Elaborați, în aproximativ două pagini, un eseu despre viața politică din România postbelică, având în vedere:
– menționarea a două acțiuni desfășurate în politica internă a statului român, în primul deceniu al perioadei postbelice;
– prezentarea unui fapt istoric prin care România participă la relațiile internaționale din primul deceniu al perioadei postbelice;
– precizarea unei cauze a instaurării național-comunismului în România și menționarea a două fapte istorice desfășurate de statul român în această perioadă;
– formularea unui punct de vedere referitor la evoluția politică a României în ultimul deceniu al secolului al XX-lea și susținerea acestuia printr-un argument istoric.
Notă! Se punctează și utilizarea limbajului istoric adecvat, structurarea eseului, evidențierea relației cauză-efect, elaborarea argumentului istoric (prezentarea unui fapt istoric relevant și utilizarea conectorilor care exprimă cauzalitatea și concluzia), respectarea succesiunii cronologice/logice a faptelor istorice și încadrarea eseului în limita de spațiu precizată.
La finalul celui de-Al Doilea Război Mondial, regimurile totalitare comuniste după model sovietic au acaparat estul Europei. Din categoria statelor afectate de această transformare a vieții politice a făcut parte și România, unde regimul comunist a rezistat timp de mai bine de patru decenii.
Pe fondul instabilității cu care România s-a confruntat pe plan intern în perioada războiului, ascensiunea la putere a comuniștilor a putut fi realizată fără mari dificultăți. Aceștia, bucurându-se de susținerea sovietică, au anihilat treptat întreaga opoziție democratică. Astfel, odată ce Partidul Național Țărănesc și Partidul Național Liberal au fost desființate în anul 1947, iar liderii lor arestați, Partidul Muncitoresc Român a devenit partid unic (1948). Mai mult decât atât, prin intermediul constituției din 1948, noul regim era legitimat. Această lege fundamentală încalcă principiul separării puterilor în stat, întreaga forță conducătoare a statului revenindu-i Marii Adunări Naționale.
Legea fundamentală din 1948 inaugura o nouă perioadă din istoria țării, regimul stalinist (1948-1965). Perioada stalinistă nu a constat numai în modificarea politicii interne, ci a coincis și cu schimbarea rolului României în relațiile internaționale.
În primul deceniu de după cel de-Al Doilea Război Mondial, sub conducerea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, România s-a îndepărtat de Occident, colaborând, în schimb, cu statele comuniste din estul Europei. Relevant în acest sens este statutul de membru-fondator al țării noastre în cadrul Tratatului de la Varșovia (1955), alianță militară formată ca răspuns la constituirea NATO. Scopul acestei alianțe era de a asigura securitatea Uniunii Sovietice, precum și supunerea statelor-satelit, cum e cazul României. Tratatul avea un caracter defensiv, astfel, dacă unul dintre membri era atacat, ceilalți erau obligați să-i acorde sprijin. Trupele Pactului de la Varșovia au intervenit în timpul revoluțiilor anticomuniste din Ungaria (1956) și Cehoslovacia (1968). Prin natura obligațiilor pe care le presupunea tratatul, România s-a implicat, în 1956, la înfrângerea revoluției anticomuniste din Ungaria. Deși nu a participat cu trupe militare, România și-a pus drumurile și căile ferate la dispoziția Uniunii Sovietice. Astfel, trupele sovietice care staționau în România au fost printre primele care au ajuns în Ungaria. Ca urmare a implicării României, Uniunii Sovietice i-a fost reconfirmată loialitatea comuniștilor români, astfel că, doi ani mai târziu, trupele sovietice s-au retras de pe teritoriul țării. Așa începea procesul de desovietizare.
Moartea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej și politica de distanțare față de URSS au reprezentat principalii factori ai tranziției de la regimul stalinist la cel național-comunist (1965-1989). În fruntea acestuia a venit la conducere, în anul 1965, Nicolae Ceaușescu, care, timp de câțiva ani a urmărit să își consolideze poziția. Dacă inițial a fost adoptată Constituția din 1965, care prevedea schimbarea numelui țării din Republica Populară Română în Republica Socialistă România, ulterior a avut loc și o deschidere către Occident, pe plan cultural și politic.
După refuzul lui Ceaușescu de a lua parte la invazia trupelor Pactului de la Varșovia în Cehslovacia, în 1968, liderul comunist român a fost primit în numeroase capitale europene și, la rândul său, s-a bucurat de vizitele unor mari lideri politici ai vremii, precum Charles de Gaulle (1968) sau Richard Nixon (1969). Astfel, România a căpătat prestigiu internațional, implicându-se în relații diplomatice și comerciale cu țările europene democratice.
Această perioadă de liberalizare a fost, însă, una de scurtă durată. În urma turneului din Asia comunistă, în 1971, Ceaușescu a dat startul unei „revoluții culturale”. A instituit un control sever asupra culturii, presei și învățământului și și-a consolidat cultul personalității, culminând cu crearea funcției de președinte al RSR, în 1974. Proiectele megalomane (Casa Poporului, Canalul Dunăre – Marea Neagră etc.) și investițiile în industria grea au contribuit, simultan, la afundarea țării într-o criză economică severă. Pe acest fond, a fost impus un regim de austeritate începând cu anii 1980: erau raționalizate alimentele de bază, energia electrică, dar și combustibilul. Nivelul de trai al populației a scăzut semnificativ, nemulțumirile și lipsurile din această perioadă au determinat populația să protesteze, iar în 1989 a izbucnit revoluția română care a dus la căderea regimului comunist.
În ultimul deceniu al secolului al XX-lea, în România a fost reinstaurată democrația. Regimul democratic a fost consolidat în urma adoptării constituției din 1991, care prevedea pluripartidismul, separarea puterilor în stat, dar și drepturi și libertăți cetățenești și o economie de piață. Mai mult decât atât, alegerile parlamentare din 1996 au contribuit, de asemenea, la consolidarea noului regim. Astfel, România intra în rândul democrațiilor europene.
Așadar, România postbelică a cunoscut o evoluție sinuoasă, atât pe plan intern, cât și pe plan extern, din cauza regimurilor politice prin care a trecut.