni restrânse ale Partidului Național Liberal și Partidului Național Țărănesc
  • comuniștii urmăreau dezmembrarea partidelor necomuniste
    • au fost interzise sistematic organele de presă țărăniste și liberale pe diferite perioade
    • au avut loc campanii agresive în oficioasele comuniste Scânteia și România liberă împotriva vechilor lideri politici (nu însă și împotriva regelui Mihai)
    • a avut loc arestarea pe termen scurt (pentru început) a unor membri PNȚ și PNL
    • au fost declanșate incidente violente la manifestații
    • acțiunea de lichidare a oricărei opoziții din partea partidelor democratice a culminat cu dizolvarea Partidului Național Țărănesc la data de 29 iulie 1947 și înscenarea unui proces conducătorilor acestuia (Iuliu Maniu și Ion Mihalache)
      • diversiunea de la Tămădău din iulie 1947 a constituit pretextul interzicerii PNȚ
      • încercarea eșuată de a părăsi țara a unor lideri ai PNȚ, în scopul informării Occidentului despre adevărata stare de lucruri din țară, a fost urmată de arestarea întregii conduceri a partidului
      • unul dintre făuritorii României Mari, Iuliu Maniu, a fost condamnat la închisoare pe viață și și-a găsit sfârșitul în penitenciarul de la Sighet, în 1953
      • un alt lider al PNȚ, Ion Mihalache, a primit pedeapsa cu închisoare pe viață și a murit, în 1963, în pușcăria de la Râmnicu Sărat
  • august 1947: PNL-Brătianu și-a suspendat activitatea
• manipularea opiniei publice:
  • 19 noiembrie 1946: au avut loc alegerile generale
    • rezultatele indicau o victorie copleșitoare a Blocului Național Democrat (sau Blocul Partidelor Democratice – BPD), cu aproximativ 70% din voturi și 349 de locuri în noua adunare
      • Blocul Național Democrat = alianța partidelor care a participat la alegerile din 1946 (Partidul Comunist Român, Partidul Social Democrat, Partidul Național Liberal – Gheorghe Tătărescu, Partidul Național Țărănesc – Anton Alexandrescu, Frontul Plugarilor, Partidul Național Popular)
      • BPD a avut 69,81% din voturi (347 mandate), PNȚ 12,88% (33 mandate), PNL 3,78% (3 mandate)
    • dovezile descoperite după 1949 arată că, în ziua alegerilor, s-a întâmplat exact contrariul, național-țărăniștii erau pe punctul de a câștiga o victorie zdrobitoare
    • se pare că în momentul în care liderii comuniști și-au dat seama de amploarea înfrângerii lor, au suspendat anunțarea rezultatelor și au trimis instrucțiuni pentru revizuirea cifrelor astfel încât ele să indice o victorie a Blocului Național Democrat

  Concluziile ambasadorului Kerr (în raportul său către Foreign Office la 25 ianuarie 1946)
  Despre alegeri: […] Nu am întâlnit nici un român care să creadă că alegerile vor fi libere, dacă nu va fi creat un organism independent care să supravegheze îndeplinirea asigurărilor date de guvern.
  Sunt obligat, așadar, să mărturisesc credința mea că actualul guvern are puține intenții de a observa spiritul, în fapt litera hotărârii de la Moscova […]; oricare ar fi garanțiile smulse de noi și de americani, poporul din România nu are îndoieli asupra rezultatelor alegerilor. Guvernul va avea grijă de asta.”
  Despre A.I. Vîșinski: […] Este evident că el conduce România, întocmai ca o provincie a Uniunii Sovietice, iar guvernul (Groza) este instrumentul său. A fost dureros pentru mine să observ aceste manifestări ale politicii rusești […].
  Am părăsit Bucureștii, așadar cu un sentiment de tristețe și profund recunoscător că nu m-am născut în România
  (Dinu C. Giurescu, Falsificatorii, „Alegerile din 1946”)

  Ziarul „Izvestia” din Moscova (ca și „Pravda” și alte ziare) comentează alegerile din 1946:
  Primele alegeri libere pentru Parlamentul român se înscriu în istoria României ca o piatră de hotar pe drumul transformării democratice a țării […] evidentă pentru orice observator imparțial a fost activitatea neobișnuită a alegătorilor români […]; unanimitatea poporului român în sprijinirea Blocului Partidelor Democratice; întărirea prieteniei între naționalitățile locuind în România. (Dinu C. Giurescu, Falsificatorii, „Alegerile din 1946”)

  Declarația lui Iuliu Maniu după alegerile din 1946:
  Țara noastră este bântuită astăzi de cea mai grea urgie care s-a abătut asupra ei. Teroarea, minciuna și falsul încearcă să culce la pământ orice licărire de libertate, orice îndemn spre mai bine. Demnitatea și mândria națională sunt îngenuncheate.
  La 6 martie, o mână de oameni pe care țara nu i-a văzut la muncă au confiscat puterea. De atunci încoace au batjocorit toate instituțiile țării (…) Cetățenii care nu au acceptat robia au fost persecutați. Temnițele, tortura, persecuțiile, înscenările cele mai infame, arestările, asasinatele, atacurile brutale și cu totul neprovocate au fost sporite și aplicate cu o cruzime de neegalat. (…)
  Acuzăm guvernul că s-a făcut vinovat de crima de falsificare a voinței naționale. Îl acuzăm că, prin politica lui nefastă, a provocat, pe lângă umilirea cetățenilor, haosul economic și înfometarea maselor populare. Dar conștiința națională a vibrat puternic, din colibă până în palat.

• înlăturarea ultimelor instituții ale regimului democratic:
  • 30 decembrie 1947: comuniștii l-au forțat pe regele Mihai să abdice
  • în aceeași seară a fost dată publicității Legea nr. 363, prin care era abolită monarhia și se proclama Republica Populară Română
• obstacolele înfruntate de PCR în plan politic: monarhia, partidele politice

Mecanismele Partidului Comunist Român de menținere a puterii

• Partidul Comunist a luat inițiativele menite să reducă țara la starea de obediență față de Uniunea Sovietică
  • odată cu înființarea Republicii Populare Române au fost puse bazele statului totalitar
  • 4 februarie 1948: s-a încheiat tratatul de prietenie, colaborare și ajutor reciproc între România și Uniunea Sovietică -> România era înregimentată, din punct de vedere militar, în blocul sovietic
• consolidarea partidului unic de masă
  • congresul din februarie 1948: ia naștere Partidul Muncitoresc Român (prin contopirea aripii procomuniste a Partidului Social Democrat cu Partidul Comunist Român)
  • Gheorghe Gheorghiu-Dej a fost reales secretar general
  • Ana Pauker, Vasile Luca și Teohari Georgescu au devenit membri ai Secretariatului
  • 1952: Ana Pauker, Vasile Luca și Teohari Georgescu au fost îndepărtați de către Gheorghe Gheorghiu-Dej din structurile de conducere ale Partidului
  • 2 iunie 1952: Gheorghe Gheorghiu-Dej a devenit președintele Consiliului de Miniștri
• lupta lui Gheorghe Gheorghiu-Dej pentru controlul absolut
  • 1946: prima victimă a constituit-o Ștefan Foriș, fostul conducător comunist din anii celui de-Al Doilea Război Mondial
  • 1948: a fost arestat Lucrețiu Pătrășcanu, fostul ministru de justiție. A fost ținut în izolare și anchetat dur pentru a recunoaște acuzații fanteziste vizând trădarea sa
    • după moartea lui Stalin, Gheorghiu-Dej decide suprimarea lui Lucrețiu Pătrășcanu, executat în aprilie 1954, cu atât mai mult cu cât noul lider sovietic Nikita Hrușciov, inițiase un plan de destalinizare parțială, vizând, pentru început, debarcarea vechilor conducători din țările satelizate Moscovei
  • 1952: cu sprijinul lui Stalin, Gheorghiu-Dej îi înlăturase pe Ana Pauker, Vasile Luca și Teoharie Georgescu, în fapt o grupare formată la vârful PCR, după 1944, care se afla în rivalitate cu liderul atotputernic
  • 1957: au fost îndepărtați doi dintre apropiații lui Gheorghiu-Dej, Miron Constantinescu și Iosif Chișinevschi
• aprilie 1948: adoptarea Constituției Republicii Populare Române
  • Constituția prelua modelul sovietic din 1936
  • Parlamentul, numit Marea Adunare Națională, avea o singură cameră, definită ca ”organul suprem al puterii de stat”
  • Consiliul de Miniștri era organul executiv suprem
  • toate aceste organisme se aflau supuse autorității Partidului Comunist
  • această ordine „democratică” a fost definită de Partidul Comunist și consolidată de Securitate
  • era introdus sistemul judecătoresc după modelul sovietic -> principala caracteristică a noului sistem de justiție era subordonarea față de partid și stat
• 3 februarie 1948: PCR își schimbă denumirea în PMR (Partidul Muncitoresc Român) în urma congresului de unificare cu PSD
  • congresul de absorbție a PSD de către PCR, desfășurat în februarie 1948, nu a reprezentat decât un simplu exercițiu de imagine și a confirmat acțiunile comuniste de introducere a modelului sovietic
• 1948: ia ființă Securitatea
  • era formată din agenți sovietici deveniți generali români (exemple: Pintilie Bodnarenko, A. Nikolski)
  • represiunea a devenit și mai violentă, lovind potrivit principiului stalinist al întețirii luptei de clasă, fără discriminare și din nevoia intimidării, în orice posibil oponent
  • rolul ei era de a apăra cuceririle democratice și a asigura siguranța țării împotriva dușmanilor interni și externi
• 1949: au fost create două organe principale ale Securității: Direcția Generală a Miliției și trupele de securitate
  • Direcția Generală a Miliției înlocuia Poliția și Jandarmeria
  • ambele organisme au fost plasate sub autoritatea Ministerului de Interne
  • îndatoririle trupelor de securitate: menținerea ordinii publice, înăbușirea oricărei rezistențe față de măsurile guvernamentale (exemple: colectivizarea, confiscarea de bunuri și proprietăți)
• 23 mai 1949: înființarea Consiliului Economic și de Ajutor Reciproc (CAER)
• 1956: revoluția din Ungaria
  • a permis conducerii românești să-și demonstreze fidelitatea sa față de Uniunea Sovietică
  • Gheorghe Gheorghiu-Dej și Emil Bodnăraș au insistat pentru o intervenție militară fermă împotriva guvernului lui Imre Nagy
  • trupele sovietice staționate în România au fost printre primele care au trecut granița ungară
  • guvernul român a denunțat „contrarevoluția” ca operă a „fasciștilor reacționari” provocați de „imperialiștii occidentali”
• Armata Roșie (denumire până în 1948 a forțelor armate ale U.R.S.S., controlată de Partidul Comunist prin intermediul comisarilor politici
  • a fost un instrument aflat la mâna partidului pentru a menține noua ordine instaurată
  • 1958: retragerea trupelor sovietice din România
  • retragerea trupelor sovietice nu a însemnat sfârșitul regimului de teroare
    • Dej a aprobat introducerea unor măsuri de securitate internă pentru a menține controlul partidului
    • cei condamnați la muncă silnică, potrivit noilor măsuri au fost trimiși în lagăre în zonele de mlaștină ale Deltei Dunării
• după retragerea Armatei Roșii din 1958
  • Dej a evoluat treptat spre o desprindere de ruși și către obținerea unui statut de relativă autonomie
  • aprilie 1964: URSS propune Planul Valev
  • declarația din aprilie 1964: partidul își rezerva dreptul de a edifica socialismul în conformitate cu realitățile naționale
    • acest act impunea linia națională a comunismului românesc, marcând tendințele de independență față de Moscova

  Un articol din „Scânteia” din 5 februarie 1959 aducea elogii realizărilor muncitorilor din Delta Dunării, fără să facă nici o mențiune privind statutul lor sau condițiile îngrozitoare în care trăiau și lucrau. Deși mulți intelectuali și țărani au trecut prin aceste lagăre, majoritatea muncitorilor erau tineri opozanți ai regimului, având vârsta între 16 și 25 de ani. O mare parte a acestora a sucombat ca urmare a ravagiilor făcute de malarie și tuberculoză. De fapt cifrele de producție din lagăr erau atât de dezamăgitoare, încât regimul a fost forțat să recruteze „voluntari”, ale căror condiții de muncă erau de departe mai bune decât acelea ale condamnaților, respectivii primind în plus un salariu. (Despre regimul comunist)

• regimul Nicolae Ceașescu
  • 1965-1974: după moartea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej (19 martie 1965), conducerea a fost preluată de Nicolae Ceaușescu și s-a caracterizat printr-o perioadă de destindere internă și externă
  • iulie 1965: la Congresul al IX-lea al partidului, acesta (PMR) revine la denumirea de Partid Comunist
  • 1965: a fost elaborată o nouă Constituție prin care România devenea Republică Socialistă
  • Nicolae Ceaușescu i-a înlocuit treptat pe vechii apropiați ai predecesorului (Gheorghe Gheorghiu-Dej) cu noii săi fideli (Ilie Verdeț, Paul Niculescu-Mizil, Ștefan Andrei, Dumitru Popescu etc.)
  • aprilie 1968: cu prilejul unei plenare a CC al PCR, Nicolae Ceaușescu aducea grave acuzații lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, privind implicarea sa în cazurile Ștefan Foriș și Lucrețiu Pătrășcanu, precum și în crimele săvârșite de Securitate în timpul său
    • Plenara CC al PCR hotărăște reabilitarea victimelor terorii staliniste din timpul lui Gheorghiu-Dej
    • această acțiune era menită să ducă la eliminarea lui Alexandru Drăghici (fost ministru de interne), bănuit că vrea să-i ia locul, și a unor cadre din conducerea Ministerului de Interne
    • în ciuda acestui exercițiu de imagine publică realizat de Nicolae Ceaușescu, sistemul comunist și-a protejat vechile cadre, astfel încât cei înlocuiți și pensionați au beneficiat de toate favorurile regimului (pensie de demnitar, case de protocol, aprovizionare de la magazinele speciale de partid)
• cultul personalității lui Nicolae Ceaușescu
  • s-a instaurat în etape
  • 1967: Ceaușescu a fost ales președintele Consiliului de Stat, ceea ce era o abatere de la statutul partidului comunist, care prevedea separarea funcțiilor de partid și de stat
  • 21 august 1968: Ceaușescu a condamnat intervenția în Cehoslovacia a statelor participante la Tratatul de la Varșovia
    • prin acest act, Ceaușescu și-a consolidat puterea
    • s-a scandat pentru prima dată „Ceaușescu și poporul!”
  • 26 martie 1974: Nicolae Ceaușescu a fost ales președinte al Republicii Socialiste România (varianta corectă e 28 martie 1974)
    • Ceaușescu rămânea și președinte al Consiliului de Stat, secretar general al Partidului Comunist Român și președinte al Consiliului de Apărare Națională, deținând astfel toate pârghiile puterii

Impactul regimului comunist asupra economiei

• impunerea modelului sovietic în economie s-a bazat pe câteva componente importante
  • înlocuirea proprietății private cu proprietatea de stat prin naționalizarea mijloacelor de producție
  • colectivizarea agriculturii și etatizarea bancară
  • centralizarea economică
  • planificarea cincinală
• 23 martie 1945: guvernul Petru Groza legifera noua reformă agrară
  • erau expropriate 1.468.946 ha (a noua parte din suprafața agricolă a țării)
  • erau împroprietărite 917.777 familii de țărani
  • foștii proprietari își puteau păstra, deocamdată, doar 50 ha de teren
  • prin această măsură, comuniștii au încercat să atragă simpatia țărănimii
• relațiile economice româno-sovietice
  • linia economică impusă forțat de Moscova, cu sprijinul guvernului Groza, s-a bazat pe o intensă propagandă, dublată de popularizarea modelelor sovietice
    • stahanovismul și munca pe șantierele naționale ale tineretului (Bumbești-Livezeni, Salva-Vișeu etc.) urmau să constituie un exemplu pentru populație în vederea creșterii productivității muncii
  • 8 mai 1945: acordul României cu U.R.S.S., prin care se înființau sovromurile (societăți mixte româno-sovietice care activau în principalele sectoare ale economiei românești)
  • legea nr. 119 din 11 iunie 1948: prin naționalizarea principalelor mijloace de producție, au fost confiscate, într-o primă etapă, peste 1000 de întreprinderi industriale și miniere, cu capital românesc sau străin
    • proprietatea privată în industrie era trecută în administrarea statului, care schița, prin intermediul planurilor unice și al Comisiei de Stat pentru Planificare, obiectivele de realizat
  • 1958: anul în care au început să se răcească relațiile româno-sovietice
  • 1964: Moscova a încercat să impună planul Valev, prin care România era menită să fie doar o furnizoare de produse agrare pentru țările C.A.E.R.
• naționalizarea industriei -> 22 iunie 1948: Adunarea Națională a votat legea naționalizării întreprinderilor industriale de asigurări, miniere și de transport
  • 1060 de întreprinderi industriale și miniere, băncile, societățile de asigurare au fost naționalizate
  • în noiembrie au fost naționalizate instituțiile de sănătate, casele de filme, cinematografele
  • în aprilie 1950 a fost naționalizată o parte a fondurilor de locuințe
  • în 1948 a fost alcătuit primul plan economic anual
  • în 1950 a fost alcătuit al doilea plan economic anual
  • în 1951 a fost alcătuit primul plan cincinal (1951-1955)
  • naționalizarea a permis introducerea planificării centralizate
  • naționalizarea a permis distrugerea bazei economice a celor stigmați ca dușmani de clasă (naționalizare = însușirea de către stat a proprietății și a gestiunii activităților economice) private
• industrializarea forțată -> noiembrie 1958: Plenara Comitetului Central a declarat țara pregătită pentru un efort general de modernizare socialistă, accentul principal urmând a fi pus pe dezvoltarea industriei constructoare de mașini și pe siderurgie
  • construirea combinatului siderurgic de la Galați a devenit simbolul revenirii la politica de industrializare forțată
  • conform prevederilor de 6 ani (1960-1965), 78% din investiții urmau a se face în industriile energetică (32%), metalurgică (23%) și chimică (23%)
  • ca urmare a industrializării, a crescut ponderea populației urbane și a scăzut cea a populației rurale
  • după 1970, partidul și-a fixat ambițioase obiective industriale
    • siderurgia și petrochimia, rafinarea petrolului îndeosebi, urmau să se dezvolte cu precădere, în condițiile lipsei minereurilor autohtone de fier, a scăderii producției românești de petrol
  • Nicolae Ceaușescu a impus după 1974 o linie accelerată și diversificată în industrializare
    • economia românească era strict centralizată și planificată
    • accentul excesiv pus pe dezvoltarea industriei grele a creat un dezechilibru economic și a dus la sărăcirea populației
    • un alt rezultat al acestei politici de industrializare forțată a fost creșterea datoriei externe (Ceaușescu a anunțat încheierea plății datoriei externe în martie 1989)

  Unul dintre marile argumente în favoarea industrializării a fost că ea punea capăt exploatării străine. Dar legea naționalizării lăsa o portiță pentru cea mai arogantă exploatare străină. Ea excepta de la expropriere „capitalul acelor întreprinderi care au fost acordate unui stat membru al ONU, ca rezultat al aplicării tratatului de pace ori a reparațiilor de război”. Această prevedere avea să facă foarte curând din guvernul sovietic singurul mare proprietar de capital industrial din RPR. S-a realizat acest lucru prin cunoscutele Sovromuri. În momentul naționalizării acționau deja patru asemenea Sovromuri: Sovrompetrol, Sovromtransport, Sovromlemn, Sovrombank. […]
  Prima măsură în direcția constituirii eșafodajului pe care noua structură trebuia să se bazeze a fost decretul din 18 iulie 1948 care instituia Comisia de Stat a Planificării. Misiunea ei era să supună rapoarte guvernului asupra situației economice generale, subliniind existența oricăror discrepanțe în producție, să elaboreze, planul general al economiei naționale și să înfăptuiască planificarea economică. (Ghiță Ionescu, Comunismul în România)

• colectivizarea agriculturii -> 1949-1962: a avut loc procesul de colectivizare a agriculturii
  • au fost confiscate micile proprietăți, au fost amenințați proprietarii
  • 2 martie 1949: proprietatea asupra pământului a fost luată complet din mâna particularilor
    • aceasta a permis lichidarea rămășițelor fostei clase moșierești și a chiaburilor, echivalent al termenului sovietic kulak, definind țăranii înstăriți, aceia care angajau forță de muncă sau își închiriau propriile mașini indiferent de mărimea proprietății lor
  • 3-5 martie 1949: Plenara CC al PMR a decis transformarea socialistă a agriculturii, altfel spus, lichidarea completă a micii proprietăți rurale
    • în rezoluția acestei plenare se afirma: „politica noastră față de țărănime trebuie să fie clară: să ne sprijinim pe țărănimea săracă, strângem alianța cu țărănimea mijlocașă și ducem o luptă neîntreruptă împotriva chiaburimii”
    • au luat naștere, după modelul sovietic al colhozurilor, gospodăriile agricole de stat (GAS), cooperativele agricole de producție (CAP), precum și ”întovărășirile”, ca o formă intermediară, între cele două forme de proprietate
  • cu toată campania de amenințări, intimidări și abuzuri comise pentru a convinge micii proprietari rurali să-și cedeze pământurile, rezistența țărănimii la colectivizare a fost mare
    • pentru realizarea colectivizării, după anul 1953, autoritățile comuniste au făcut apel la organele de represiune, justiție, administrație și la un uriaș aparat de propagandă, în scopul convingerii țăranilor de ”binefacerile” sistemului comunist în agricultură, metodele dure alternând cu diferite promisiuni
    • această politică, de brutalitate și concesii temporare, a fost dublată de o continuă presiune fiscală, în privința plății cotelor, din ce în ce mai mari, și de măsuri punitive
  • 27 aprilie 1962: Gheorghiu-Dej anunța oficial încheierea procesului de colectivizare a agriculturii, 3.201.000 de familii din mediul rural fiind încadrate în structuri colectiviste, ceea ce reprezenta circa 96% din suprafața agricolă a țării
  • legea agrară din 1945: pământul, efectivele de animale și echipamentul proprietarilor de pământ care posedaseră până la maximul 50 de ha au fost exproprietate fără compensare
  • miliția a scos 17000 de familii din casele lor și le-a mutat în zone de reașizare
  • pământurile confiscate, totalizând aproape un milion de hectare, au fost comasate fie pentru a crea gospodării de stat, fie gospodării colective care, teoretic, erau proprietate colectivă, dar în fapt erau conduse de stat, întrucât Ministerul Agriculturii indica tipurile de culturi și fixa prețurile
    • membrilor gospodăriilor colective li s-a permis să păstreze mici loturi de pământ, care să nu depășească 0,15 ha
  • rezistența față de colectivizare a avut drept rezultat aruncarea în închisoare a circa 80000 de țărani
  • dificultățile economiei românești au fost accelerate după 1974 de neputința soluționării problemelor agriculturii și de treptata transformare a României într-o țară cu grave probleme alimentare
  • în 1983, conducerea partidului a emis o serie de decrete privind agricultura, urmărind rezolvarea crizei prin întărirea controlului central
    • se introducea un nou sistem de achiziții forțate de la țărani, obligați să contracteze animalele doar cu statul și să le vândă la prețul fixat de acesta
    • creștea prețurilor nu a rezolvat problema aprovizionării
      • lipsurile de tot felul, mai ales cele alimentare, au devenit acute din toamna anului 1981, când partidul a fost nevoit să reintroducă cartelele pe care le desființase în 1954

  Sarcini actuale în munca de la țară. (…) Organizațiile de partid de la țară au sarcina de a conduce lupta pentru îngrădirea chiaburimii, lupta pentru întărirea și dezvoltarea sectorului socialist în agricultură… În același timp, organizațiile de partid au sarcina de a educa pe țăranii muncitori în spiritul luptei de clasă și al vigilenței neobosite împotriva chiaburimii, demascând neîncetat chipul hidos al chiaburului, viclenia și atitudinea lui de dușman de moarte al intereselor țărănimii muncitoare (…). (Scânteia, 25 martie 1949)

  Acum 55 de ani, o mare parte dintre bănățenii și oltenii aflați la 25 de kilometri de frontiera pe atunci iugoslavă au fost obligați să-și părăsească în grabă casele pentru a lua drumul Bărăganului. Au fost în jur de 44.000 de persoane – români, germani, sârbi, bulgari, maghiari, basarabeni și bucovineni, macedoneni și în număr mai redus și alte etnii, au fost mai ales țărani, dar și intelectuali, oameni de la sat, dar și din câteva orașe sau orășele. […] Au luat totul de la început, povestea instalării lor în Bărăgan semănând cu una de întemeiere: pe câmpul pustiu s-au plantat cereale, nu exista nimic altceva în momentul sosirii lor decât un țăruș ce marca.
  „Chiar așa a fost. Ne-au dat printr-un număr, locul de așezare al fiecărei familii. Soldații își urlau ordinele… Mobila și restul avutului au fost aruncate din car. Curând a apărut o imagine grotescă, cutremurătoare: în mijlocul câmpiei, dulapuri, paturi, saltele, mese, baloturi, în jurul cărora se aflau oameni derutați ce urmăreau cu privirea carele ce se îndepărtau” – relatează un deportat din Jimbolia, ajuns cu familia la Dudești în Bărăgan. (Din relatările unor deportați)

Impactul regimului comunist asupra culturii

• trecerea mijloacelor de informare publică sub controlul statului
  • bibliotecile și librăriile au fost epurate de titlurile necorespunzătoare din punct de vedere politic
  • activitățile ziariștilor și muzicienilor au fost puse sub controlul Secției de Agitație și Propagandă a Comitetului Central al Partidului
• august 1948: legea pentru reforma învățământului
  • au fost închise toate școlile străine, inclusiv cele alimentate de culte
  • au fost făcute epurări în rândul studenților de la universități
  • marxism-leninismul a devenit obligatoriu de la școala secundară în sus
  • predarea religiei a fost total interzisă
• 4 august 1948: legea cultelor
  • a oferit Ministerului Cultelor controlul în problemele legate de treburile cultelor legal recunoscute
  • fidelitatea uniților față de biserica lor a avut drept consecință o campanie brutală de distrugere a acesteia
  • regimul a manipulat contopirea celor două biserici (Biserica Catolică și Biserica Greco-Catolică)
  • 1 decembrie 1948: s-a încheiat existența legală a Bisericii Unite (Biserica Greco-Catolică)
• omul nou -construirea acestuia nu se putea realiza fără distrugerea și rescrierea valorilor tradiționale
  • desființarea valorilor naționale a mers în paralel cu efortul inoculării unui nou gen de patriotism, socialist și internaționalist, care muta accentul de pe iubirea de țară, de tradiții, pe dragostea pentru marxism și pentru Uniunea Sovietică
  • acest lucru s-a realizat printr-o campanie activă de rusificare
  • primele măsuri ale noului curs au fost scrierea Istoriei României de M. Roller (1947), o completă revizuire a trecutului țării, a ideii naționale și a conceptului de patriotism
  • epurare = îndepărtarea din funcțiile politice și din administrația publică a unor elemente „indezirabile”, în urma unei răsturnări politice radicale
• impunerea modelului stalinist în cultură
  • acest lucru s-a realizat printr-o campanie activă de rusificare
    • 1946: a fost întemeiată editura și librăria Cartea Rusă
    • 1947: a apărut Institutul de Studii Româno-Sovietic
    • 1948: a luat naștere Muzeul Româno-Rus
    • 1948: a apărut Institutul de limbă rusă Maxim Gorki
    • 1948: limba rusă devine limbă obligatorie în școli
  • numeroase discipline științifice, sociologia, economia, statistica, filosofia, istoria, care cunoscuseră o mare înflorire în perioada interbelică erau aproape desființate
  • legăturile intelectualilor cu Apusul au fost complet întrerupte
  • primăvara lui 1948: numărul autorilor și a titlurilor puse sub cenzură a crescut foarte mult, peste 8000 de titluri fiind trecute într-un index al Publicațiilor interzise
  • un număr mare de oameni de știință, artă și cultură au ajuns la închisoare
  • iunie 1948: a fost desființată Academia Română, fiind înlocuită cu una nouă, supusă partidului
• reorientarea politicii românești după 1960 – a însemnat în planul culturii începerea unei campanii de derusificare
  • 1963: au fost închise toate instituțiile create între 1946-1948
  • procesul de liberalizare culturală a continuat și după 1965
  • învățământul a cunoscut o perioadă de progres, modernizare și deschidere, de scădere a importanței marxismului și de creștere a ponderii disciplinelor exacte și tehnice
• instaurarea cultului personalității
  • a avut efecte dintre cele mai grave și în planul culturii
  • prima manifestare a noului curs politic au fost tezele din iulie 1971
    • au fost lansate de Nicolae Ceaușescu la întoarcerea din China
    • lansează revoluția culturală prin care trebuiau ideologizate toate sectoarele vieții sociale
    • secretarul general al partidului nu se mai așeza acum doar în rândul eroilor clasei muncitoare, el a început să se vadă la capătul unui lung șir de principi, regi și voievozi, de la care încerca să-și tragă o legitimitate până atunci ignorată

  1 Mai – Ziua Muncii era sărbătorită cu mult fast scoțând în evidență cultul conducătorului
  Milioane de români au sărbătorit în parcuri și zone de agrement, au participat la manifestări cultural-artistice ori s-au aflat ei înșiși pe scene și estrade, omagiind prin cântec și joc, prin versuri, muzică și programe artistice, partidul, realitățile și perspectivele României socialiste. Unde procesele tehnologice nu permit nici o clipă de întrerupere a activității, oamenii muncii au sărbătorit ziua de 1 Mai prin deosebite fapte de muncă. (Scânteia)

  Scopul manifestărilor era ca tinerii să-și poată arăta dragostea față de „marele conducător”. (…)
  Momentul care urmează este susținut de membrii cluburilor sportive, tineri și tinere, din rândurile cărora nu puțini au făcut să strălucească peste hotare în prestigioase competiții competiții internaționale gloria sportivă a țării. Exercițiile pe care le execută respiră grație și precizie. Mai întâi o cuprinzătoare „paradă a sporturilor”, cu demonstrații spectaculoase pentru fiecare ramură… (România liberă, 2 mai 1973)

• activistul de partid – este un nou tip de intelectual, cu diplome, titluri și pretenții, care trata cultura ca pe un domeniu oarecare al vieții administrative, de planificat, coordonat și dirijat, conform necesităților clasei conducătoare

Impactul regimului comunist asupra vieții private și a valorilor umane

• obsesiile neostalinismului românesc – centralizarea și planificarea în amănunt a tuturor aspectelor existenței
• măsuri:
  • locuitorul țării are dreptul de a consuma între 173 și 189 de kilograme de legume pe an
  • locuitorul țării are dreptul la 1,9 kilograme de săpun în cele 365 de zile calendaristice
  • cetățenii erau legați de locul de muncă, fiind îngreunată mișcarea populației de la sat la oraș
  • problema mâinii de lucru în agricultură a fost rezolvată an de an prin scoaterea la munca câmpului a milioane de elevi și studenți, a numeroși funcționari și soldați
  • au fost interzise avorturile, măsură în urma căreia au murit 11000 de femei și s-au născut copii nedoriți
  • a fost introdusă obligativitatea catalogării bunurilor de patrimoniu
  • viața intelectuală a fost subordonată directivelor de partid
  • s-a instaurat o suspiciune față de străini
  • s-au închis case memoriale
  • s-a restrâns spațiul de locuit la 8 metri pătrați de persoană, cu excepția activiștilor și a celor din aparatul represiv
  • a fost raționalizat progresiv consumul de electricitate și gaze naturale
  • au fost înregistrate caracterele mașinilor de scris (de teama unei producții subterane de manifeste anticeaușiste)
  • au fost sistematizate localități, orașele fiind reconstruite în proporție de 90%
  • au fost demolate sute de biserici
  • au apărut construcții faraonice: Casa Poporului, Canalul Dunăre – Marea Neagră, Canalul Dunăre – București
  • au fost impuse noi privațiuni poporului, urmârindu-se achitarea datoriei externe până în 1987

Represiune și disidență anticomunistă

• 1940-1950: rezistența și opoziția nădăjduiau în răsturnarea comunismului
  • disidenții erau convinși de inevitabila intervenție occidentală și de prăbușirea regimului impus de Moscova
  • o pagină nescrisă încă a rezistenței anticomuniste în România o reprezintă lupta armată din munți
  • organizarea primelor nuclee de luptă anticomunistă s-a realizat în a doua parte a anului 1945, devenind din ce în ce mai vizibile odată cu creșterea influenței PCR
  • cele mai importante grupuri de rezistență armată au fost: Haiducii Muscelului, Sumanele Negre, Mișcarea Națională de Rezistență, Haiducii lui Avram Iancu, Graiul Sângelui etc.
  • în zona Muscelului (grupurile conduse de frații Arnăuțoiu și de colonelul Gheorghe Arsenescu) și în zona Munților Făgăraș (grupul condus de Ion Gavrilă-Ogoranu) au avut loc puternice ciocniri cu trupele de Securitate. Depășite numeric și fără prea multe provizii și muniții, aceste grupuri au fost decimate de către puterea comunistă
• decretul din 30 august 1948: era organizată Direcția Generală a Securității Poporului, în cadrul căreia erau plasați în funcții-cheie vechii agenți de la Moscova Gheorghe Pintilie, Pantelei Bodnarenko, Alexandru Nikolski și Vladimir Mazuru
• victime:
  • membri marcanți ai partidelor istorice interbelice: Iuliu Maniu, Ion Mihalache, C.I.C. Brătianu, Gheorghe I. Brătianu, Constatin Argetoianu etc.
  • oameni de cultură: Anton Golopenția, Mircea Vulcănescu
  • slujitori ai bisericii: monseniorul Vladimir Ghica
  • majoritatea celor care au avut o funcție publică, în orice domeniu, până în 1945, au cunoscut teroarea sistemului comunist al penitenciarelor și coloniilor de muncă
    • a existat, până în 1964, un adevărat gulag în România: închisorile de la Sighet, Gherla, Galați, Râmnicu Sărat, Aiud, Pitești, șantierele de la Canalul Dunăre-Marea Neagră, coloniile de muncă forțată de la Cavnic, Baia Sprie, Periprava și Salcia

  Conform unor statistici ale Securității, realizate în 1967, în anii 1945 și 1964 au fost arestate peste 100000 de persoane, însă multe nu au fost judecate niciodată (dintr-o anchetă a Ministerului de Interne din 1954, aflăm că din peste 22000 de deținuți, numai pentru 1600 de cazuri procuratura emisese mandate de arestare). Cifra pare mult micșorată față de realitate, întrucât aflăm, dintr-un alt raport al Securității, că doar în perioada 1951-1952 au fost arestați 34738 de țărani, care s-au opus în diferite forme procesului de colectivizare. (Victimele Securității)

• deportări -> au început în 1951, pe fondul acutizării conflictelor dintre Stalin și Tito
  • deportările din Banat în zonele aride din Bărăgan au însemnat distrugerea a numeroase cămine, familii și destine
    • inițial, deportarea a vizat aproximativ 40.000 de persoane
    • deportaților li s-a permis să-și ia doar bunurile pe care le puteau duce singuri, restul avutului lor fiind cumpărat de comisii special constituite, care plăteau mult mai puțin
• după Declarația din aprilie 1964 -> Gheorghiu-Dej decide să pună capăt calvarului deținuților politici din penitenciarele românești
  • prin decretele nr. 176 și nr. 411 au fost eliberați ultimii 10.410 deținuți politici
• 1975: semnarea acordului de la Helsinki -> a permis statelor occidentale să intervină în apărarea drepturilor omului
• 1977: acest an a reprezentat pentru regim primele opoziții majore, venite din interiorul țării
  • în prima parte a anului, scriitorul Paul Goma, fost deținut politic, inițiază o mișcare de solidaritate cu mișcarea din Cehoslovacia Charta 77, lucru ce stârnește reacția dură a autorităților
  • grupul din jurul lui Paul Goma cerea alegeri libere și alte revendicări, incompatibile cu regimul comunist
• august 1977: greva minerilor din Valea Jiului
  • peste 10.000 de mineri de la mina Lupeni întrerup lucrul pentru o săptămână, cerând condiții decente de viață și muncă
  • minerii nu reiau lucrul decât în urma sosirii lui Nicolae Ceaușescu în zonă și a promisiunilor acestuia privind rezolvarea revendicărilor
  • la scurt timp, Securitatea trece la arestarea principalilor lideri ai mișcării
• 19 noiembrie 1979: a avut loc Congresul al XII-lea al PCR în cadrul căruia Constantin Pârvulescu a protestat împotriva realegerii lui Nicolae Ceaușescu
• acțiuni ale disidenței românești:
  • scrisori deschise și texte ale disidenților religioși, în primul rând predicile părintelui Gh. Calciu Dumitreasa din 1979
  • scrierile sunt extrem de critice la adresa cultului personalității, a socialismului dinastic și solicitau respectarea drepturilor cetățenești și reforme de structură
• disidenți: Doina Cornea, Ana Blandiana, Mircea Dinescu, Dan Petrescu
• 15 noiembrie 1987: a avut loc cea mai cunoscută acțiune de protest din timpul lui Ceaușescu
  • a început ca o manifestație a muncitorilor de la Uzina „Steagul Roșu” din Brașov, privind îmbunătățirea condițiilor de viață
  • mii de persoane au traversat orașul, scandând lozinci anticomuniste și devastând sediul județean al PCR
  • numeroși participanți au fost arestați și judecați
• 1989: șase foști activiști ai PCR (Corneliu Mănescu, Alexandru Bârlădeanu, Grigore Răceanu, Constantin Pârvulescu, Silviu Brucan, Gheorghe Apostol) au redactat o scrisoare lui Nicolae Ceaușescu prin care făceau apel la respectarea drepturilor omului și a Constituției, încetarea ”sistematizării” teritoriului și a exportului de alimente și restabilirea prestigiului internațional al României
• 16 decembrie 1989: începutul revoluției la Timișoara
• 21 decembrie: începutul revoluției la București