Schița lecției
Unirea Principatelor Române
- a fost ideea centrală a perioadei care a urmat revoluției de la 1848
Context intern
- în 1849 se încheie Convenția de la Balta Liman, care prevedea numirea domnilor pe o perioadă de 7 ani de către Poartă, cu acordul Rusiei, aceștia fiind considerați înalți funcționari ai Imperiului Otoman (Barbu Știrbei în Țara Românească și Grigore Alexandru Ghica în Moldova) → autonomia Țărilor Române era limitată
Context extern
- Războiul Crimeii (1853-1856)
- cauze: panslavismul și panortodoxismul promovate de Rusia
- urmări: turcii (ajutați de englezi și francezi) i-au înfrânt pe ruși → Congresul de Pace de la Paris
- Congresul de Pace de la Paris (1856)
- marile puteri abordează, la inițiativa lui Alexandru Walewski, problema românească
- menținerea suzeranității otomane
- abolirea protectoratului rusesc
- instituirea garanției colective a celor șapte mari puteri: Anglia, Franța, Prusia, Sardinia, Austria, Imperiul Otoman și Rusia
- Rusia înapoia Moldovei cele trei județe din sudul Basarabiei (Cahul, Ismail și Bolgrad)
- constituirea unor adunări ad-hoc (organ cu caracter reprezentativ și consultativ) → românii erau consultați în problema unirii
- libertatea navigației pe Dunăre
- statutul Principatelor urma să fie stabilit prin consultarea locuitorilor din cele două țări, prin organizarea Adunărilor ad-hoc
Etape:
- Adunările ad-hoc (1857) → au adoptat următoarele rezoluții:
- au fost convocate la Iași și la București
- rezoluții:
- respectarea autonomiei Principatelor, conform vechilor capitulații încheiate cu Poarta
- unirea Moldovei cu Țara Românească într-un singur stat numit România
- aducerea unui prinț străin, dintr-o familie domnitoare europeană, ai cărui urmași să fie crescuți în religia țării
- neutralitatea pământului românesc
- Adunare Legislativă în care să fie reprezentate toate categoriile sociale
- Convenția de la Paris (1858)
- a fost adoptată în cadrul Conferinței de la Paris (1858)
- se realiza o uniune
- Principatele Unite ale Moldovei și Valahiei
- cu domni, guverne și adunări separate
- două instituții comune (la Focșani): Comisia Centrală (rol legislativ) și Înalta Curte de Casație și Justiție (rol juridic)
- desființarea privilegiilor
- egalitatea în fața legii
- noi raporturi între proprietari și țărani
- organizarea unor miliții reunite în caz de primejdii
- principiul separării puterilor în stat
- organizarea unor noi alegeri privind desemnarea domnilor în Principate
- Dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza (1859)
- în Principate au fost numiți trei caimacami cu misiunea de a organiza alegerile pentru adunările elective
- 5 ianuarie 1859: Adunarea Electivă din Moldova l-a ales domn pe colonelul Alexandru Ioan Cuza
- 24 ianuarie 1859: Adunarea Electivă din Țara Românească l-a ales domn tot pe Alexandru Ioan Cuza → s-au pus bazele statului național român modern, iar puterile europene au fost puse în fața „faptului împlinit”
Domnia lui Alexandru Ioan Cuza (1859-1866)
Perioada consolidării unirii (1859-1862)
- cu excepția Austriei și a Imperiului Otoman, puterile europene au recunoscut dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza în martie 1859
- recunoașterea oficială a unirii de către puterile garante s-a realizat în cadrul Conferinței de la Constantinopol (1861) → unirea era recunoscută doar în timpul domniei lui Cuza, care primește firmanul din partea Porții
- măsuri:
- unificarea armatei
- unificarea serviciilor de vamă și telegraf
- crearea unui minister unic de război
- unificarea circulației monetare
- stema comună
- stabilirea capitalei la București
- 1862: primul guvern unic (condus de conservatorul Barbu Catargiu)
- 1862: prima Adunare Legislativă unică
Perioada marilor reforme (1863-1866)
Evenimente:
- conflictele dintre cele două grupări politice:
- gruparea conservatoare îi reprezenta pe marii proprietari funciari → erau împotriva divizării marilor proprietăți de pământ → considerau că țăranii nu aveau suficiente resurse pentru a lucra pământul
- gruparea liberală era alcătuită din burghezie, boierimea mică și mijlocie → dorea găsirea unor soluții pentru rezolvarea situației țărănimii
- 1863: Mihail Kogălniceanu (liberal moderat) este numit în funcția de prim-ministru
- 2 mai 1864: lovitura de stat → din cauza respingerii proiectului de lege rurală întocmit de Mihail Kogălniceanu de Adunarea Legislativă, Alexandru Ioan Cuza instituie un regim autoritar → abrogă Convenția de la Paris și adoptă Statutul Dezvoltător al Convenției de la Paris → domnul obține atribuții sporite (are drept de inițiativă legislativă, iar Adunarea devine subordonata acestuia)
- domnia autoritară a lui Cuza a deranjat grupările politice ale vremii, care și-au unit forțele („Monstruoasa coaliție”) și l-au forțat să abdice la 11 februarie 1866
Reforme:
- decembrie 1863: Legea secularizării averilor mănăstirești
- averile mănăstirilor pământene sau închinate au trecut în proprietatea statului
- pământurile mănăstirilor reprezentau 25% din suprafața arabilă a țării
- mai 1864: Statutul Dezvoltător al Convenției de la Paris
- act cu rol de constituție
- mărește atribuțiile domnului → domnie autoritară
- introduce instituții noi: Corpul Ponderator (Senat) → Parlamentul devine bicameral
- mai 1864: Legea electorală
- este menținut votul censitar → scade censul → crește numărul alegătorilor
- august 1864: Legea agrară / rurală
- emanciparea clăcașilor prin răscumpărare
- împroprietărirea țăranilor cu loturi aflate în folosință în funcție de numărul vitelor
- răscumpărare pe 15 ani
- loturile primite nu pot fi înstrăinate 30 de ani
- noiembrie 1864: Legea instrucțiunii publice
- învățământul primar devine gratuit și obligatoriu
- se introducea alfabetul latin
- noiembrie 1864: Legea organizării armatei
- toți românii între 20 și 50 de ani pot fi mobilizați
- decembrie 1864: Codul civil
- modernizează sistemul juridic: libertăți individuale, egalitatea în fața legii, garantarea proprietății private
Domnia lui Carol I (1866-1914)
Instaurarea dinastiei străine
- unirea Principatelor Române era recunoscută doar pe timpul domniei lui Cuza → abdicarea lui a pus în pericol această unire
- tronul i-a fost propus lui Filip de Flandra (fratele regelui Belgiei), însă acesta a refuzat
- tronul i-a fost acordat principelui german Carol de Hohenzollern-Sigmaringen, care a acceptat
- Carol se bucura de sprijinul împăratului francez Napoleon al III-lea și de cel al viitorului cancelar Otto von Bismarck, familia sa fiind înrudită cu dinastia Prusiei
- 10 mai 1866: Carol a fost proclamat principe în urma unui plebiscit
Măsuri de consolidare a statului român modern
- adoptarea Constituției (1866)
- a fost prima constituție din istoria României
- a fost inspirată după modelul belgian din 1831
- avea un caracter liberal
- principiul suveranității naționale
- principiul guvernării reprezentative
- principiul separării puterilor în stat
- monarhie ereditară
- drepturi și libertăți cetățenești
- obținerea independenței (în timpul războiului ruso-româno-turc din 1877-1878)
- 9 mai 1877: ministrul de externe al României, Mihail Kogălniceanu, a declarat: „Suntem independenți, suntem o națiune de sine stătătoare” -> Parlamentul a declarat independența României
- independența a fost recunoscută în 1878 prin tratatele de pace de la San Stefano și Berlin
- România primea Dobrogea, Delta Dunării și Insula Șerpilor
- România ceda Rusiei sudul Basarabiei (Ismail, Bolgrad și Cahul)
Proiectele partidelor politice în epoca modernă
Partidul Național Liberal a luat ființă în 1875, în urma unei întâlniri la casa lui Mazar Pașa
- personalități: Mihail Kogălniceanu, C.A. Rosetti, Dimitrie A. Sturdza, Ion C. Brătianu, Ion I.C. Brătianu
- baza socială: burghezia, elemente orășenești (profesori, ingineri, medici, avocați, funcționari)
- obiective:
- dezvoltarea industriei naționale (doctrină: „Prin noi înșine”)
- lărgirea dreptului de vot
- valorificarea resurselor naturale ale țării pentru dezvoltarea societății românești
Partidul Conservator a luat naștere în 1880
- personalități: P.P. Carp, Lascăr Catargiu, Titu Maiorescu
- baza socială: marii proprietari de pământ
- obiective:
- modernizarea progresivă, care trebuia adaptată specificului societății românești (doctrină: „Teoria formelor fără fond”)
- dezvoltarea economică a țării trebuie să se bazeze pe dezvoltarea agriculturii
Reforme
- politice
- 1878: Carol I primește titlul de Alteță Regală
- 1881: România devine Regat → Carol este încoronat rege
- 1884: legea electorală → s-a lărgit baza electorală → orice cetățean putea vota dacă plătea impozit
- 1895: rotativa guvernamentală → cele două partide (PNL și PC) alternau la guvernare
- economice
- 1867: este adoptată moneda națională → leul
- 1868: lege prin care s-au pus bazele construcției unei rețele moderne de drumuri locale și naționale
- 1880: a luat ființă Banca Națională a României
- 1886: legea generală a tarifelor → economia românească este protejată prin impunerea taxei vamale;
- 1887: legea de încurajare a industriei → cei care înființau firme cu cel puțin 25 de muncitori beneficiau de anumite facilități (scutirea de taxe și tarife vamale, teren de construcție gratuit)
- 1889: legea vânzării unor proprietăți ale statului către țărani
- 1890: a luat naștere Serviciul de Navigație Fluvială Română → a fost creată o flotă fluvială
- 1892: s-a reorganizat Creditul Agricol → participare mai mare a țăranilor
- 1895: legea minelor → statul are dreptul asupra resurselor subsolului, cu excepția petrolului și permite străinilor deținerea de proprietăți funciare
- culturale
- 1879: a luat ființă Academia Română
- s-a dezvoltat învățământul
- a crescut numărul școlilor și s-au afirmat profesori universitari valoroși
- se remarcă activitatea ministrului Instrucțiunii Publice Spiru Haret, care a acordat o atenție deosebită pregătirii învățătorilor de la sate
- a fost încurajată preluarea curentelor culturale occidentale
