România și concertul european: de la „criza orientală” la marile alianțe ale secolului XX

Principatele Române ca miză a Problemei Orientale

• relațiile dintre Marile Puteri ale vremii au fost marcate de declinul Imperiului Otoman
  • declinul otoman este combătut printr-o politică de redresare și de reforme
  • declinul Imperiului Otoman este legat și de ascensiunea în forță a imperiului rus în Balcani
    • rușii sunt considerați eliberatorii, care împart cu creștinii ortodocși aceeași comunitate de credință
    • rușii sunt potențialii cuceritori care își susțin propria cauză imperiala și panslavă
  • Austria și-a propus să limiteze afirmarea hegemoniei ruse în estul Europei
• 1683: asediul Vienei de către otomani
• secolele XVIII-XIX: s-au desfășurat războaie ruso-turce
• la sfârșitul secolului al XVIII-lea, câmpul de influență al Rusiei crește în detrimentul Imperiului Otoman
  • 1774: prin tratatul încheiat între Rusia și Imperiul Otoman la Kuciuk-Kainargi, Ecaterina a II-a obținea concesiile care urmau să direcționeze, pentru aproape un secol, modalitățile intervențiilor rusești în Imperiul Otoman
    • expansiunea teritorială a fost exprimată prin ocuparea hanatului Crimeei și a teritoriului dintre Bug și Nistru
      • Rusia obținea astfel dreptul de navigație pe Marea Neagră și strâmtori
  • în contextul războaielor ruso-austro-otomane, Ecaterina a II-a a Rusiei propunea crearea unui stat tampon între cele trei mari imperii sub numele de Dacia, format din Moldova și Țara Românească, sub un suveran de religie creștin-ortodoxă
    • statul urma să fie independent, fără a putea să fie încorporat de Rusia sau Austria ori să cadă sub o altă dependență
    • atât acest proiect, cât și proiectul grec al Ecaterinei a II-a s-au lovit de asperitățile „problemei orientale”, împrejurare care face ca „regatul dacic” să rămână doar o recunoaștere a destinului comun al Țărilor Române
  • 1775: Austria anexează Bucovina

  Nicolae Ciachir, Bucovina de la anexare la unire:
  „Inițial, habsburgii înclinau să ocupe Oltenia provincie deținută de ei între 1718 și 1739, în sensul că aveau un precedent. Dar Iosif al II-lea, care va domni din 1780 asociat încă mai dinainte la domnie de mama sa, Maria Tereza – făcuse incognito, o călătorie pe Valea Oltului și raportase despre sărăcia provinciei. În același timp, Carol Enzenberg evalua nordul Moldovei la circa 21 de milioane de florini. (…) prin corupție, șantaj și presiuni militare (concentrări de trupe în zona Belgradului), la 7 mai 1775 se va semna Convenția austro-otomană, cuprinzând patru puncte prin care nordul Moldovei, cu vechea capitală Suceava, și mormântul marelui Ștefan de la Putna, va intra în componența Imperiului Habsburgic.
  Teritoriul cedat, care va fi denumit Bucovina, era de 10.441 km pătrați însumând o serie de orașe / târguri, 226 sate și 52 de cătune, cu o populație de circa 70.000 de locuitori. (…)
  Populația Moldovei austriece așa cum apare în primele acte oficiale era chemată la 1 octombrie 1777, să depună jurământul de credință față de noua stăpânire habsburgică. Maria Tereza lansa un manifest către noii săi supuși, făgăduindu-le respectarea legilor și a obiceiurilor țării.”

  • 1774-1802: seria de firmane și hatișerifuri pe care Poarta a fost obligată să le acorde Principatelor au modificat statutulor lor juridic
    • puterea suzerană a fost constrânsă să garanteze privilegiile Principatelor și să țină seama în exercitarea drepturilor sale de clauzele tratatelor încheiate cu puterile străine
• 28 mai 1812: prin pacea încheiată cu Imperiul Otoman, Rusia încorporează teritoriul dintre Nistru și Prut
• 1826: rușii și turcii au semnat Convenția de la Akkerman
  

  Prevederile Convenției de la Akkerman. Act separat relativ la Principatele Moldova și Țara Românească
  „Alegerea domnilor dintre boierii pământeni pe o durată de șapte ani;
  Domnul împreună cu boierii și divanurile vor stabili impozitele și plățile anuale ale Moldovei și Valahiei luând ca bază regulamentele care au fost stabilite în urma hatișerifului din 1802.
  Tot ceea ce a fust uzurpat pe teritoriul Valahiei înspre partea Brăilei, Giurgiului și dincolo de Olt va fi restituit proprietarilor și se va fixa pentru numita restituire un termen în firmanele referitoare la aceasta, care vor fi adresate cum se cade.
  Aceia dintre boierii moldoveni care numai în urma ultimelor tulburări s-au văzut siliți să părăsească patria vor putea să se reîntoarcă nestingheriți, fără a fi hărțuiți de vreo persoană,… și se vor bucura în întregime și pe deplin de drepturilor lor, de prerogativele, bunurile și proprietățile lor ca în trecut.
  Sublima Poartă, luând în considerație nenorocirile care au apăsat asupra Moldovei și Valahiei în urma ultimelor tulburări le va scuti timp de doi ani tributurile și redevențele pe care trebuie să i le plătească; după expirarea timpului de scutire mai sus menționat, numitele tributuri și redevențe vor fi achitate la contribuția fixată prin hatișeriful din 1802 și nu vor putea fi mărite în nici un caz.
  Divanurile [din Moldova și din Țara Românească] vor lua măsurile necesare pentru a îmbunătăți situația Principatelor date în grijă, și aceste măsuri vor constitui obiectul unui regulament general pentru fiecare provincie, regulament care va pus imediat în funcțiune.”

• 1829: rușii și turcii au semnat tratatul de la Adrianopol
  • prevederile Convenției de la Akkerman erau confirmate
  • rușii obțineau consolidarea protectoratului
  • Moldova și Țara Românească rămâneau sub suzeranitatea Porții
  • Rusia a negociat pentru avantaje comerciale și economice, libertatea traversării strâmtorilor pentru navele de mărfuri
  • otomanii și-au retras garnizoanele de la Turnu, Giurgiu și Brăila
  • reorganizarea Moldovei și Țării Românești a fost încredințată rușilor, care au impus o serie de regulamente administrative, după consultarea adunării boierilor, prezidată de contele rus Kisseleff
    • noile regulamente au intrat în vigoare în iulie 1831 în Țara Românească și în ianuarie 1832 în Moldova

Efectul războiului asupra Țărilor Române văzute de către un francez – Thouvenel:
Pământul Țării Românești nu cere decât să producă, însă nu întâlnești decât din loc în loc lanuri de porumb sau de grâu. Satele, aflate la mare distanță unele de altele, nu sunt majoritatea decât aglomerări de colibe. Această mizerie este un efect al războiului. De la râul Olt la București, țara este goală; este o câmpie de treizeci de leghe, devastată de război și care, a rămas fără cultură ca și cum ar fi trebuit să fie mai curând câmp de luptă.

• 1815-1848: Franța nu intervine direct în zona Principatelor
  • pentru spațiul balcanic nu exista o politică directă a Franței, însă exista un limbaj „francez” care s-a instalat în centrul naționalităților
• revoluția de la 1848-1849: aveau în centru dependența Țării Românești și a Moldovei față de ruși și ponderea suzeranității otomane, dependența Transilvaniei față de Austria
  • revoluționarii din Iași, București și din Transilvania afirmau suveranitatea poporului și drepturile cetățenilor, instituindu-se în membrii comunității naționale
  • după înfrângerea revoluției, Poarta a semnat Convenția de la Balta-Liman
    • domnii Principatelor sunt aleși de Rusia și de Poartă pe o perioadă de șapte ani
    • adunările au fost înlocuite cu divane ale căror membri erau numiți de domni și de guvernul otoman
    • trupele ruse vor rămâne în Principate până în 1851
  • sfârșitul revoluțiilor deschidea calea exilului
    • exilul păstra visele revoluției: acela al lui Bălcescu, care miza pe contactele cu republicanii francezi și cu Mazzini

Războiul Crimeii (1853-1856)

• iunie 1853: Principatele Române (Moldova și Țara Românească) sunt ocupate militar de Rusia
  • Rusia încalcă astfel Convenția de la Balta Liman din 1849, care prevedea posibilitatea ocupării Munteniei și Moldovei doar în caz de tulburări
  • Anglia, Franța și Prusia au protestat diplomatic, însă tratativele cu Rusia au eșuat
  • principalele operații s-au desfășurat în Peninsula Crimeea
  • a oferit ocazia revizuirii statutului internațional al Principatelor, în sensul înlăturării protectoratului rusesc
  • Coaliția Franței, Marii Britanii, Austriei și a Sardiniei, care a intervenit pe lângă turci împotriva rușilor, a blocat expansionismul rușilor în Balcani
• 1856: s-a desfășurat Congresul de la Paris
  • reprezentantul Franței, contele Walewski, a ridicat în cadrul congresului chestiunea Unirii Principatelor sub un prinț străin
  • congresul s-a împărțit în două tabere:
    • tabăra prounionistă: Franța, Prusia, Sardinia și Rusia
    • tabăra antiunionistă: Anglia, Austria și Imperiul Otoman
      • Turcia și Austria considerau că propunerea Franței nu se justifică, deoarece românii nu doresc unirea
• 30 martie 1856: semnarea Tratatului de pace de la Paris
  • Principatele erau scoase de sub protecția Rusiei și puse sub regimul garanției colective
  • sudul Basarabiei (județele Cahul, Ismail și Bolgrad) era retrocedat Moldovei
  • erau convocate la București și Iași Adunări ad-hoc pentru consultarea românilor

  Tratatul de la Paris. Prevederi referitoare la Principate
  Art. XXI. Teritoriul cedat de Rusia va fi anexat la Principatul Moldova, sub suzeranitatea Sublimei Porți.
  Art. XXII. Principatele Muntenia și Moldova vor continua să se bucure, sub suzeranitatea Porții și sub garanția puterilor contractante, de privilegiile și de imunitățile pe care le au. Nici o protecție exclusivă nu va fi exercitată asupra lor de vreuna din puterile garante. Nu va exista nici un drept particular de amestec în treburile lor interne.
  Art. XXIII. Sublima Poartă se angajează să asigure numitelor principate o administrație națională, cât și deplina libertate a cultului, a legislației, a comerțului și a navigației.
  Legile și statutele de astăzi în vigoare vor fi revizuite. Pentru a stabili un acord complet în privința acestei revizuiri, o comisie specială […] se va întruni fără întârziere la București, cu un comisar al Sublimei Porți.
  Această comisie va avea drept sarcină să se informeze despre situația actuală a Principatelor și să propună bazele viitoarei lor organizări.
  Art. XXIV. Majestatea sa sultanul promite să convoace imediat în fiecare dintre cele două provincii, un divan ad-hoc, alcătuit în așa fel încât să constituie reprezentarea cea mai exactă a intereselor tuturor claselor societății. Aceste divanuri vor fi chemate să exprime dorințele populațiilor referitoare la organizarea definitivă a Principatelor.
  Abolirea completă a protectoratului rus.
  Rusia nu mai exercita nici un drept special sau exclusiv de protecție sau de amestec în treburile interne ale Principatelor dunărene.

• 1857: alegerea adunărilor ad-hoc
  • Constantinopolul a intrat în scenă și a falsificat alegerile -> Napoleon al III-lea amenința cu ruperea relațiilor cu Poarta

  19 octombrie 1857: Rezoluția Adunării ad-hoc a Moldovei
  „Respectarea drepturilor principatelor și îndeosebi a autonomiei lor, în cuprinderea vechilor capitulații încheiate cu Înalta Poartă.
  Unirea Principatelor într-un singur stat sub numele de România.
  Prin străin cu moștenirea tronului, ales dintr-o dinastie domnitoare a Europei și ai cărei moștenitori să fie crescuți în religia țării.
  Neutralitatea pământului Principatelor.
  Puterea legiuitoare înccredințată unei obștești adunări în care să fie reprezentate toate interesele nației.
  Toate acestea sub garanția colectivă a puterilor care au subscris Tratatul de la Paris.”

  • Poarta a refuzat să accepte revendicarea Unirii, pe care o considera contrară clauzelor Tratatului de la Paris
• mai – august 1858: Conferința de la Paris a Marilor Puteri la care se semnează Convenția cu privire la organizarea Principatelor Române
  • august 1858: încheierea acordului
    • Marea Britanie și Rusia au sfârșit prin a se pune de acord cu pozițiile Franței pentru a preveni tulburări grave în Moldo-Vlahia și a fost ratificat în cadrul tratatului de la Londra
    • Principatele au rămas sub suzeranitatea Porții și sub garanția puterilor semnatare ale Tratatului de la Paris

România și Chestiunea Orientală (1875-1878)

• 1875-1876: au loc mișcări insurecționale în Bosnia-Herțegovina (1875) și în Bulgaria (1876)
  • au fost reprimate de către turci
  • Imperiul Otoman s-a mai confruntat cu războiul sârbo-muntenegreano-otoman și cu revoluția junilor turci
  • au provocat în Rusia dorința de a interveni în conflict în calitate de protectoare a creștinilor din Balcani
    • Rusia a sprijinit o serie de răscoale antiotomane ale populațiilor slave și ortodoxe din Peninsula Balcanică, aflată sub autoritatea Porții
      • în Rusia naționalismul panslav a câștigat și a impus războiul ca soluție a crizei
      • răscoalele îi ofereau Rusiei pretextul unei intervenții militare de sprijin în favoarea acestora
      • Rusia dorea controlul strâmtorilor Bosfor și Dardanele
      • Rusia dorea să-și ia revanșa față de înfrângerea suferită în 1856
• 1875-1877: au avut loc contacte între Curțile din Viena și Sankt-Petersburg
  • neutralitatea Vienei era indispensabilă Rusiei în codnițiile în care s-ar hotărî să facă pasul și să abandoneze politica de non-intervenție
• adaptându-și politica în funcție de împrejurări, prințul Carol și conservatorii au elaborat o strategie pentru a câștiga sprijin internațional în vederea obținerii independenței, încheind tratate comerciale fără aprobarea prealabilă a guvernului otoman
  • 1875: tratatul comercial dintre Austro-Ungaria și România a avut îndeosebi avantaje politice și a contribuit considerabil la apropierea de Austro-Ungaria
• august 1876: guvernul liberal condus de Ion C. Brătianu a reluat atitudinea de neutralitate și a hotărât să se alinieze la politica Austro-Ungariei și Rusiei
• octombrie 1876: la Livadia, în Crimeea, prim-ministrul Ion C. Brătianu a discutat cu țarul Rusiei, Alexandru al II-lea și cancelarul Gorceakov, semnarea unei convenții militare ruso-române în eventualitatea începerii războiului
• 4/16 aprilie 1877: a fost încheiată convenția militară ruso-română, la București
  • era garantată dreptul de trecere al armatei ruse prin România
  • obliga guvernul rus să respecte „drepturile politice” și „integritatea existentă” a României

  Convenția româno-rusă din 4 aprilie 1877:
  Art. 1. Guvernul Alteței sale Domnului României Carol I asigură armatei ruse […] libera trecere pe teritoriul României. […]. Toate cheltuielile care ar putea fi ocazionate de trebuințele armatei ruse, de transportul său, precum și pentru satisfacerea tuturor trebuințelor sale, cad naturalamente în sarcina guvernului imperial.
  Art. 2. Pentru ca nici un inconvenient sau pericol să nu rezulte pentru România din faptul trecerii trupelor ruse pe teritoriul său, Guvernul majestății sale împăratul tuturor Rusiilor se obligă a menține și a face a se respecta drepturile politice ale statului român cum rezultă din legile inferioare și tratatele existente, precum și a menține și a apăra integritatea actuală a României.

• 30 aprilie / 12 mai 1877: Parlamentul român a ratificat convenția și a declarat război Imperiului Otoman
• aprilie 1877 – ianuarie 1878: alături de Rusia, România participă la războiul ruso-turc
  • independența era dorită de întreaga clasă politică, însă mijloacele prin care urma să fie dobândită depindeau de evoluția situației internaționale
  • oamenii politici români și Carol I au considerat că redeschiderea problemei orientale în 1876 putea să ofere un astfel de prilej
  • decizia României de a folosi acest prilej pentru a dobândi independența a fost precipitată de noua constituție otomană din 1876, care califica România drept „provincie privilegiată”
  • mobilizarea generală fusese declarată încă de la începutul lunii aprilie, armata ajungând să numere aproximativ 100.000 de soldați, din care 60.000 reprezentau armata activă
  • situația creată de partea otomană prin incursiunile, jafurile și bombardamentele sale asupra teritoriului românesc au determinat riposta armatei române
• 26 aprilie 1877: bateriile de artilerie de la Calafat au replicat, bombardând Vidinul
• 27 aprilie 1877: Imperiul Otoman a declarat suspendarea legăturilor diplomatice cu România
• 9/21 mai 1877: Mihail Kogălniceanu a adoptat o rezoluție care confirma „independența absolută a țării”
  

  Mihail Kogălniceanu, Discurs rostit în Adunarea Deputaților, 9 mai 1877:
  Suntem independenți; suntem națiune de sine stătătoare […]. Mai întâi de toate, domnilor, să ne facem întrebarea: ce am fost înainte de declararea rezbelului? Fost-am noi independenți față de turci? Fost-am noi provincie turcească? Fost-am noi vasali ai Turciei? Avut-am noi pe sultanul ca suzeran? Străinii au zis aceasta; noi nu am zis-o niciodată. Noi nu am fost vasali. Sultanul nu a fost suzeranul nostru. Însă era ceva. Erau niște legături sui-generis, niște legături care erau slabe când românii erau tari; niște legături care erau tari când românii erau slabi.

• în timpul operațiunilor militare împotriva armatelor otomane de la sud de Dunăre, relațiile dintre România și Rusia au fost încordate
  • Carol I dorea ca armata română să se angajeze pe deplin în luptă și, prin aceasta, să câștige pentru țară statutul de cobeligeranță și să asigure recunoașterea independenței de către marile puteri
  • țarul și comandanții militari ruși afirmau că nu aveau nevoie de ajutorul militar al românilor
• august 1877: forțele otomane au oprit ofensiva rusă la Plevna, în nordul Bulgariei
  • pentru a-și menține pozițiile și a împiedica armata otomană să lanseze o contraofensivă generală, țarul și comandanții ruși au făcut apel la trupele române și au acceptat condițiile lui Carol ca armata română să aibă propria bază de operații și comandă separată
    • totodată, i-au oferit lui Carol comanda supremă a forțelor aliate la Plevna

  Turcii, adunând cele mai mari mase la Plevna, ne zdrobesc. Rog a se face fuziune, demonstrație și, dacă este posibil, trecerea Dunării cu armata după cum dorești să faci, între Jiu și Corabia. Această demonstrație este indispensabilă pentru a facilita mișcările mele. (Telegrama Marelui Duce Nicolae, către principele Carol al României, 19/31 iulie 1877)

• 30 august 1877: armatele româno-ruse, sub comanda principelui Carol, au declanșat un atac general asupra Plevnei
  • cu mari pierderi a fost cucerită reduta Grivița I
  • au murit în luptă maiorul George Șonțu și căpitanul Valter Mărăcineanu și aproximativ 1000 de ostași români

Corespondentul de război al ziarului „The Daily Telegraph”:
3 octombrie 1877. Trupele [românești] s-au purtat cu un curaj lăudabil și au pornit de repetate ori la asalt, deși respinse de focul zdrobitor al infanteriei turcești. Câțiva dintre oameni au fost omorâți chiar pe creasta redutei turcești, la care ajunseseră cu mare curaj și tenacitate. În rezumat s-au purtat minunat de bine, mai ales având în vedere că era prima lor încercare și că era îndreptată în contra pozițiilor puternic fortificate și apărate de o armată de temut

• a urmat un nou atac prin încercuirea Plevnei -> 9 noiembrie 1877: forțele române au cucerit reduta Rahova
• 28 noiembrie 1877: Osman Pașa a fost nevoit să se predea după aproape trei luni de asediu
  • după capitularea Plevnei, rușii au înaintat în direcția Sofia-Adrianopol, iar armata română a continuat înaintarea în direcția Vidin-Belogradcik
• 9/31 ianuarie 1878: turcii și rușii încheie un armistițiu, fără ca românii să fie invitați la negocieri
• 19 februarie / 3 martie 1878: turcii și rușii încheie tratatul de la San Stefano
  • erau confirmate condițiile armistițiului
  • era recunoscută independența României și a Serbiei
  • era recunoscută autonomia Bosniei și Herțegovinei
  • era organizat Marele Principat al Bulgariei
  • Rusia a anexat cele trei județe din sudul Basarabiei (Cahul, Ismail și Bolgrad) în schimbul Dobrogei
    • era încălcată convenția din aprilie 1877, prin care Rusia garanta integritatea teritorială a României
  • prevederile acestui tratat au nemulțumit Austro-Ungaria, Germania, Anglia, dar și România
• 1/13 iunie – 1/13 iulie 1878: Congresul de pace de la Berlin
  • a revizuit tratatul de la San Stefano pentru a mișcora influența Rusiei în Europa de Sud-Est
  • era recunoscută independența României, însă erau impuse două condiții:
    • eliminarea restricțiilor religioase în exercitarea drepturilor politice și civile cuprinse în articolul 7 al Constituției din 1866
    • România trebuia să retrocedeze sudul Basarabiei către Rusia (fapt ce-i aducea controlul asupra gurilor Dunării), primind în schimb Delta Dunării, Insula Șerpilor și Dobrogea
  • era recunoscută independența Serbiei și Muntenegrului
  • era recunoscută autonomia Bulgariei

  Recunoașterea independenței României prin Tratatul de pace de la Berlin:
  Art. 43. Înaltele părți contractante recunosc independența României legând-o de condițiunile expuse în următoarele două articole.
  Art. 44. În România, deosebirea credințelor religioase și a confesiunilor nu va putea fi opusă nimănui ca un motiv de excludere sau de incapacitate în ceea ce privește bucurarea de drepturi civile și politice, admiterea în sarcini publice, funcțiuni și onoruri sau exercitarea diferitelor profesiuni și industrii în orice localitate ar fi. […]
  Naționalii tuturor puterilor, comercianți sau alții, vor fi tratați în România fără deosebire de religiune, pe piciorul unei desăvârșite egalități.
  Art. 45. Principatul României retrocedează M.S. Împăratului Rusiei porțiunea teritoriului Basarabiei, despărțită de Rusia în urma Tratatului de la Paris din 1856. (…)
  Art. 46. Insulele formând Delta Dunării, precum și Insula Șerpilor, sandgeacul Tulcei […] sunt întrupate cu România.
  Principatul mai primește afară de aceasta ținutul situat în sudul Dobrogei până la o linie care plecând de la răsărit de Silistra răspunde în Marea Neagră, la miazăzi de Mangalia.

• 12/24 iunie 1878: Memoriu prezentat Congresului de la Berlin de către reprezentanții României
  

  Azi, când tratatul de la San Stefano este obiectul dezbaterilor Europei, România își ia libertatea de a supune plenipotențiarilor Marilor Puteri următoarele puncte:
  1. Nicio parte a actualului teritoriu să nu fie detașată de România.
  2. Pământul românesc să nu fie supus unui drept de trecere în folosul armatei ruse.
  3. Principatul, în virtutatea titlurilor sale seculare, să intre în posesia insulelor și gurilor Dunării, inclusiv Insula Șerpilor.
  4. El să primească, în proporție cu forțele militare pe care le-a pus în linie, o indemnizație, în forma în care s-ar aprecia a fi mai practică.
  5. Independența să fie definitiv consacrată și teritoriul să fie neutralizat.

• la sfârșitul războiului, Rusia a amenințat cu anexarea teritoriului românesc, țarul cerând dezarmarea armatei române
  • principele Carol a refuzat -> Carol I și oamenii politici români erau convinși că numai afilierea la un sistem de alianțe va putea să promoveze interesele de politică externă ale țării
• 14/26 martie 1881: a avut loc proclamarea României ca regat și a lui Carol ca rege

Politica externă a României după Războiul de Independență

• 1882: tratatul semnat de Germania, Austro-Ungaria și Italia pune bazele primului sistem politico-militar, Tripla Alianță sau Puterile Centrale
• 1883: România semnează un tratat secret cu puterile Triplei Alianțe, Germania și Austro-Ungaria (în manual e precizat faptul că Italia se alătură în 1888, însă de fapt e 1882)
  • 18/30 octombrie 1883: Tratatul secret încheiat între România și Austro-Ungaria
    • regele Carol I și Ion C. Brătianu au insistat ca acordul să fie ținut secret, având în vedere că politicienii și opinia publică erau în majoritate profrancezi

Art. 1. Înaltele părți contractante își făgăduiesc pace și prietenie și că nu vor intra în niciun fel de alianță sau luptă îndreptată împotriva vreuneia din statele lor. Ele se angajează să ducă o politică de prietenie și să-și acorde sprijin reciproc în limita intereselor lor.
Art. 2. Dacă România va fi atacată fără ca din partea ei să fi existat vreo provocare, Austro-Ungaria va trebui să-i acorde în timp util ajutor și asistență împotriva agresorului. Dacă Austro-Ungaria ar fi atacată în aceleași împrejurări în vreuna din zonele limitrofe României, va fi îndată „casus foederis” pentru România.
Art. 3. Dacă una din înaltele părți contractante ar fi amenințată de o agresiune în condițiile sus-menționate, guvernele respective se vor pune de acord asupra măsurilor care vor trebui luate în vederea unei cooperări a armatelor lor.

Interviu acordat de Nicolae Iorga despre politica externă a României:
„- Care este părerea dv. despre relațiile României cu Austro-Ungaria?
– Eu sunt și acum împotriva unei alianțe cu Austro-Ungaria. Cu cine să te aliezi? Cu jumătatea austriacă, ce nu înseamnă nimic, sau cu jumătatea ungară, care ne este ostilă? Austria, după părerea mea, nu are niciun viitor decât sprijinită de Italia și România. Pe ce se sprijină Germania? Pe elementul german. În perspectiva descompunerii Austriei, Germania va prefera însă, după părerea mea, să-și anexeze pe germani decât să sprijine o formațiune care este condamnată la moarte.
– Sunteți pentru o politică de prietenie față de Austria sau de dușmănie?
– Nu avem niciun motiv să provocăm Austro-Ungaria, nici să o sprijinim. Noi nu ne-am menținut prin protecția ei și nici nu vom pieri fără această protecție. „Ajută-te singur, atunci te vor ajuta și aliații tăi”, aceasta este linia de orientare pe care trebuie să o urmăm.”

Războaiele balcanice (1912-1913)

• Primul Război Balcanic a izbucnit în toamna anului 1912
  • țări participante: Bulgaria, Serbia, Grecia și Muntenegru împotriva Turciei
  • tratatul de pace s-a semnat la Londra
• Al Doilea Război Balcanic a izbucnit în 1913
  • cauză: pretențiile exagerate ale Bulgariei
  • țări participante: Serbia, Grecia, Muntenegru, România, Turcia împotriva Bulgariei
  • pacea s-a semnat la București
  • România primea sudul Dobrogei (Cadrilater, format din județele Caliacra și Durostor)

Primul Război Mondial (1914-1918)

• 28 iunie 1914: a avut loc, la Sarajevo, atentatul în care și-au pierdut viața arhiducele Franz Ferdinand și soția sa
• 28 iulie 1914: Austro-Ungaria a declarat război Serbiei -> începe Primul Război Mondial
• Tabere militare:
  • Tripla Alianță (Puterile Centrale) – alianță politico-militară constituită în 1882
    • membri: Germania, Astro-Ungaria și Italia
    • în anul 1879, primele două state au încheiat un tratat de alianță
    • în anul 1882, a aderat și Italia
    • a fost reînnoită în anii 1887, 1891, 1902 și 1912
    • era îndreptată împotriva Rusiei și Franței
  • Tripla Înțelegere (Antanta) – alianță politico-militară formată în urma unor acorduri bilaterale:
    • între Franța și Rusia (1891-1893)
    • între Marea Britanie și Franța (1904 – Antanta Cordială)
    • între Marea Britanie și Rusia (1907 – definitivează alianța franco-anglo-rusă)
    • viza lupta comună împotriva Germaniei
• 1914: Consiliul de Coroană a hotărât starea de neutralitate a României
• 4 august 1916: România a semnat convențiile politice și militare cu Antanta, care stipulau condițiile intrării României în război
  • participarea României la Primul Război Mondial s-a făcut în slujba idealului național
• 1919-1920: încheierea tratatului de pace de la Paris
  • 18 ianuarie 1919: a început Conferința de pace de la Paris
  • obiectivul principal urmărit de Ion I.C. Brătianu a fost acela de a obține recunoașterea internațională a noilor granițe ale țării sale
  • 10 septembrie 1919: România a semnat tratatul cu Austria, la Saint-Germain
  • 27 noiembriei 1919: România a semnat tratatul cu Bulgaria, la Neuilly, care lăsa intactă frontiera din Dobrogea, stabilită prin Tratatul de la București din 1913
  • 9 decembrie 1919: România a semnat tratatul minorităților
  • 4 iunie 1920: România a semnat tratatul cu Ungaria, la Trianon, prin care era recunoscută unirea Transilvania cu România
  • 28 octombrie 1920: prin tratatul de la Paris s-a recunoscut actul unirii Basarabiei cu România
• Urmări: dezintegrarea imperiilor multinaționale și impunerea principiului naționalităților a favorizat formarea statului național unitar român în 1918

Perioada interbelică (1919-1939)

• obiectivul principal al politicii externe a României pe tot parcursul perioadei interbelice a fost menținerea frontierelor trasate la sfârșitul Primului Război Mondial
  • guvernele României au urmărit să păstreze sistemul de la Versailles
  • guvernele României au susținut securitatea colectivă și au sprijinit eforturile de a transforma Liga Națiunilor în apărător de nădejde al păcii și stabilității în Europa
  • România a promovat alianțe regionale, cum a fost Mica Înțelegere și Înțelegerea Balcanică
• 1919: România a aderat la Societatea Națiunilor
  • Societatea Națiunilor era unica organizație la nivel mondial care milita pentru menținerea securității internaționale
• 1921: România a semnat Convenția internațională privind statutul definitiv al Dunării
• 1921: din inițiativa ministrului de externe român, Take Ionescu, s-au semnat o convenție politică și una militară între România și Polonia
  • era o alianță zonală cu caracter strict defensiv
  • convenția militară specifica măsurile ce se impuneau în cazul unei agresiuni în partea răsăriteană a uneia dintre cele două state
• 1921: a fost creată prima alianță regională în Europa, în spiritul Societății Națiunilor: Mica Înțelegere sau Mica Antanta
  • s-a format ca reacție la nevoia resimțită de România, Cehoslovacia și Iugoslavia de a-și asigura propria securitate, pe măsură ce au început să se îndoiască de eficiența garanțiilor cuprinse în tratatele de la Trianon și Neuilly
• 3 martie 1921: Convenția de alianță defensivă între Regatul României și Republica Poloniei, încheiată la București
  

  Bine hotărâți să apere pacea dobândită cu prețul atâtor sacrificii, șeful statului Republicii Polone și maiestatea sa regele României au căzut de acord să încheie o convenție de alianță defensivă și au desemnat în acest scop pe plenipotențiarii lor, cari au convenit în privința următorilor termeni:
  Art. 1. Polonia și România se obligă să se ajute recipric în cazul când una din ele ar fi atacată, fără provocare din parte-i, pe frontierele comune de la răsărit.
  Ca urmare, în cazul când unul din cele două state ar fi atacat fără provocare din parte-i, celălalt se va socoti în stare de război și-i va da ajutor cu armele.
  Art. 2. În scop de a coordona sforțările lor pașnice, cele două guverne se obligă să se sfătuiască în privința chestiunilor de politică externă în legătură cu raporturile lor față de vecinul de la răsărit.

• 22 aprilie 1921: Convenția de alianță defensivă între Regatul României și Republica Cehoslovacă, încheiată la București
  

  Bine hotărâți a păstra pacea dobândită cu prețul atâtor sacrificii și prevăzută prin Pactul Societății Națiunilor, precum și ordinea stabilită prin Tratatul încheiat la Trianon, la 4 iunie 1920, de Puterile aliate și asociate de o parte și Ungaria de alta, președintele Republicii Cehoslovace și maiestatea sa regele României s-au pus de acord pentru a încheia o convenție defensivă și au desemnat în acest scop pe plenipotențiarii lor, care s-au înțeles în următoarele stipulațiuni:
  Art. 1. În cazul unui atac, neprovocat, din partea Ungariei, contra uneia din Înaltele părți contractante, cealaltă parte se obligă a veni în ajutorul părții atacate în chipul hotărât prin învoiala prevăzută la articolul 2 al prezentei convenții. (…)
  Art. 3. Niciuna din Înaltele părți contractante nu va putea încheia vreo alianță cu o terță putere fără avizul prealabil al celeilalte.

• 1924: România a semnat Protocolul de la Geneva, care preciza legătura dintre securitate și dezarmare
• 1926: a fost semnat Tratatul de alianță cu Polonia, care înlocuia cele două convenții și acorda garanții generale împotriva oricărui tip de agresiune, nu doar la granițele răsăritene
• 10 iunie 1926: România și Franța au semnat un tratat (într-un manual e precizată data de 15 iulie 1926, însă e greșită)
  • România a încercat să compenseze lipsa unei înțelegeri militare prin acordurile politice
  • în lipsa unui acord militar, refuzat de Paris, Tratatul româno-francez nu a avut o consistență practică, reprezentând, în fond, o repetare a celor statuate în Pactul Societății Națiunilor
  • acordul dintre Franța și România a putut constitui, cel puțin la nivel declarativ, un sprijin în menținerea statu-quo-ului teritorial
• concomitent cu negocierile româno-franceze, în vederea finalizării tratatului, diplomația de la București a demarat tratativele și cu Italia
  • s-a urmărit în principat obținerea sprijinului Romei pentru ratificarea Tratatului de la Paris (28 octombrie 1920), prin care era recunoscută apartenența Basarabiei la România, cât și întărirea sistemului de garanții
    • 16 septembrie 1926: România și Italia au încheiat, la Roma, Tratatul de amiciție și colaborare cordială
      • prin acest tratat, prelungit succesiv din șase în șase luni, până în 1934, ambele părți aveau obligația să-și acorde sprijin pentru îndeplinirea obligațiilor asumate
      • tratatul italo-român nu a cuprins clauze cu caracter militar, fiind considerat inferior celui semnat cu Franța
• 1928: România a semnat Pactul Briand-Kellogg, de reglementare a relațiilor internaționale, care propunea eliminarea războiului în relațiile dintre ele, fără însă a se menționa inviolabilitatea granițelor
• 9 februarie 1929: România a semnat Protocolul de la Moscova
  • Protocolul era în mare parte asemănător cu Pactul Briand-Kellogg
• 1932: au avut loc negocieri româno-sovietice, la Riga
  • delegația română nu a obținut niciun rezultate din cauza cramponării Moscovei de probelma Basarabiei
• 9 februarie 1934: a luat ființă Înțelegerea Balcanică (România, Iugoslavia, Grecia și Turcia)
  

  Pactul Înțelegerii Balcanice, 9 februarie 1934:
  Art. 1. Grecia, România, Turcia și Iugoslavia își garantează mutual securitatea tuturor fruntariilor balcanice.
  Art. 2. Înaltele părți contractante se angajează să se sfătuiască asupra măsurilor de luat față de eventualitatea ce ar putea afecta interesele lor așa cum sunt definite prin prezentul acord.

• 9 iunie 1934: au avut loc convorbiri, la Geneva, între miniștrii de externe ai României și U.R.S.S., Nicolae Titulescu și Maksim Litvinov
  • în urma acestor convorbiri au fost restabilite raporturile diplomatice
    • relațiile diplomatice dintre România și U.R.S.S. au fost întrerupte între anii 1918-1934 din cauza Basarabiei
  • doi ani mai târziu s-a ajuns la negocierea unui tratat de asistență mutuală româno-sovietică
    • caracterul ambivalent al diplomației Kremlinului a făcut ca această acțiune să eșueze
• Nicolae Titulescu a fost cel mai cunoscut diplomat român din perioada interbelică
  • a fost un susținător al politicii de securitate colectivă
  • a fost ales de două ori, în 1930 și 1931, președintele Adunării Generale a Societății Națiunilor

  10 septembrie 1930: Discursul lui Nicolae Titulescu la deschiderea celei de-a XI-a sesiuni a Adunării Societății Națiunilor, la Geneva
  „Toate națiunile, fără excepție, întâmpină în clipa de față dificultăți, mai ales de ordin economic, așa încât nesoluționarea unei probleme poate să atragă un regres periculos pentru civilizație.
  Nu mă îndoiesc nicidecum de triumful cooperării internaționale asupra tuturor năpastelor ce ne amenință din umbră, cu condiția ca fiecare să aducă aici, în opera de colaborare, cele trei elemente fără de care nimic măreț nu poate fi înfăptuit: dorința de înțelegere, voința și generozitatea. A trecut ceasul vorbelor; a sunat ceasul faptelor.”

• septembrie 1938: Acordul de la Munchen
  • Germania ocupă zona sudetă din Cehoslovacia
  • Mica Înțelegere s-a destrămat

  2 noiembrie 1938: Mesajul oficial difuzat de radio Praga în legătură cu poziția României față de Cehoslovacia
  „În aceste clipe grele, politica României a dovedit calități cu adevărat cavalerești. Numai la nevoie se cunosc prietenii adevărați; și poporul ceh împreună cu cel slovac au avut, în nenorocirea lor, mângâierea de a putea constata lealitatea desăvârșită a României și a nobilului ei rege. Cehoslovacii nu vor uita niciodată dovezile de cinste și credință date de poporul român.”

• 23 martie 1939: România a semnat o înțelegere economică bilaterală cu Germania, în termenii impuși de Berlin
  • tratatul a fost valabil vreme de cinci ani
  • după parafarea acordului economic româno-german, România a beneficiat de atenția sporită a Franței și Angliei, care în contextul mai amplu al renunțării la politica de conciliere, nu doreau să-și piardă influența în zona de sud-est a Europei
    • cele două puteri au încheiat acorduri economice cu România, urmărind, de fapt, o contrabalansare a tratatului cu Germania

Al Doilea Război Mondial (1939-1945)

• 23 august 1939: a fost încheiat Pactul Ribbentrop-Molotov
• 1 septembrie 1939: Germania a atacat Polonia -> a izbucnit Al Doilea Război Mondial
  • din aceeași alianță cu Germania (Axa sau Pactul Tripartit) mai făceau parte Italia și Japonia
• 27 mai 1940: România a semnat cu Germania „Pactul petrolului”
  • Bucureștiul livra Berlinului mari cantități de țiței
  • Berlinul livra Bucureștiului arme
• 26-27 iunie 1940: notele ultimative adresate de Moscova guvernului român (ultimatum = comunicare care conține condițiile irevocabile pe care o putere, sau un stat le pune altuia, în vederea rezolvării unei situații litigioase de care depind relațiile reciproce)
  • 26 iunie 1940: ministrul de externe Molotov a înmânat ministrului român de la Moscova un ultimatum prin care se cerea cedarea Basarabiei și a Bucovinei de Nord în decurs de 24 de ore
    • Carol al II-lea și consilierii săi nu au văzut o altă soluție decât să cedeze
  • România a cedat U.R.S.S. Basarabia, partea de nord a Bucovinei și ținutul Herța
  • România a cedat 50.762 km2, cu o populație de 3.776.309 locuitori
    • pentru românii din zonele ocupate a început o tragică experiență, care a cuprins, printre altele, ocupația sovietică, comunizarea și prigoana Kremlinului, totul culminând cu deportările masive în zone îndepărtate din U.R.S.S.

  Ultimatumul adresat României de U.R.S.S. la 26 iunie 1940, Moscova:
  Guvernul URSS propune Guvernului regal al României:
  1. Să înapoieze cu orice preț Uniunii Sovietice Basarabia.
  2. Să transmită Uniunii Sovietice partea de nord a Bucovinei, cu frontierele potrivit cu harta alăturată.
  3. Guvernul sovietic își exprimă convingerea că Guvernul român va primi propunerile de față ale URSS și că aceasta va da posibilitatea de a se rezolva pe cale pașnică conflictul prelungit dintre URSS și România.
  Guvernul sovietic așteaptă răspunsul Guvernului regal al României în decursul zilei de 27 iunie.

• 1 iulie 1940: guvernul român a renunțat la garanțiile britanice din aprilie 1939
• 4 iulie 1940: Carol al II-lea a adus la putere un cabinet progerman condus de Ion Gigurtu
• 8 iulie 1940: Declarația prim-ministrului Ion Gigurtu privind „noua orientare” a politicii externe a României
  

  Orientarea politicii externe a României, în cadrul celor două mari națiuni ale Axei, este un fapt împlinit. Această orientare nu este o întâmplare sau o acțiune de moment, ci reintrăm prin ea în vechi tradiții ale statului nostru, tradiții care au fost rupte pentru considerațiuni ce nu mai sunt actuale, și care erau depășite de evenimente încă cu mult înaintea actualului conflict.

• 11 iulie 1940: România iese din Liga Națiunilor
• 30 august 1940: României i s-a impus semnarea Arbitrajului de la Viena
  • a fost un dictat și un act de forță în relațiile internaționale, prin care s-a cedat Ungariei partea de nord-vest a Transilvaniei, reprezentând 42.243 km2, cu o populație de 2.628.238 locuitori (circa 50% dintre ei erau români și 37% maghiari și secui) (dictat = act prin care un stat impune altui stat condiții împotriva voinței acestuia)
    • Ungaria primea o regiune tăiată din nordul Transilvaniei de la Oradea în sud și Maramureș în nord, cuprinzând Clujul și regiunea de-a lungul pantelor vestice ale Carpaților, până în vecinătatea orașului Brașov
  • lui Mihail Manoilescu i s-a prezentat oferta de ”arbitraj” a lui Hitler și i s-a dat posibilitatea s-o accepte sau să se confrunte cu un război declanșat de Ungaria și sprijinit de Axă
  • în dimineața zilei de 30 august 1940, Consiliul de Coroană din București a analizat opțiunile posibile fără a ști precis ce proporție din Transilvania va fi pierdută
    • o serie de oameni politici au cerut respingerea ”arbitrajului” lui Hitler, dar Carol și majoritatea au hotărât că acceptarea lui, împreună cu garanțiile germane ale noilor frontiere, era singura cale pentru a împiedica distrugerea țării

  Dictatul de la Viena, 30 august 1940
  1. Traseul definitiv al liniei de frontieră care desparte România de Ungaria va corespunde aceluia marcat pe harta geografică aici anexată […].
  2. Teritoriul român atribuit Ungariei va fi evacuat de trupele românești într-un termen de 15 zile și remis în bună ordine acesteia […].
  3. Toți supușii români stabiliți în această zi pe teritoriul ce urmează a fi cedat de România, dobândesc, fără alte formalități, naționalitatea ungară.

  Mihail Manoilescu, ministrul de externe al României în anul 1940, despre Arbitrajul de la Viena
  Este îngrozitor, ni se cere un arbitraj pe care trebuie să-l acceptăm până astă seară și care pune în discuție o cesiune între 25000 și 65000 km2. Dacă nu îl acceptăm, va fi sfârșitul României. Mi-au spus-o clar. (…)
  Veni apoi momentul culminant. Pe masă stăteau împăturită harta, ca o sentință de moarte (…). Am urmărit cu ochii granița care pornea de la Oradea către răsărit, alunecând sub linia ferată, și am înțeles că cuprindea și Clujul (…). Când mi-am dat seama că granița coboară ca să cuprindă Secuimea, am mai avut în disperarea mea un singur gând: Brașovul!

  Regele Carol al II-lea remarca, în jurnalul său, la 16 octombrie 1943
  Am făcut greșeala de a-mi apleca urechea la cei fricoși și îndeosebi la Urdăreanu, care în acel moment se făcuseră campionii închinării, de frică, în fața aroganței germane. E adevărat că România ar fi suferit, dar nu mai mult decât acum, dar cel puțin n-ar fi fost umilită.

• 6 septembrie 1940: regele Carol al II-lea a abdicat în favoarea fiului său, Mihai
  • regele Mihai a depus jurământul de credință într-o formulă schimbată, impusă de generalul Ion Antonescu, noul președinte al Consiliului de Miniștri
• 7 septembrie 1940: era parafat Tratatul de la Craiova
  • România ceda Bulgariei sudul Dobrogei (Cadrilaterul, cu județele Durostor și Caliacra), cu o suprafață de 6.921 km2 / 7.412 km2 și o populație de circa 360.000 / 425.000 locuitori (suprafața corectă e de 7.412 km2 și populația era de circa 360.000 de locuitori)
• 1940: România a pierdut o treime din suprafața sa (97.790 km2) și din populație (aproximativ 6.161.317 locuitori)
• 23 noiembrie 1940: România aderă la Pactul Tripartit, intrând astfel în sistemul de alianțe al Axei Berlin-Roma-Tokyo
  • alianța româno-germană a durat 4 ani și a reprezentat singura alternativă pentru „diplomația de război” a Bucureștiului de a recâștiga teritoriile pierdute în vara anului 1940
  • în toată perioada colaborării româno-germane (23 noiembrie 1940 – 23 august 1944), problema statutului României s-a aflat în centrul atenției diplomației de la București
• 22 iunie 1941: Germania atacă U.R.S.S.
  • România intră în război, alături de Germania și aliații săi, împotriva U.R.S.S., având drept unic scop recuperarea teritoriilor pierdute ca urmare a raptului teritorial din iunie 1940
  • până la mijlocul lunii iulie, armatele română și germană atinseseră cursul superior și mijlociu al Nistrului
  • continuarea războiului antisovietic, după eliberarea provinciilor a adus numeroase critici mareșalului Ion Antonescu, mai ales odată cu înfrângerile suferite de armata română la Cotul Donului și Stalingrad
  • până la sfârșitul anului 1941, România se afla în război cu Aliații occidentali
• 7 decembrie 1941: sub presiunea Uniunii Sovietice, Marea Britanie a declarat război României
• 12 decembrie 1941: România declară război S.U.A.
• vara anului 1942: un număr mare de efective românești au luat parte la ofensiva germană din sudul Rusiei și din Caucaz
  • dezastrul de la Stalingrad a avut o influență hotărâtoare asupra politicii românești
    • l-a convins pe Antonescu că Germania nu poseda forța militară pentru a înfrânge Uniunea Sovietică și că trebuiau găsite alte mijloace pentru a proteja țara împotriva unei invazii a Armatei Roșii
• după 1943: când situația pe frontul de luptă devenise critică pentru aliații Germaniei, diplomația de la București a demarat tratative în vederea scoaterii țării din războiul împotriva Națiunilor Unite
  • în primăvara lui 1943, Ion Antonescu l-a autorizat pe Mihai Antonescu, adjunct al președintelui Consiliului de Miniștri, să inițieze contacte cu Marea Britanie și Statele Unite
    • prin reprezentanți, acesta a acționat consecvent în diversele întâlniri avute la Istanbul, Ankara, Stockholm, Berna și Lisabona cu diplomații anglo-americani și sovietici
  • aceste negocieri au ajuns însă și la cunoștința Berlinului, motiv de sporire a tensiunilor deja acumulate
    • continuarea de către București a negocierilor secrete cu aliații a demonstrat ineficacitatea presiunilor Berlinului în privința sistării lor
  • în trei ani de luptă, armata română a pierdut 625.000 de militari, morți și dispăruți

  Constantin Sănătescu, Jurnal:
  Pe Frontul de Est
  Nu avem benzină deloc, cerșim prin toate părțile, dar fără rezultat, armata unei țări cu benzină ca România stă înțepenită și nu se poate mișca; multe anomalii se mai întâmplă și în lumea asta […] Ar trebui cei din București să mai lase serbările și discursurile și să se ocupe de acești nenorociți.”

• noiembrie 1942 – martie 1943: Iuliu Maniu, conducătorul opoziției democratice, a trimis un șir de mesaje guvernului britanic, în care explica rolul României în război și aspirațiile sale
  • el a subliniat că opinia publică din România se opusese continuării războiului împotriva Uniunii Sovietice dincolo de Nistru și acum cerea doar apărarea integrității teritoriale a țării, inclusiv a Transilvaniei de Nord
• decembrie 1943 – ianuarie 1944: la Stockholm, ministrul român Frederic Nanu a avut convorbiri cu oficialii de la legația sovietică în ceea ce privește interesul exprimat de anumite cercuri din România de a negocia retragerea țării din război
• 20 august 1944: a avut loc ofensiva sovietică, care a străpuns pozițiile defensive românești în câteva locuri
• 23 august 1944: regele Mihai l-a invitat pe Ion Antonescu la Palat
  • când Antonescu a refuzat să accepte încheierea imediată a armistițiului, regele, sprijinit de principalele forțe politice, a decis arestarea mareșalului Ion Antonescu și alăturarea țării la coaliția Națiunilor Unite
  • acest act a marcat o cotitură evidentă în evoluția militară pe frontul de est, armata română aducându-și o contribuție însemnată la eliberarea Transilvaniei și apoi la înfrângerea Wehrmachtului, în luptele purtate în Ungaria, Cehoslovacia și Austria

  Proclamația regelui Mihai I către țară, București, 23 august 1944:
  „Români,
  În ceasul cel mai greu al istoriei noastre, am socotit, în deplină înțelegere cu poporul meu, că nu este decât o singură cale pentru salvarea țării de la o catastrofă totală: ieșirea noastră din alianța cu puterile Axei și imediata încetare a războiului cu Națiunile Unite. Români, un nou guvern de uniune națională a fost însărcinat să aducă la îndeplinire voința hotărâtă a țării de a încheia pacea cu Națiunile Unite. România a acceptat armistițiul oferit de Uniunea Sovietică, Marea Britanie și Statele Unite ale Americii […]. Români, dictatura a luat sfârșit și cu ea toate asupririle.”

  Postul de radio Londra:
  „Gestul României, va fi un exemplu de urmat pentru Bulgaria, Finlanda și Ungaria.”

  Agenția „Reuter”:
  „Capitularea României și eliberarea Parisului marchează pagina neagră a războiului dus de Germania […] Întregul edificiu nazist din Balcani începe să se năruie, iar efectul capitulării României asupra Bulgariei și Ungariei va fi acela al unui șoc electric de o deosebită violență, de el chiar Finlanda se va resimți. Consecințele pentru viitorul mers al războiului sunt incalculabile.”

  Nicollete Frank:
  „A fost o lovitură de trăsnet care, plecată de la București, a zguduit Balcanii. Fortăreața Europei se prăbuși […]. Trupele Reichului din Iugoslavia și Bulgaria au fost izolate prin acțiunea română de la 23 august și trupele britanice pătrunseseră cu atât mai puternic în Grecia.”

• 23-28 august 1944: trupele române au neutralizat pericolul german care amenința orașul București
• 31 august 1944: Armata Roșie a ocupat Bucureștiul
  • armata roșii invada România și comandanții tratau țara ca un teritoriu cucerit
• noaptea de 12-13 septembrie 1944: România și U.R.S.S. semnau armistițiul
  • guvernul român se angaja în efortul de război aliat cu cel puțin douăsprezece divizii de infanterii
  • România permitea deplasarea liberă a Armatei Roșii pe teritoriul său și sprijinea militar și logistic operațiile militare ale Aliaților împotriva Germaniei și Ungariei
  • România își asuma povara de a plăti despăgubiri care se ridicau la 300 de milioane de dolari către Uniunea Sovietică
  • dictatul de la Viena era abrogat, iar România redobândea Transilvania de Nord-Vest
• sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial a găsit România în sfera de influență sovietică, ca urmare directă a ocupării țării de către Armata Roșie
  • în cadrul Conferinței de pace de la Paris, după Al Doilea Război Mondial, delegația română, condusă de ministrul de externe Gheorghe Tătărescu, nu a ridicat deloc problema Basarabiei, semn clar al interdicției Kremlinului
• 10 februarie 1947: România a semnat Tratatul de pace, în urma căruia, nerecunoscându-i-se cobeligeranța alături de Națiunile Unite, a avut de plătit o enormă despăgubire de război către U.R.S.S.