Răspuns: Printre cele mai importante instituții centrale din spațiul românesc în secolele al XIV-lea – al XVI-lea sunt Domnia, Biserica și Sfatul domnesc.
Instituția domniei a luat naștere odată cu întemeierea statelor medievale românești și l-a avut ca reprezentant pe domn. Succesiunea la domnie se făcea pe cale ereditar-electivă, fapt ce însemna că persoana care candida la tron trebuia să fie de „os domnesc”, iar în caz că existau mai mulți candidați, boierii își puteau exercita dreptul de a alege care dintre aceștia să fie domn. Pentru a deveni domn, candidatul trebuia să îndeplinească două condiții, să fie integru fizic și să fie de sex masculin. Domnul prelua tronul după ce era uns cu untdelemn de către mitropolit, iar odată ce a ajuns în fruntea statului, el avea numeroase atribuții (politice, militare, judecătorești, religioase etc.).
Biserica a apărut în veacul al XIV-lea sub forma episcopiilor (pentru scurtă vreme, la Siret) sau mitropoliilor (la Curtea de Argeș, Severin, Suceava). Apariția mitropoliilor a consolidat ortodoxismul și a oferit legitimare ecleziastică statelor medievale românești. Biserica a fost organizată după model bizantin și s-a aflat sub ascultarea Patriarhiei din Constantinopol. Mitropolitul trebuia confirmat de către domn.
Sfatul domnesc este o altă instituție centrală prezentă în statele medievale românești. Acesta era alcătuit, inițial, din marii boieri, apoi din boierii cu dregătorii. Sfatul domnesc avea rol consultativ și-l ajuta pe domn în politica internă și externă. Această instituție avea atribuții politice, fiscale și judecătorești. Odată cu creșterea influenței Imperiului Otoman în țările române, Sfatul domnesc se transformă în divan, în componența căruia pătrund elemente greco-levantine. Din cauza influenței otomane, dregătoriile erau cumpărate.