Autonomii locale și instituții centrale în spațiul românesc (secolele IX-XVIII)

Autonomii locale

• la baza procesului de organizare teritorială diferențiată a stat criteriul economic și cel social-politic
• autonomii românești = grupări de sate și cătune, modelate în general după cadrul geografic în care se alcătuiseră: văile unor râuri, depresiuni intramontane, zone protejate de munți și păduri
• trăsături:
  • sec. VII-IX: la nord de Dunăre existau obști sătești (obște sătească = comunitate de oameni având o organizare socială proprie și un teritoriu bine delimitat)
  • sec. XI-XIII: autonomiile teritoriale ale romanității răsăritene erau răspândite din sudul Peninsulei Balcanice până în nordul arcului carpatic
    • la nord de Dunăre predominau următoarele structuri teritoriale tradiționale: satul, obștea sătească
  • autonomiile teritoriale ale romanității răsăritene poartă în sursele epocii următoarele denumiri: Vlahia, Vlahia de Sus, Vlahia de Jos, Terra Blacorum
    • denumirile arată caracterul romanic și demonstrează existența lor autonomă în cadrul unor mari complexe plurietnice: Imperiul Bizantin, Regatul Ungar și „Imperiile stepelor” (peceneg, cuman, tătar)
  • după retragerea aureliană, sursele istorice nu au pomenit în spațiul carpato-dunărean decât diferite populații migratoare
    • populațiile migratoare erau singurele care aveau o organizare politică și mai ales militară
    • cei care consemnau în scris evenimentele politice (inclusiv militare) sau istorice nu se refereau, în general, la aspectele etnice ale populațiilor menționate
    • chiar și atunci când apare ca atare termenul de națiune, acesta desemnează acea parte din populația unei structuri politice calificată să participe la viața politică a respectivei structuri (indiferent de aspectele etnice ale populației majoritare sau ale conducătorilor)
    • națiunea în sens etnic apare în secolul al XIX-lea
• conducători:
  • jude (plural: juzi) – are atribuții judecătorești și administrative
  • cneaz – are atribuții politice, administrative, judecătorești și militare
  • voievod (izvoare slave) – este o căpetenie militară
  • duce (izvoare latine – dux) – este o căpetenie militară
• cauze:
  • externe:
    • instalarea ungurilor în Câmpia Panonică (sec. IX) și creștinarea Regatului Ungar
    • acțiunile militare încununate de succes ale împăraților bizantini Ioan Tzimiskes (969-976) și Vasile al II-lea (976-1025) care anihilează Primul Țarat Bulgar
    • invaziile migratorilor (până în secolul al XIII-lea)
  • interne:
    • dorința unor conducători locali de a-și extinde autoritatea
    • dezvoltarea economică
• tipuri:
  • țări (autonomii politice născute din asocierea mai multor sate):
    • Țara Sipenițului (situată la est de Carpați)
    • Țara Făgărașului
    • Țara Hațegului
    • Țara Cărvunei (situată între Mangalia și Varna – atestată în 1230)
  • codrii:
    • Codrii Orheiului
    • Codrii Lăpușnei (spațiul dintre Prut și Nistru)
    • Codrii Cosminului (sec. IX-XI)
  • câmpuri:
    • Câmpul lui Dragoș (situat la est de Carpați)
    • Câmpul lui Vlad (situat la est de Carpați)
  • cobâle: în ținuturile Dorohoi, Neamț, Bacău, Vaslui
  • ocoale: Câmpulung, Vrancea
  • cnezate (cnezatul = organism politic care exercita puterea asupra grup de sate, în general în cadrul unor regiuni delimitate natural de mediul geografic)
    • erau înzestrate cu organizare politică, militară și ecleziastică
    • exemple: cnezatul lui Ioan, cnezatul lui Farcaș (situat între Jiu și Olt)
      • sunt menționate în Diploma cavalerilor ioaniți (1247)
      • erau situate în câmpia olteană
  • voievodate (voievodat = instituție politică, rezultat al delegării atributelor de comandant militar superior de către cnejii unui grup de cnezate)
    • erau înzestrate cu organizare politică, militară și ecleziastică
    • voievodatul lui Gelu (în centrul Transilvaniei, cu centrul la Dăbâca), voievodatul lui Menumorut (în Crișana, cu centrul la Biharea), voievodatul lui Glad (în Banat, cu centrul la Cuvin)
      • sunt menționate în Gesta Hungarorum (cronica lui Anonymus, scrisă în sec. XII)
      • Gelu este numit blach de către Anonymus
    • voievodatul lui Ahtum, voievodatul lui Gyla
      • sunt menționate în Legenda Sfântului Gerard
    • voievodatul lui Litovoi (dreapta Oltului – în Țara Hațegului și nordul Olteniei), voievodatul lui Seneslau (stânga Oltului – nord-vestul Munteniei)
      • sunt menționate în Diploma cavalerilor ioaniți (1247)
  • jupanat
    • formațiunea condusă de jupan Dimitrie
      • e menționată în inscripția de la Mircea Vodă (943)
    • formațiunea condusă de jupan Gheorghe
      • e menționată în inscripțiile din complexul Basarabi-Murfatlar
  • formațiuni politice locale situate între Dunăre și Marea Neagră
    • thema Paristrion – întemeiată de către bizantini (971-1024)
    • conduse de către Tatos (numit și Chalis), Seslav (sau Sestlav) și Satza (sec. XI) – erau, probabil, pecenegi
      • sunt menționate în lucrarea Alexiada, scrisă de Ana Comnena

Întemeierea statelor medievale românești

Întemeierea statului vlaho-bulgar

• Cauze
  • sec. XII: amenințarea vlahilor de către dinastia bizantină Anghelos
• Etape
  • 1185-1186: răscoala vlahilor din Balcani, conduși de frații Petru și Asan, împotriva împăratului bizantin Isaac al II-lea Angelos
  • vlahii din nordul Dunării au sprijinit răscoala alături de cumani
  • a luat naștere statul vlaho-bulgar
• Evoluție
  • în timpul lui Ioniță cel Frumos, fratele mai mic al lui Petru și Asan (zis și Ioniță Caloian, a domnit între 1197-1207), statul vlaho-bulgar a recunoscut autoritatea spirituală a Romei
  • papa Inocențiu al III-lea i-a acordat lui Ioniță cel Frumos titlul de „rege al vlahilor și bulgarilor)
  • în timpul domniei lui Ioan Asan al II-lea (1218-1241), statul vlaho-bulgar a atins apogeul
  • a rupt legătura cu Roma și a revenit la confesiunea răsăriteană (ortodoxă), restabilind relațiile cu Patriarhia bizantină
  • treptat, elementul bulgar a devenit predominant, în vreme ce elementul vlah s-a estompat

Întemeierea Transilvaniei

• Cauze
  • politica Regatului ungar de înlăturare a autonomiilor românești din Transilvania
  • 1241: marea invazie tătară
• Trăsături
  • sec. XII: Cronica lui Nestor menționează, că la trecerea prin Carpații Păduroși, spre Panonia, ungurii i-au găsit acolo pe români și pe slavi
  • sec. XIII-XIV: țările românești nu erau simple unități geografice, ci entități politice și de drept corespunzătoare unui teritoriu
    • componente: teritoriu, poporul și structurile politice (militare și ecleziastice)
  • 1234: bula papală menționa existența unor elemente de ierarhie bisericească ortodoxă, ceea ce implica și o organizare politică
• Etape
  • sec. IX
    • ungurii s-au instalat în Câmpia Panonică
    • expansiunea ungurilor spre răsărit
    • ungurii se lovesc de rezistența armată a populațiilor slave, turanice și românești dinăuntrul și din afara arcului carpatic și a organizațiilor lor politice
  • sec. X
    • potrivit Gesta Hungarorum (scrisă de cronicarul – Anonymous – al regelui Bela al III-lea) maghiarii au început cucerirea spațiului cuprins între Tisa, Crișuri și Someș, unde s-au lovit de trei voievodate (al lui Menumorut, al lui Glad și al lui Gelu), pe care le-au cucerit pe rând
      • Menumorut refuză să cedeze teritoriul ducelui Arpad al Ungariei
      • Arpad arăta că descinde din neamul regelui Attila, care se numea biciul lui Dumnezeu
      • Menumorut arăta că se trage din împăratul din Constantinopol
      • Menumorut nu s-a lăsat intimidat de amenințările lui Arpad, care cucerise un mare teritoriu de la Salanus (conducător al bulgarilor din dreapta Tisei)
      • are loc o confruntare între Tuhutum (tatăl lui Horca) și Gelu, ducele Țării Ultrasilvane
    • conform Cronicii lui Nestor, ducele Arpad l-a atacat pe ducele Glad, care avea stăpânire de la râul Mureș până la fortăreața Horom
      • în conflict au murit doi duci ai cumanilor și trei cneji ai bulgarilor și însuși Glad, ducele lor, s-a salvat luând-o la fugă
      • Glad a cerut pace, dându-i lui Arpad castrul, împreună cu diferite daruri
      • din neamul lui Glad a descins Ohtum (Ahtum), pe care l-a ucis Sunad
    • creștinarea ungurilor a însemnat și preluarea formelor de organizare politică și ecleziastică ale lumii apusene
  • sec. XI-XIII
    • cucerirea, subordonarea și integrarea formațiunilor politice din Transilvania
      • conducerea se baza pe colaborarea ”stărilor” sau „națiunilor” privilegiate: nobilimea (în special maghiară), patriciatul (orășenii bogați – în special sași) și fruntașii secuilor
      • fruntașii românilor au făcut inițial parte din stările privilegiate, dar din secolul al XIV-lea, ei sunt excluși treptat din rândul acestora
    • ungurii au trecut la asimilarea etnică și confesională
      • 1366: în contextul afirmării independenței românilor la sud și est de Carpați, ca și al opțiunii statelor extracarpatice pentru ortodoxie, regele Ludovic I de Anjou condiționează calitatea de nobil de apartenența la catolicism
      • românii care doresc să-și păstreze statutul acceptă catolicismul și treptat se maghiarizează, iar cei care rămân credincioși propriei confesiuni religioase își pierd statutul privilegiat și decad în rândul țăranilor
• Mijloace de cucerire
  • pe plan militar
    • 1003: regele maghiar Ștefan I îl înfrânge pe Gyula, stăpânitor al fostei țări a lui Gelu, care avea centrul la Alba Iulia (Bălgrad)
  • pe plan politic
    • 1111: Transilvania devine principat (este menționat principele Mercurius)
      • prezența lui Mercurius princeps Ultrasilvanus arăta intenția maghiarilor de a încorpora administrativ și juridic Transilvania
    • 1176: Transilvania revine la instituția voievodatului (este menționat voievodul Leustachius)
  • pe plan administrativ
    • regalitatea maghiară își impunea autoritatea prin intermediul nobililor unguri, deținători de fiefuri, în virtutea relațiilor vasalice care îi legau de regele Ungariei
    • o parte dintre aceste fiefuri, care se bucurau de o importantă autonomie față de regalitatea maghiară, se constituiseră pe structurile vechilor formațiuni politice premaghiare pe care le cuceriseră
    • în Banat, în regiunile stăpânite altădată de Glad, domnea Ahtum, cu centrul la Morisena, unde întemeiase și o mănăstire ortodoxă
    • regii maghiari impun instituții inspirate de modelul occidental, dintre care comitatele, tocmai pentru că ofereau o bază legală de manifestare a autonomiei locale
    • zonele centrale ale Transilvaniei sunt cuprinse în structura instituțiilor regalității maghiare
    • în zonele mărginașe supraviețuiesc autonomiile românești, sub forma țărilor (Hațegului, Bârsei, Amlașului, Făgărașului, Maramureșului) și a districtelor (Țara Zarandului, Banat) cu importante funcții de apărare a granițelor
      • în schimbul serviciilor lor militare și a fidelității față de regatul maghiar, acesta le recunoștea autonomia
  • pe plan etnic
    • colonizarea cu populații de alte etnii
    • secuii (care erau de origine turcică) au fost progresiv deplasați spre răsăritul Transilvaniei pe măsura extinderii puterii regatului
      • instalați în Bihor, apoi în zona Târnavelor și în Subcarpații răsăriteni pentru apărarea trecătorilor, secuii au conviețuit cu românii
      • în cronicile maghiare medievale se spune că secuii ar fi preluat de la români scrierea (cel mai probabil fiind vorba de sistemul însemnelor pe răboj)
    • sudul Transilvaniei a fost adus sub controlul efectiv al Regatului Ungar cu concursul elementului germanic
      • sașii s-au instalat, în principal, în regiunea Orăștiei, a Sibiului, a Târnavelor și în sud-estul Transilvaniei
      • viața urbană a Transilvaniei a cunoscut un puternic impuls datorită sașilor
    • 1211: regele Andrei al II-lea a instalat în Țara Bârsei Ordinul Cavalerilor Teutoni, cu misiunea de a opri invaziile cumanilor din Câmpia Dunării în Transilvania și pentru a deschide calea expansiunii Regatului Ungar la sud și răsărit de Carpați
  • pe plan religios
    • 1211: regele Andrei al II-lea a instalat în Țara Bârsei Ordinul Cavalerilor Teutoni, cu misiunea de a face prozelitism catolic în rândul populației românești sau turanice
    • 1366: în contextul afirmării independenței românilor la sud și est de Carpați, ca și al opțiunii statelor extracarpatice pentru ortodoxie, regele Ludovic I de Anjou condiționează calitatea de nobil de apartenența la catolicism

Întemeierea Țării Românești

• Cauze
  • extinderea influenței Hoardei de Aur
  • sec. XIII: expansiunea Ungariei la sud de Carpați
  • țările românești din acest spațiu au fost, fie anexate Regatului Ungar, sub căpetenii numite de rege, fie păstrate de către români în condiții de dependență față de puterea suzerană
• Trăsături
  • sec. XIII-XIV: țările românești nu erau simple unități geografice, ci entități politice și de drept corespunzătoare unui teritoriu
  • componente: teritoriu, poporul și structurile politice (militare și ecleziastice)
• Autonomiile locale de la sud de Carpați
  • 1247: conform diplomei acordate de regele Bela al IV-lea, cavalerilor ioaniți, ființau pe teritoriul dintre Carpați și Dunăre formațiuni politice prestatale românești: Banatul de Severin, voievodatul lui Litovoi, cnezatele lui Ioan și Farcaș, voievodatul lui Seneslau
    • cavalerii ioaniți erau aduși în Țara Severinului (Banatul de Severin – creație a regalității maghiare)
    • în schimbul libertății recunoscute de către rege, voievodatele lui Litovoi și Seneslau erau îndatorate să participe cu forțele armate la războaiele defensive ale Regatului Ungar alături de cavalerii ioaniți
    • diploma oferă și informații asupra stratificării sociale, consemnând diferențele dintre țărani (numiți rustici) și mai-marii pământului (numiți majores terrae)
  • Diploma cavalerilor ioaniți indică și un anume statut politico-juridic al acestor „țări”, prin cele două termene folosite: „cnezat” și ”voievodat”
    • cnezatele depind de Țara Severinului, extinsă până la râul Olt
    • voievozii români își păstrează autonomia, dar depind de regele Ungariei, ca vasali ai acestuia
• Încercări de ieșire de sub suzeranitate maghiară
  • cauze
    • invazia mongolă în Europa Centrală și constituirea unui stat mongol cu capitala pe fluviul Volga
    • criza din Regatul Ungar
  • 1277-1279
    • voievodul Litovoi (cel de la 1247 sau un urmaș cu același nume) și fratele său Bărbat se ridică împotriva suzeranității maghiare
    • Litovoi este ucis în luptă
    • Bărbat este prins și obligat să se răscumpere („cu o sumă nu mică de bani”, dar și să recunoască suzeranitatea maghiară)
      • suma mare de bani cu care se răscumpără Bărbat arată forța economică pe care o avea formațiunea politică olteană
• Etape
  • Descălecatul lui Negru Vodă
    • 1291: regele Andrei al III-lea anihilează autonomia Făgărașului
    • 1290-1291: „descălecatul” lui Negru Vodă la sud de Carpați și stabilirea la Câmpulung
    • Câmpulung devine prima reședință a Țării Românești (aici exista și o comunitate catolică, formată din sași și unguri)
    • acest eveniment nu este probat de izvoarele istorice
    • „descălecatul” a fost urmat de agregarea formațiunilor politice preexistente (cnezate și voievodate din stânga și dreapta Oltului) – întemeierea Țării Românești
      • descălecat = termen folosit de cronicari pentru a descrie formarea statelor medievale românești, așezarea statornică într-un loc, întemeiere
  • Domnia lui Basarab I
    • Basarab I (?1310-1352) este considerat întemeietorul Țării Românești
      • numele de Basarab este de origine cumană
      • sub domnia lui Basarab au fost unite teritoriile oltene ale voievodatului lui Litovoi cu cele ale voievodatului argeșean al lui Seneslau, luând astfel ființă Țara Românească (pe la 1300)
      • Basarab I este „mare voievod” (titlu care exprimă recunoașterea întâietății puterii sale de către ceilalți voievozi din cuprinsul țării)
    • 1324: Basarab era numit de către regalitatea ungară ”voievodul nostru transalpin” (în acordul din acest an, regele Carol Robert de Anjou recunoștea unitatea Țării Românești – numită Terra Transalpina – sub conducerea lui Basarab și achizițiile ei teritoriale, în schimbul recunoașterii suzeranității regelui și a încadrării țării în aria spiritualității catolice)
    • după 1330: Basarab reia legăturile cu Ungaria pentru a lupta împotriva tătarilor (acesta este contextul în care Basarab cucerește sudul Moldovei actuale, ceea ce explică numele de Basarabia extins apoi asupra întregului teritoriu dintre Prut și Nistru)
    • Regele Ungar interpreta însă jurământul de vasalitate prestat de domnul Țării Românești ca o recunoaștere a faptului că acesta ar fi deținut întreaga țară (inclusiv teritoriile nou cucerite) ca feudă de la el
  • Obținerea independenței
    • afirmarea independenței față de regatul maghiar se făcea în contextul colaborării românilor cu tătarii, bulgarii și sârbii
    • regele maghiar considera că Basarab și-a nesocotit obligațiile vasalice și în 1330 era declanșată o campania împotriva Țării Românești
    • pentru a evita distrugerile războiului, Basarab se oferă să restituie regelui Banatul Severinului și să-i plătească 7000 de mărci de argint (echivalând cu 74 kg aur)
      • suma este un indiciu al forței economice deținute de voievodul muntean, care poate fi legată și de controlul segmentului final al drumului comercial care lega Europa Centrală de Marea Neagră prin intermediul gurilor Dunării
    • Carol Robert de Anjou refuză oferta
    • 9-12 noiembrie 1330: Basarab I îl învinge pe Carol Robert de Anjou la Posada (trecătoare, nelocalizată cu exactitată, numele fiindu-i dat de Nicolae Iorga)
      • victoria lui Basarab a însemnat sfârșitul suzeranității maghiare și apariția primului stat românesc independent (țară de sine stătătoare)
      • Basarab I poartă titlul de ”singur stăpânitor”, domn și mare voievod
    • Cronica pictată de la Viena:
      • după ce regele a preluat Severinul și fortăreața lui, le-a încredințat lui Dionisie împreună cu demnitatea de ban
      • Basarab îi propune regelui suma de 7000 de mărci de argint în schimbul Severinului, luându-și angajamentul că va plăti tribut și va trimite la curtea sa pe unul dintre feciori
      • Carol Robert de Anjou abia a scăpat cu viață, schimbându-și însemnele armelor sale, cu care s-a îmbrăcat Desev, fiul lui Dionisie, pe care, crezându-l vlahii a fi însuși regele, l-au omorat cu cruzime
  • Consolidarea independenței
    • Basarab I l-a asociat la tron pe fiul său Nicolae Alexandru (1352-1364)
    • 1359: Nicolae Alexandru își ia titlul de ”singur stăpânitor” (samodîrjeț, autocrat) și întemeiază la Curtea de Argeș prima Mitropolie a Țării Românești, dependentă de Patriarhia de la Constantinopol
      • aceste măsuri respingeau pretențiile politice și încercările de catolicizare ale Ungariei
    • Vladislav Vlaicu (1364-1377) se recunoaște din nou vasal al regelui Ungariei, de la care primește ca feude Severinul și Făgărașul, inaugurând astfel o îndelungată tradiție de stăpânire munteană asupra acestor regiuni integrate regatului maghiar
      • 1369: prima ciocnire armată dintre români și otomani
      • 1370: Vladislav Vlaicu întemeiază a doua mitropolie la Severin

Întemeierea Moldovei

• Cauze
  • sec. XIII: lupta Ungariei pentru înlăturarea dominației tătare
  • țările românești din acest spațiu au fost, fie anexate Regatului Ungar, sub căpetenii numite de rege, fie păstrate de către români în condiții de dependență față de puterea suzerană
  • tendințele agresive ale cnezatelor rusești (Kiev și Halici)
  • extinderea influenței Hoardei de Aur
  • influența Țării Românești (prin Basarab I)
  • lărgirea schimburilor comerciale
  • comerțul de tranzit dintre Carpați și Marea Neagră
• Trăsături
  • sec. XIII-XIV: țările românești nu erau simple unități geografice, ci entități politice și de drept corespunzătoare unui teritoriu
    • componente: teritoriu, poporul și structurile politice (militare și ecleziastice)
  • sec. XIII: la nord de Moldova, în teritoriile revendicate de Cnezatul Halician, letopisețele rusești semnalează pe cnezii bolohoveni
  • 1241-1242: în urma invaziei mongole, regiunile unde sălășluiau triburile turanice au fost preluate de către mongoli
  • 1332: un document al cancelariei papale vorbea despre „puternicii acelor locuri” care confiscaseră bunurile episcopiei Cumaniei
  • pozițiile Hoardei în sud-estul Moldovei au fost menținute până în preajma anului 1370
• Etape
  • Descălecatul lui Dragoș
    • 1347 / 1352-1353: în urma victoriilor obținute de oștile regelui Ungariei împotriva tătarilor s-a constituit o marcă militară de graniță, cu centrul la Baia, condusă de către voievodul maramureșean Dragoș
    • „teoria descălecatului” este probată de izvoarele istorice
  • Descălecatul lui Bogdan
    • dependența lui Dragoș și a urmașilor săi, Sas și Balc, de coroana ungară a contravenit aspirațiilor clasei conducătoare autohtone și a determinat hotărârea acesteia de a îndepărta din fruntea ei pe urmașii lui Dragoș și de a înlătura suzeranitatea Ungariei
    • la eforturile populației românești din Moldova s-a adăugat sprijinul unor căpetenii politice maramureșene, nemulțumite de politica Regatului Ungar, care urmărea să desființeze autonomiile provinciale și să le înlocuiască cu instituția comitatului
    • exponentul rezistenței maramureșene a fost Bogdan din Cuhea, care s-a alăturat mișcării din Moldova, devenind conducătorul forțelor locale de rezistență
    • 1359: „descălecatul” lui Bogdan a marcat un moment important în procesul emancipării statului românesc de la est de Carpați de sub suzeranitate ungară
    • 1364-1365: încercările regelui Ludovic de Anjou de a aduce teritoriile est-carpatice sub puterea sa s-au lovit de o rezistență tenace a localnicilor, accelerând constituirea Moldovei ca stat independent
      • în aceeași perioadă au loc conflicte între Țara Românească și Ungaria
    • Cronica domniei lui Ludovic, scrisă de Ioan de Târnave, semnalează eșecul expedițiilor repetate întreprinse de oștile Regatului Ungar și rezultatul final al luptei, transformarea Moldovei într-un stat independent
  • Consolidarea statului
    • în timpul domniei lui Bogdan, Moldova și-a extins hotarele prin înglobarea în cadrul lui și a altor formațiuni politice existențe pe teritoriul de la est de Carpați
    • Lațcu (1369-1377) a continuat politica de independență a statului, intrând în legătură directă cu papalitatea, care îi recunoștea titlul de duce al Moldovei, țară despre care actul papal afirma că era o parte a națiunii române, constatând astfel identitatea de origine a românilor din cele două țări
    • extinderea teritorială a fost însoțită și de o necesară centralizare a instituțiilor statului și o clarificare religioasă, în vremea lui Petru I (1377-1382)
      • Petru I mută capitala la Suceava
      • după ezitări între Roma și Constantinopol, domnia optează pentru ortodoxie, punând astfel bazele întemeierii Mitropoliei de la Suceava
      • 1387: pentru a contracara pretențiile maghiare, Petru I depune jurământ de vasalitate regelui Poloniei, Vladislav I Jagiello, inaugurând astfel principala direcție de politică externă a Moldovei pentru viitoarea perioadă
    • până la sfârșitul secolului al XIV-lea, Moldova se extinde spre sud, înglobând gurile Dunării, astfel încât Roman I (1392-1394) se putea intitula „domn din munte până la mare”

Întemeierea Dobrogei

• Cauze
  • sec. XIV: slăbirea dominației mongole
• Etape
  • bizantinii, sub conducerea lui Ioan Tzimiskes (969-976), au ocupat teritoriul dintre Dunăre și mare
  • unirea formațiunilor politice existente între Dunăre și Marea Neagră într-un organism statal dependent de Bizanț
  • centrul acestui stat era teritoriul dintre Varna și Caliacra
  • noul stat era cunoscut sub numele de Țara Cavarnei
  • pecenegii, uzii și cumanii au invadat timp de trei secole acest teritoriu
  • sec. XIII: teritoriul danubiano-pontic a trecut sub stăpânirea Asăneștilor și apoi a conducătorilor celui de-al doilea Țarat bulgar
  • izvoarele menționează pe la 1230 în teritoriul dintre Mangalia și Varna „Țara Cărvunei”, nucleul în jurul căruia se va întemeia în secolul al XIV-lea un principat independent condus de către Balica
• Conducători
  • Balica (1346-1354) este conducătorul Țării Cavarnei, care avea centrul la Caliacra
  • Dobrotici (1354-1386)
    • a participat la războiul civil din Imperiul Bizantin, în urma căruia a primit titlul de strateg și apoi cel de despot (1357), cel din urmă fiind acordat rudelor sau aliaților Imperiului și care-l plasa, cel puțin formal, în cadrul ierarhiei imperiale
    • și-a extins stăpânirea asupra întregului teritoriu dintre Dunăre și Mare
    • în această calitate, Dobrotici a întreținut legături cu voievozii Țării Românești
  • Ivanco (1386-1391)
    • se desprinde din sfera stăpânirii bizantine
    • bate monedă proprie pentru a-și marca independența
    • dispare în luptele cu turcii
  • Mircea cel Bătrân
    • în timpul confruntărilor dintre Ivanco și turci, Mircea cel Bătrân intervine, înfrânge oștile turcești și intră în posesia teritoriului dintre Dunăre și Marea Neagră, unificând astfel, întreg spațiul românesc de la „Marea ce Mare” la Severin.
    • Dobrogea rămâne în componența Țării Românești până în 1417 sau 1420, când este cucerită de turci sub stăpânirea cărora rămâne până la 1878

Instituții centrale

Instituția Domniei în Țara Românească și Moldova

• Trăsături
  • titulatura lui Mircea cel Bătrân: „Io Mircea, mare voievod și domn, cu mila lui Dumnezeu stăpânind toată Țara Ungro-Vlahiei și părțile de peste munți, încă și spre părțile tătărești și herțeg al Amlașului și Făgărașului și domn al Banatului Severinului și de amândouă părțile peste toată Podunavia, încă până la Marea cea Mare și singur stăpânitor al cetății Dârstor.”
  • conducătorul statului adoptă titlul de domn
    • de la dominus atribuit împăraților romani din epoca târzie a Imperiului)
    • prin titulatura Io (de la Ioannes), domnul arată că este „cel ales de Dumnezeu” și afirmă că puterea este de origine divină
    • domnul își arată puterea prin formulele de sine stăpânitor și autocrat (cea din urmă este de origine bizantină)
  • domnul era uns de către mitropolit
    • prin ungere, domnii deveneau conducători din mila lui Dumnezeu
  • domnul adoptă coroana (semnul suveranității)
  • succesiunea la domnie se baza pe sistemul ereditar-electiv
    • domnia se transmitea din generație în generație în cadrul aceleiași familii (sistem ereditar)
    • domnul era ales de către boieri (sistem electiv)
  • perioada fanariotă
    • domniile erau scurte (în medie 2,5 – 3 ani)
    • domnii erau funcționați ai Imperiului Otoman, urmând funcției de mare dragoman al Porții (marele dragoman era interpret-traducător al limbilor străine, inaccesibile din motive religioase otomanilor, implicat astfel în relațiile politico-diplomatice ale Porții cu marile puteri)
    • domnii erau schimbați dintr-o țară în alta
    • domnii erau asimilați unui pașă cu două tuiuri (coz de cal, în număr de 1, 2 sau 3, care marcau rangul generalilor-pașale turci), responsabili numai în fața sultanului
    • pentru a ocupa tronul, domnii fanarioți plăteau o sumă de bani sultanului
    • sume de bani se plăteau și pentru confirmarea sau prelungirea domniilor
    • se estimează că mai bine de jumătate din veniturile Principatelor erau preluate uneori de Poartă (Imperiul Otoman) numai pentru prelungirea domniilor
    • domnii fanarioți adoptă o serie de reforme prin care încearcă să reglementeze cuantumul și modalitățile de plată ale contribuțiilor către domnie, să stabilizeze masa de contribuabili (mereu predispusă la strămutări din pricina instabilității fiscale)
    • domnii fanarioți încearcă să definească principalele categorii sociale și raporturile dintre ele sau dintre acestea și domnie
    • domnii fanarioți încearcă să asigure o anumită stabilitate socială (unele măsuri în favoarea reglementării raporturilor între țărani și proprietari, limitarea abuzurilor administrativ-fiscale sau judecătorești, preocupări pentru aprovizionarea orașelor cu alimente necesare populației, măsuri protecționiste pentru a favoriza producția locală de vinuri și rachiuri și a impulsiona dezvoltarea meșteșugurilor, acordarea de mici ajutoare scăpătaților, orfanilor și invalizilor, care nu-și puteau câștiga existența muncind)
    • s-a generalizat sistemul venalității (al vânzării, chiar în sistem de licitație) dregătoriilor
    • domni fanarioți: Alexandru Ipsilanti a fost domn al Țării Românești (1774-1782, 1796-1797) și al Moldovei (1786-1788)
      • s-a preocupat de dezvoltarea învățământului, reorganizând Academia Românească de la Sfântul Sava
• Atribuții
  • atribuțiile domniei au fost limitate de drepturile și privilegiile marii boierimi, care-l asista pe domn la guvernarea țării, dar și de ”obiceiu pământuluil” sau „legea țării”
  • administrative: numea dregătorii
  • militare: era comandantul suprem al armatei (prin asumarea titlului de voievod)
  • economice: percepea birul
  • politice: decidea politica externă, declara război, încheia pace, semna tratate cu statele vecine
  • era judecătorul suprem al țării (judecata era făcută împreună cu sfatul boierilor)
• Evoluție
  • a doua jumătate a secolului XVI: domnia capătă o funcție administrativă, domnul devenind un înalt dregător al Porții, ocupând un anumit grad în ierarhia administrativă otomană
  • domnul depunea omagiul și jurământul de credință sultanului
  • sec. XVI-XVII: au fost momente când domnii erau numiți direct de Imperiul Otoman
  • în Moldova (1711) și în Țara Românească (1716) s-a instaurat regimul fanariot
  • Imperiul Otoman numea domnii (din cartierul Fanar), fără să țină cont de seama boierilor
  • majoritatea domnilor erau greci și purtau numele de domni fanarioți
  • din punctul de vedere al măsurilor pe care le-au inițiat, domnii fanarioți se aseamănă despoților luminați din restul Europei, deși acestea nu au avut întotdeauna rezultatele scontate
• Izvoare
  • Dimitrie Cantemir, Descrierea Moldovei
    • domnul poate declara război
    • domnul poate încheia pace
    • domnul poate încheia alianță
    • domnul poate trimite soli
    • domnul poate pedepsi pe locuitori
    • domnul poate face boieri ori de a le lua boieria
    • domnul poate pune dări
    • domnul poate face episcopi
    • domnul are putere peste toți oamenii care se află în teritoriul lui
    • domnul are drept de viață și de moarte asupra supușilor
    • domnul nu poate fi contrazis de nimeni în ceea ce privește judecata sa
  • Mihail Fotino, Manual de legiuiri (1765 – Țara Românească)
    • domnitorul trebuie să fie compătimitor, nerăzbunător, răbdător, blând, nepărtinitor, necoruptibil,să nu dea crezământ și fără cercetare calomniilor
    • domnitorul are putere deplină și discreționară
    • domnitorul trebuie să oprească pe cei puternici de a vătăma pe cei mici și pe cei ce apără pe aceștia
    • domnitorul trebuie să oprească faptele ilegale și violente, precum și vânzările silnice sau care se fac de favoare, asemenea și câștigurile cele mai nedrepte și daunele
    • domnitorul trebuie să se îngrijească pentru pacea generală
    • domnitorul trebuie să-i pedepsească pe cei care încalcă legea
    • domnitorul să lase lucrurile condamnatului urmașilor săi
    • domnitorul să fie pios și drept

Instituția Voievodatului / Principatului în Transilvania

• Instituția Voievodatului
  • voievodatul s-a menținut în Transilvania până în secolul al XVI-lea
  • conducătorul statului avea titlul de voievod și era reprezentant al regalității maghiare
  • voievodatul simboliza autonomia țării față de autoritate (Ungaria)
  • atribuții:
    • militare
    • judiciare
    • administrative (își exercita autoritatea și asupra comitatelor)
• Instituția Principatului
  • 1526: înfrângerea armatei maghiare în fața turcilor la Mohacs
  • 1541: regatul maghiar se prăbușește (Ungaria devine pașalâc), iar Transilvania devine principat autonom sub suzeranitate otomană și începe să fie condusă de un principe
    • principele era ales de Dietă
      • acest drept a fost acordat Dietei de către sultan, fiind legiferat în anul 1543 de către Dieta întrunită la Cluj
      • în politica internă, principele deținea însemnate prerogative, asemănătoare celor exercitate de domnii Țării Românești și ai Moldovei
  • sec. XVII: au fost momente când principii erau numiți direct de Imperiul Otoman
  • sfârșitul secolului al XVII-lea: Transilvania intră sub stăpânire habsburgică
  • 1691: potrivit Diplomei leopoldine, Transilvania devine o provincie a Imperiului Habsburgic
    • împăratul Austriei (Imperiului Habsburgic) preia titlul de principe al Transilvaniei
    • Transilvania era condusă de un împărat prin intermediul unui guvernator militar
      • guvernatorul era ales de către Dietă și confirmat de către Curtea de la Viena

Sfatul Domnesc

• Țara Româneasca și Moldova
  • membri: marii boieri, clerul înalt
  • dregătorii:
    • marele logofăt (șeful Cancelariei domnești)
    • marele vornic (șeful Curții domnești, în calitate de reprezentant al domniei avea atribuții judecătorești)
    • vistiernicul (administratorul finanțelor, gestiona veniturile țării)
    • postelnicul (șeful diplomației: primea solii străini, se ocupa de ceremonialul primirii lor)
    • portarul (se ocupa cu paza Curții domnești)
    • ușarul (se ocupa cu paza porții domnești, cu primirea solilor și introducerea lor la domn)
  • trăsături:
    • are un caracter bizantino-slav
    • inițial era format din marii boieri (mari proprietari de pământ, numiți în izvoare boieri ai domniei mele)
    • odată cu consolidarea domniei, rolul cel mai important revine dregătorilor
    • sec. XV: sunt eliminați boierii fără dregătorii (boierii cu dregătorii erau numiți boieri ai țării)
    • sfârșitul sec. XVI: Sfatul domnesc devine divan (ca urmare a creșterii influenței Imperiului Otoman)
    • în timpul domniilor fanariote, numărul dregătoriilor a crescut foarte mult (dregătoria era principalul mijloc de îmbogățire)
  • atribuții:
    • asista pe domn la scaunul de judecată
    • participa la încheierea tratatelor cu puterile vecine
• Transilvania
  • membri: cancelar aulic, șase consilieri
  • trăsături:
    • Consiliul princiar era subordonat principelui în vremea absolutismului
    • în timpul stăpânirii habsburgice, Curtea de la Viena își subordonează principalele instituții politice, administrative, fiscale și religioase
    • în timpul stăpânirii habsburgice, Guberniul (o instituție creată de austrieci în 1693) a fondat Cancelaria aulică
    • Cancelaria aulică de la Viena coordona conducerea principatului
  • atribuții:
    • îndeplinea atribuțiile unui adevărat guvern
    • tezaurariatul (resortul financiar) era subordonat Cancelariei aulice de la Viena

Adunarea Țării / Adunarea Stărilor

• Marea Adunare a Țării
  • Locul apariției: Țara Românească și Moldova
  • Data apariției: secolul al XV-lea
  • Membri:
    • boierimea mare
    • boierimea mijlocie
    • boierimea mică
    • clerul înalt
    • curteni
  • Trăsături
    • nu era o instituție permanentă
    • a devenit mai frecventă în secolul al XVI-lea, când era vorba de alegerea domnului, declarații de război împotriva otomanilor sau încheierea păcii cu aceștia
    • 1730: ultima alegere a unui domn de către Adunarea Țării
    • 1749: ultima convocare a Adunării Țării (cu ocazia desființării șerbiei)
  • Evoluție
    • în Țara Românească și-a definit atribuțiile în vremea lui Matei Basarab (sec. XVII). Se deosebea de Sfatul domnesc (alcătuit din marii boieri) și Soborul (format din clerul înalt). Adunarea Țării cuprindea reprezentanții tuturor stărilor privilegiate.
    • rolul Adunării Țării scade în timpul regimului fanariot
    • 1831-1848: instituția va renaște sub numele de Adunarea Obștească
• Congregația Generală
  • Locul apariției: Transilvania
  • Membri: români, unguri, sași și secui
  • Trăsături
    • congregațiile generale erau convocate din inițiativa voievodului pentru a dezbate diverse probleme
    • treptat, românii sunt înlăturați
  • Evoluție
    • sec. XV: congregațiile generale devin adunări de stări nobiliare (Dieta)
    • 1437: românii sunt excluși din sistemul națiunilor privilegiate (Unio Trium Nationum)
• Dieta
  • Locul apariției: Transilvania
  • Data apariției: secolul al XVI-lea
  • Membri: unguri, sași și secui
  • Trăsături
    • dezbate cele mai importante probleme de politică externă
    • se întrunește periodic
    • are atribuții permanente și un statut bine precizat
  • Evoluție
    • 1541: Transilvania devine principat autonom sub suzeranitate otomană

Biserica

• Data apariției: a doua jumătate a secolului al XIII-lea
• Locul apariției: la Vicina (arhiepiscopatul se va transforma într-o mitropolie)
• 1324: bula papală dată de papa Grigore al IX-lea către viitorul rege Bela al IV-lea (1235-1270)
  • în episcopatul cumanilor sunt niște oameni care se numesc valahi, care se socot creștini
  • nesocotesc biserica romană, deoarece primesc toate tainele bisericești nu de la episcopul cumanilor, ci de la niște pseudoepiscopi care țin de ritul grecilor
• Țara Românească
  • Data apariției: mai 1359 (este inaugurată mitropolia Ungrovlahiei)
  • Trăsături
    • biserica a fost organizată după model bizantin
    • este dependentă de Patriarhia din Constantinopol
    • mitropoliții sunt numiți de Bizanț
    • mitropolitul ocupă un loc important în sfatul domnesc și ține locul domnului în caz de vacanță a tronului
    • mitropolitul Țării Românești primește din partea patriarhului Constantinopolului titlul de exarh al plaiurilor (reprezentant sau împuternicit al patriarhiei ecumenice în ținuturile locuite de credincioșii ortodocși români stăpânite de Regatul maghiar)
• Moldova
  • Data apariției: în timpul domniei lui Petru Mușat (1375-1391)
  • Trăsături
    • mitropolia ortodoxă de la Suceava este recunoscută de către Bizanț în 1402
• Transilvania
  • Trăsături
    • majoritatea românilor sunt ortodocși
    • ortodocșii erau considerați tolerați
    • habsburgii (austriecii) au urmărit întărirea catolicismului în Transilvania
    • habsburgii au urmărit să-i atragă pe români de partea lor prin unirea Bisericii Ortodoxe din Transilvania cu Biserica Romei (Biserica Catolică)
      • habsburgii le promiteau românilor drepturi similare cu ale celorlalte națiuni
      • 1701: a fost adoptată Diploma leopoldină (românii, indiferent de stautul lor social, care aderau la Biserica Unită primeau drepturi egale cu cele ale națiunilor privilegiate). Promisiunile nu au fost respectate, drepturi primind doar clerul greco-catolic
    • prin unirea Bisericii Ortodoxe din Transilvania cu Biserica Romei a luat naștere Biserica Unită (Biserica Greco-Catolică)
      • apariția Bisericii Unite i-a permis clerului greco-catolic să aibă legături culturale cu Roma
      • aceste legături au stimulat mișcarea de idei promovată de Școala Ardeleană în secolul al XVIII-lea, care a jucat un rol important în dezvoltarea conștiinței naționale (Școala Ardeleană a redactat Supplex Libellus Valachorum prin care susținea originea latină a poporului român)

Administrația

• Transilvania
  • Data apariției: secolul al XII-lea
  • Organizare administrativ-teritorială
    • comitatul (regal)
      • era condus de un comite
      • exemple:
        • 1111: Bihor
        • 1164: Crasna și Dăbâca
        • 1175: Cluj, Alba, Timiș
        • sec. XIII: Arad, Zarand, Târnava
    • țări
      • specifice românilor
      • se aflau în vecinătatea Carpaților
      • exemple:
        • Țara Bârsei
        • Țara Făgărașului
        • Țara Hațegului
        • Țara Maramureșului
        • Țara Lăpușului
    • scaune
      • specifice secuilor
      • scaunele erau unități judiciar-administrative autonome care aveau în frunte un căpitan și un jude
    • scaune și districte
      • specifice sașilor
      • erau autonome
      • acestea erau conduse de doi juzi
      • organizațiile săsești s-au constituit în Universitatea Săsească a cărei autonomie a fost confirmată la sfârșitul secolului al XV-lea
• Țara Românească
  • Organizare administrativ-teritorială: județe
    • erau conduse de dregători teritoriali
• Moldova
  • Organizare administrativ-teritorială: ținuturi
    • erau conduse de dregători teritoriali

Armata

• Componente
  • oastea cea mică
    • membri: membrii claselor privilegiate
  • oastea cea mare
    • membri: întreaga populație aptă de luptă
• Evoluție
  • după instaurarea dominației otomane, ”oastea cea mare” nu a mai fost chemată la luptă
  • instaurarea regimului fanariot duce la dispariția oștirii, deoarece principatele române nu mai beneficiau de o politică externă proprie, fiind considerate de Poartă și de celelalte puteri europene drept teritorii autonome în cadrul Imperiului Otoman
• Sistemul de apărare
  • cetățile de interior și de graniță au jucat un rol important în sistemul de apărare al Țării Românești și al Moldovei