Culte și practici religioase

Schița lecției

Politica statului față de culte

după instaurarea regimului comunist, statul a limitat autonomia cultelor și le-a supus controlului politic
4 august 1948: a fost adoptată legea cultelor, prin care toate organizațiile religioase au intrat sub supravegherea statului
Biserica Ortodoxă Română a fost tolerată, dar conducerea și activitatea ei erau atent monitorizate de autorități
preoții și credincioșii care criticau regimul riscau sancțiuni, arestări sau excluderea din viața publică

1 decembrie 1948: Biserica Română Unită cu Roma (Greco-Catolică) a fost desființată, iar patrimoniul ei a fost transferat Bisericii Ortodoxe Române
numeroși episcopi, preoți și călugări au fost arestați și condamnați la închisoare
mănăstirile și seminariile au fost supuse unor restricții, iar activitatea religioasă a fost limitată
28 octombrie 1959: Decretul nr. 410 a dus la desființarea multor mănăstiri și la îndepărtarea din monahism a mii de călugări și călugărițe

participarea la viața religioasă era descurajată, mai ales în cazul elevilor, studenților, militarilor și membrilor Partidului Comunist
Securitatea supraveghea activitatea clerului și a comunităților religioase prin interceptări și rețele de informatori
în ciuda restricțiilor, numeroși credincioși și-au păstrat practicile religioase, iar unele mănăstiri au rămas importante centre spirituale
în anii ’80, programul de sistematizare a dus la demolarea sau mutarea unor biserici, în special în București

după revoluția din decembrie 1989, cultele religioase și-au recăpătat libertatea de organizare și de manifestare
31 decembrie 1989: Biserica Română Unită cu Roma (Greco-Catolică) a fost recunoscută oficial din nou
au fost redeschise seminarii și mănăstiri, iar activitatea religioasă s-a desfășurat fără controlul statului
libertatea religioasă a devenit unul dintre drepturile fundamentale garantate în România democratică